REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

O familie din Valu, AGRESATĂ de Superman! A plecat cu un pui congelat

O familie din Valu, AGRESATĂ de Superman! A plecat cu un pui congelat

Replica API 6 mai 2016 | 00:44 313

Recidivist

Recidivist

Superman din Valu lui Traian a făcut-o, din nou, lată, acţionând prin aceeaşi metodă ca şi în trecut, Şi, spunem asta întrucât el este o mai veche cunoştinţă a oamenilor legii, în 2012 fiind prins prin Gorj, după ce a furat din mai multe locuinţe. De data aceasta, individul a pătruns într-o locuinţă din Valu lui Traian, a agresat proprietarul şi a furat un... pui congelat.

Roger Superman Pătraşcu, în seara de 2 spre 3 mai anul curent, a pătruns într-o locuinţă din Valu lui Traian, a agresat proprietarul şi a furat un pui congelat. Astfel, oamenii legii au fost sesizaţi prin 112 de către partea vătămată, care a reclamat că o persoană a pătruns în domiciliul său pe uşa de acces lăsată neasigurată şi a pus mâna pe un pui. Întrucât a fost surprins, presupusul hoţ, care a fost identificat ca fiind Roger Superman Pătraşcu, a lovit proprietarul cu mâna peste faţă, provocându-i leziuni, după care a fugit cu bunul. Oamenii legii s-au deplasat la faţa locului şi au demarat cercetările, prinzându-l la scurt timp. Acesta a fost propus spre arestare pentru tâlhărie calificată, dar magistraţii Judecătoriei Constanţa, la data de 4 mai, au decis să-l lase sub control judiciar. „Dispune luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile de la data de 4.05.2016 până la data de 2.07.2016 inclusiv faţă de inculpatul Pătraşcu Roger Superman. Impune inculpatului respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii (…) Impune inculpatului să respecte obligaţia de a nu depăşi limita teritorială a judeţului Constanţa, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar şi de a nu se deplasa în apropierea persoanei vătămate Biner B.”, potrivit portalului instanţelor. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată. Amintim că, în 2012, acelaşi Roger Superman Pătraşcu alături de alte 3 persoane, Nicolae Pascu, Marioara Năsturică şi Mario Robert Fuiorea, tot din Valu lui Traian, apelau la şiretlicuri pentru a atrage în plasă oamenii. Se dădeau cumpărători, intrau în domiciliile oamenilor şi furau. Un astfel de caz a avut loc pe 10 noiembrie 2012, când oamenii legii din Gorj au fost sesizaţi de către o persoană de 77 de ani, din satul Tămăşeşti, cu privire la faptul că respectivul grup de persoane a venit la uşa sa, precizând că vrea să achiziţioneze băuturi alcoolice. Indivizii au pătruns în locuinţă şi au furat suma de 5.600 de lei, plecând apoi cu o maşină înmatriculată în altă ţară. Poliţiştii au făcut filtre, prinzându-i pe făptaşi. Ce este interesant, se leagă de faptul că ei ascunseseră banii într-un pampers.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614