REPLICA ONLINE CONSTANTA

13° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
13° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

O maşină furată din faţa unui bloc, găsită abandonată pe un bulevard al urbei

O maşină furată din faţa unui bloc, găsită abandonată pe un bulevard al urbei

Replica API 13 aprilie 2016 | 00:47 242

Atenţie, constănţeni!

Atenţie, constănţeni!

Hoţii din Constanţa dau dovadă pe zi ce trece că nu le este teamă de nimic! Fără să se mai asigure dacă sunt persoane sau nu în preajmă atunci când dau lovitura, aceştia atacă şi în faţa blocurilor. Astfel, o tânără din Constanţa a constatat cu stupoare că maşina personală pe care o parcase în faţa blocului… nu mai este! Incidentul a avut loc în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 2:20. Disperată, aceasta a postat un mesaj pe un site de socializare cu gândul că poate cineva i-a văzut maşina.

„Vă rog din tot sufletul să mă ajutaţi ! În jurul orei 2:20 mi-a fost furată maşina de pe Baba Novac în zona cimitirului municipal! Dacă o vedeţi, orice informaţie îmi este necesară!”, a precizat femeia. Dar iată că în dimineaţa zilei de 12 aprilie a.c., automobilul a fost găsit abandonat pe bulevardul Aurel Vlaicu. Într-o stare destul de bună, singurele probleme identificate fiind doar la nivelul motorului. „Noroc că nu a mai avut baterie. La motor sunt probleme şi este atinsă şi jos. Pagubele sunt de cel puţin 3.000 de lei”, a precizat tânăra.

Se pare că cel care a ajutat-o să o identifice a fost chiar tatăl tinerei. Acesta din urmă, fiind taximetrist, a reuşit să anunţe prin staţie dispariţia autoturismului. Aşa se face că ai săi colegi, aflaţi în trafic, au depistat maşina. „Tatăl meu a dat-o prin staţie, prin taxi şi a apoi a mers să o caute”, a declarat, pentru „Replica”, păgubita. Constănţeanca a mers la Poliţie şi a depus plângere.

Diana NEAŢĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218