-0.6° Constanța Sâm., 4 Feb. 2023
Anul XX Nr. 6264
-0.6° Constanța Sâmbătă, 4 Februarie 2023 Anul XX Nr. 6264

O firmă din Constanța livrează Poliției sistemul video care identifică numerele mașinilor din mers

Andreea POPA 6 decembrie 2022 | 00:00 5165

Silva Sistems SRL din Constanța a luat fața regiei Rasirom a SRI și a câștigat licitația organizată de Poliția Română pentru sistemul de supraveghere video care permite identificarea din mers a numerelor de înmatriculare a mașinilor. Firma este deținută de fostul politician Dorin Mircea Berbescu.

Dorin Mircea Berbescu

Poliția Română va avea în dotare, din martie 2023, un sistem de supraveghere și monitorizare video prin tehnologia LPR (License Plate Recognition), care va permite recunoașterea automată a numerelor de înmatriculare ale autovehiculelor.

Sistemul va fi livrat de Silva Sistems SRL din Constanța pentru suma de 9,88 milioane de lei, fără TVA, în condițiile în care prețul estimat inițial era de 13,6 milioane de lei, fără TVA. La licitație s-a înscris și Regia Autonomă Rasirom, aflată în coordonarea Serviciului Român de Informații (SRI), dar oferta de preț a firmei din Constanța a fost mult prea bună.

Magnum BET - Ad.
Magnum BET - Ad.

Sistemul de supraveghere are 300 de camere

Sistemul va fi utilizat pentru punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse de magistrați, potrivit informațiilor din caietul de sarcini al licitației. ”Obiectivul specific este asigurarea unui sistem modern pentru întărirea capacității operaționale a unităților de poliție ce folosesc metode speciale de investigație în lupta împotriva fenomenului infracțional”, se arată în caietul de sarcini al procedurii, consultat de Profit.

Sistemul va îmbunătăți activitatea Direcției Operațiuni Speciale, unica structură de specialitate a Poliției Române care asigură, prin polițiști specializați, activități de supraveghere tehnică. La momentul actual, la nivelul Poliției Române nu există un astfel de sistem centralizat. Sistemul de supraveghere este format din mai multe servere, stații grafice, 300 camere video IP tip LPR și aplicații de video management pentru aceste camere. În specificațiile tehnice se menționează că cele 300 de camere IP de tip LPR trebuie să poată capta plăcile de înmatriculare. Echipamentul va avea implementat un asistent software de optimizare a setărilor video în funcție de înălțimea de montaj, distanța față de vehicul și viteza acestuia.

Ce fac camerele video cumpărate de la firma din Constanța

Camerele trebuie să permită identificarea numerelor de înmatriculare pe timpul zilei la distanțe de minim 100 metri. În privința aplicației de management video a celor 300 de camere de tip LPR se menționează că aceasta ar trebui să aibă minim următoarele funcțiuni:

1. Căutare în secvențe de înregistrare pe una sau mai multe camere.
2. Căutare secvențe cu mișcare sau căutare inteligentă în zonele selectate pe una sau mai multe camere.
3. Căutare titluri sau descrieri de marcaje.
4. Căutare alarme și evenimente, cu abilitatea de a aplica filtre.
5. Căutare secvențe de înregistrare în anumite locații geografice.
6. Căutare persoane, cu posibilitatea de a aplica filtre care să definească vârsta, fața, sexul și înălțimea.
7. Căutare vehicul, cu posibilitatea de a aplica filtre care să definească plăcuța de înmatriculare, codul țării, culoarea, viteza și tipul vehiculului.

Silva Sistems a raportat pentru 2021 afaceri de 5,89 milioane de lei și un profit net de puțin peste 520.000 de lei, cu 13 angajați, precum și datorii de 2,94 milioane lei.

Firma este deținută integral de Dorin Mircea Berbescu, fost preşedinte al Partidului Umanist Român Constanţa, în anii 2004 - 2005, dar şi membru al Asociaţiei Pro Democraţia. Firma este cunoscută pentru contractele sale cu statul, de pe urma cărora a încasat milioane de euro în ultimii ani.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?

COMENTARII

Peste o anumita viteza nu apare ca lumea numaru,sau exista spraiuri cu care daca dai peste numar nu mai apare ,stiati asta??!!
0
0
Pt msg de mai inate, daca chiar stii ceva de dedicatii politice in cazul de fata clarifica afirmatia.
0
2
Caloriferele au 35 de grade, afara sunt 4 grade care “se simt ca minus 1”, tremuram in casa cu caloriferele in functiune asa ca am fost obligat sa pun radiatorul, apa calda are tot 35 de grade iar dusul este o tortura; mariti temperatura la calorifere si apa calda cu cel putin vreo 10 grade magarilor
1
0
contract cu dedicatie. a primit caietul de sarcini si si a facut temele?
6
1
De ce oare câștiga licitațiile doar firmele politicienilor???
17
2

REPLICA

LOTO

6/49
104533292544
5/49
17632273113
joker
161323715