REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

O nouă ediţie a şcolii de vară Maritime Summer University

O nouă ediţie a şcolii de vară Maritime Summer University

Replica API 26 iulie 2017 | 00:00 362

Liga Studenţilor din Universitatea Maritimă Constanţa (LSUMC), în parteneriat cu Universitatea Maritimă din Constanţa va desfăşura începând de marți, 25 iulie 2017, pe parcursul a 10 zile (în perioada 25 iulie – 3 august 2017), ediția a III-a a proiectului Maritime Summer University.

Maritime Summer University este o școală de vară ce oferă participanților o experiență universitară timpurie, menită să îi familiarizeze pe aceștia cu mediul academic, precum și o experiență care are rolul de a îi înzestra pe participanți cu un set de abilități relevante pentru succesul în învățământul universitar. În cadrul proiectului Maritime Summer University participanții vor lua parte atât la simularea metodelor de predare, învăţare şi evaluare din Universitatea Maritimă din Constanţa, cât şi la ateliere de lucru, vizite de studiu, competiții sportive, evenimente culturale, activități specifice vieții universitare, menite să familiarizeze participanții cu orașul în care ar urma să locuiască în perioada studiilor.

Proiectul se va axa pe prezentarea cursurilor reprezentative ale specilizărilor celor două facultăți din cadrul universități noastre, respectiv Facultatea de Navigație și Transport Naval și Facultatea de Electromecanică Navală, pentru un număr de 40 de elevi din toată ţara și din Republica Moldova, absolvenţi ai claselor a X-a şi a XI-a. Elevii vor urma un program de cursuri, seminarii şi laboratoare aparținând anilor I , II şi III de studiu, susţinute de către profesorii universităţii, dar vor avea parte și de activități extra-curriculare, dezbateri în cadru non-formal, și ateliere de dezvoltare personală, toate acestea având ca scop prevenirea abandonului școlar și universitar, venind astfel în ajutorul elevilor indecişi cu privire la facultăţile între care au de ales, prin motivarea acestora pentru a își finaliza ciclul liceal de studii și pentru a îşi continua studiile la nivel universitar.

Deschiderea oficială a proiectului va avea loc miercuri, 26 iulie 2017, în Aula „Gavrilă Rican” a Universității Maritime din Constanța, cu începere de la ora 10:30.

Claudia CORBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367