REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

O nouă invenţie: Cum poate fi păstrată pâinea fără mucegai, timp de 60 de zile

O nouă invenţie: Cum poate fi păstrată pâinea fără mucegai, timp de 60 de zile

Replica API 3 decembrie 2012 | 00:00 282

O companie americană a inventat o tehnică prin care se poate păstra pâinea timp de 60 de zile, fără să facă mucegai.

Procedura constă în trecerea pâinii printr-un sistem sofisticat cu microunde ce ucide sporii care duc la apariţia mucegaiului, scrie BBC News. Compania susţine că astfel se va putea reduce cantitatea de pâine aruncată la gunoi.

Tehnica poate fi folosită şi pentru alte alimente precum carnea proaspătă de curcan, fructele şi legumele.

Irosirea alimentelor este o problemă importantă în majoritatea ţărilor dezvoltate. În SUA, studiile arată că o familie medie americană aruncă 40% din mâncarea cumpărată. Pâinea este în topul alimentelor irsoite: în Marea Britanie, de exemplu, 32% din pâinea cumpărată este aruncată la gunoi.

Cea mai mare problemă a pâinii este apariţia mucegaiului. Pâinea este, de obicei, împachetată în plastic, iar apa care se evaporează din aliment rămâne în pachet şi duce la umidificarea suprafeţei. Acesta este un mediu excelent pentru apariţia ciupercii Rhizopus stolonifer, din care ia naştere mucegaiul. În condiţii normale, pâinea mucegăieşte în circa 10 zile.

Compania americană Microzap susţine, însă, că a dezvoltat o tehnică prin care pâinea va rămâne fără mucegai timp de două luni de zile. Instrumentul lor cu microunde, creat iniţial pentru a ucide bacteriile precum MRSA şi salmonella, distruge şi sporii de mucegai în circa 10 secunde.

Invenţia a atras atenţia companiilor producătoare de pâine, însă acestea se tem că vor creşte foarte mult costurile.

sursa: rtv.net

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614