REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
11.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

O FEMEIE, obligată de INSTANȚĂ să-și dea AFARĂ câinii maidanezi din CASĂ!

O FEMEIE, obligată de INSTANȚĂ să-și dea AFARĂ câinii maidanezi din CASĂ!

Replica API 20 septembrie 2021 | 00:30 2217

Vasile C. a înregistrat la Judecătoria Constanța o cerere prin care solicită autorizarea lui sau a altor persoane să ia măsuri de îndepărtare a câinilor comunitari adăpostiți în imobilul unei femei, Mirela C., dar pe cheltuiala celei în cauză. Precizăm că femeia este deja obligată de o hotărâre judecătorească la acest lucru, însă până acum nu a făcut nimic.

Motivarea reclamantului

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 3198/10.04.2020 pronunțată de Judecătoria Constanța, a procedat la executarea silită a obligației de a face constând în obligarea debitoarei să ia măsuri de igienizare constând în curățarea, dezinsecția și deratizarea imobilului, precum și îndepărtarea câinilor comunitari adăpostiți în imobil, debitoarea fiind obligată prin titlul executoriu și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.020 lei. Reclamantul susține că sunt îndeplinite condițiile art. 904 C.proc.civ., precizând că la data de 01.04.2021 a fost întocmit procesul-verbal de către executorul judecătoresc prin care se constată că în curtea imobilului se află mai mulți câini comunitari, precum și resturi de gunoi menajer și bucăți de material împrăștiate prin curtea imobilului, având în vedere că debitoarea s-a prezentat la sediul executorului judecătoresc și a învederat că nu se va conforma dispozițiilor titlului executoriu deoarece nu are posibilități materiale.

Ce a spus instanța

Instanța a reținut din înscrisurile depuse la dosarul cauzei precum și din atitudinea pârâtei prezentă în fața instanței la toate termenele de judecată refuzul culpabil al pârâtei de a-și îndeplini obligația de a face stabilită prin titlul executoriu constând în luarea de măsuri pentru îndepărtarea câinilor comunitari adăpostiți în imobil a fost probat. Din aceste motive, magistrații din cadrul Judecătoriei Constanța au decis admiterea cererii și autorizarea reclamantului însuși sau prin alte persoane, pe cheltuiala pârâtei, să ia măsuri pentru îndepărtarea câinilor comunitari adăpostiți în imobilul Mirelei C. Decizia a fost comunicată pe 16 septembrie, este executorie dar nu definitivă.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
miros o afacerista veroasa
2
1
In ce zona e asta?
3
0
citeste ocuspress.ro afacere cu iz penal cum a reusit un fost director raedpp sa puna mana pe piata autogara sud
6
0
Ce ai xu femeia, cu casa ei si cu cainii. Distrusule, ratatule
14
20

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218