O franțuzoaică, care a rămas fără telefon într-un club din Paris, a dat de urmele hoțului... în Constanța!
O franțuzoaică, care a rămas fără telefon într-un club din Paris, a dat de urmele hoțului... în Constanța!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn cetățean român i-a furat unei femei, din Franța, telefonul de ultimă generație, un iPhone 14 Pro Max. Incidentul s-a petrecut într-un bar din Paris, dispozitivul aflându-se acum în posesia hoțului care este din Constanța. Păgubita, resemnată că nu își va putea recupera bunul, a postat un mesaj public, pentru a-i avertiza pe locuitorii orașului cu privire la originea celularului, în cazul în care hoțul îl va pune la vânzare.
Românii din diaspora suferă zilnic din cauza stereotipurilor ce sugerează faptul că au tendința de a se face stăpâni pe bunurile altora. Cu toate acestea unii dintre noi nu fac decât să dea dreptate gurilor rele, recurgând la acte necugetate. Vineri, 3 februarie a.c., o femeie din Franța a făcut cunoscută, prin intermediul unei postări publicate pe rețelele de socializa, povestea sa.
Louise și-a văzut pentru ultima dată telefonul de ultimă generație, marca iPhone 14 Pro Max, într-un bar din Paris... După ce i-a fost furat aparatul, păgubita a mers pe urmele hoțului și l-a găsit, cu ajutorul aplicației de urmărire a dispozitivului, pusă la dispoziție de producătorul Apple. Așa a reușit să găsească locația actuală acestuia, care de află chiar în Constanța. Ultima locație unde telefonul a fost reperat de sistemul de tracking a fost pe Bulevardul Aurel Vlaicu.


Resemnată că nu îl va putea recupera niciodată, aceasta a decis totuși să avertizeze locuitorii orașului cu privire la istoricul celularului, în cazul în care hoțul va încerca să îl vândă.
“Bună, scuze pentru traducere, folosesc un traducător. Sunt Louise, sunt cetățean francez și locuiesc la Paris. Săptămâna trecută un român mi-a furat telefonul IPHONE 14 pro max dintr-un bar din Paris. Telefonul era localizat aici. Știu că nu-mi voi primi niciodată telefonul înapoi, dar dacă cineva încearcă să ți-l vândă să știi că este un telefon furat. Aici este locația și numărul IMEI, atenție.”, este mesajul transmis de femeie.
Detaliile tehnice ale telefonului
Un constănțean i-a sărit în ajutor femeii, oferindu-i adresa oficială de e-mail a Poliției din Constanța, în speranța că acesta va reuși să găsească o soluție pentru a-și recupera bunul, apelând la autoritățile din România.
Sperăm ca măcar gestul acestuia să o înduplece pe femeie să nu își creeze o imagine supra-generalizată asupra românilor, pornind de la experiența negativă pe care a avut-o.
Prețul unui astfel de telefon ajunge până la suma de 7.069,99 de lei, atunci când este achiziționat în stare nouă.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.