REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

O fabrică de textile din Medgidia s-a reprofilat pe echipamente de protecție pentru cadrele medicale

O fabrică de textile din Medgidia s-a reprofilat pe echipamente de protecție pentru cadrele medicale

Replica API 2 aprilie 2020 | 08:40 9185

În contextul actual, al epidemiei de coronavirus, mai multe companii constănțene, care se ocupau cu realizarea de obiecte vestimentare, s-au reprofilat și au început să facă măști medicale de protecție dar și combinezoane. O astfel de firmă se află în Medgidia, iar patronul acesteia confirmă faptul că cererea de echipamente de protecție este foarte mare și se muncește la foc continuu.

Lovite de criza din România au fost și firmele de confecționare a hainelor constănțene însă, acestea s-au reorientat destul de repede și au început să realizeze produse vestimentare sanitare și accesorii, ca măștile sau combinezoanele. Un exemplu îl poate constitui Centrul de Broderie din Medgidia care se ocupa în mare parte de confecționarea de uniforme pentru personal din cadrul militar, din cadrul poliției dar și pentru personalul medical. Într-un interviu acordat ziarului Replica de Constanța, proprietarul Centrului de Broderie a explicat cum a ajuns să realizeze combinezoane dar și dacă se gândește să le realizeze și după această perioadă de criză.

Reporter: Ce ne puteți spune despre firma dumneavoastră?

Daniel Popescu: Firma mea a luat ființă în anul 2006. Piața este foarte bună pentru că eu fac și alte produse, echipamente pentru Jandarmerie, pentru Poliție, pentru cadrele medicale iar croitoria este diversificată și produsele sunt diversificate și avem o gamă mai largă de produse, deci suntem în regulă deocamdată.

Reporter: Cum ați decis să vă reprofilați, de la produse vestimentare militare la combinezoane? Cereri sunt?

Daniel Popescu: Ce m-a determinat să mă reprofilez a fost cererea mare de pe piață. Am primit foarte multe solicitări către croitorie și așa am decis să ne adaptăm situației. Lucrăm mai mult pe partea de a asigura necesarul spitalelor, în primul rând, pentru că ele sunt cele mai importante. Cereri mai avem și de la firme care își desfășoară activitatea în teren și au nevoie de astfel de echipamente.

Reporter: Ce măsuri ați luat pentru prevenirea răspândirii infectării cu coronavirus în rândul angajaților?

Daniel Popescu: Am o foarte mare grijă de angajații mei. Eu le-am pus la dispoziție măști, mănuși de protecție, echipament de lucru de protecție, dezinfectanți, tot ce este necesar.

Reporter: Am văzut că ați făcut un gest foarte frumos pentru Spitalul Medgidia, cum a fost, mai exact?

Daniel Popescu: Croitoria noastră este localizată în Medgidia și acolo am găsit noi o comunitate foarte unită și foarte frumoasă. Am primit o solicitare din partea Spitalului Medgidia pentru costume medicale, printre care și 44 de măști de protecție. Atunci m-am gândit, de ce să nu le ofer eu un mic cadou acestor eroi și am decis să le oferim din partea noastră 100 de măști pentru că știm cu toții situația în care se află și cât de solicitați sunt.

Reporter: Vă gândiți să păstrați confecționarea acestor produse sanitare după ce trece această perioadă?

Daniel Popescu: Tiparele pe care le-am făcut vor rămâne și vom continua o parte din producție pentru prevenirea răspândirii altor tipuri de epidemii, pentru a proteja angajații care lucrează expuși însă odată cu scăderea în intensitate a coronavirusului, este foarte probabil să scadă semnificativ și cererea acestor echipamente. Eu sincer, sper doar să treacă mai repede această nebunie și să revenim la normal.

Diana BERECHET

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Felicitari pentru initiativa.Respect producatorilor.Respect pentru domnul Popescu.Un adevarat antreprenor.
0
0
Muzaca, hai sa ne facem si noi o fabrica sa-i facem in ciuda lu Popescu Eu o sa imi cumpar si o barca, dar momentan e criza si nici bani sa-mi achit ratele nu am
3
0
Felicitari domnului Popescu pentru faptele bune pe care le face.BRAVO!
5
1
Coa e , cand te plimbai cu barca aia iti placea Acum e iarna si nu- ti mai place? Vezi ca te- am vazut de pe mal . Stai lin !
4
1
Stii cand lumea nu intelege ghici ce face? Judeca . Felicitari ! Hai sa ne unim pentru bine baieti ! Nu pentru a face rau
9
0
Muzaca pune si tu mana pe cartea de gramatica.
3
0
Felicitari, v-ati adaptat corect la economia de piata.
8
1
Ei, Ana, se joaca si ei dea epidemia...
2
1
44 de masti ?pai ei merg la carnaval sau sunt masti sterile ce trebuie schimbate la un interval de timp...44 de masti pentru ditamai spital ...sa fim seriosi ...
6
2
un escroc si un evazionist ! Vara are o rapandula de barca cu care face curse pana in larg si inapoi si ia 20 lei de persoana.
4
4
Sunt multe firme care fac, le lipseste materia prima. Ar trebui ca partea de avizare sa mearga mai repede, poate ar trebui obtinute din timp de normalitate. MS sa stabileasca 3-4 firme in fiecare judet
5
3
combinezoanele trebuie sa fie lipite la cald nu cusute. acul inteapa materialul..etc. materialul trebuie sa fie impermeabil, 100 poliester dar sa poata respira. e multa tehnologie in spate, nu doar tipare. mai degraba cei care fabrica pungi si saci pot face as aceva. ma rog, e mai bine decat nimic
10
1

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218