REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

O nouă lege antifumat în 2016. Lista ţigărilor care vor fi interzise în România

O nouă lege antifumat în 2016. Lista ţigărilor care vor fi interzise în România

Replica API 1 ianuarie 2016 | 00:00 232

Interzicerea ţigărilor mentolate şi a celor cu arome, avertismente mai mari pe pachetele produselor din tutun şi eliminarea posibilităţii de achiziţionare a ţigaretelor de pe internet, scrie gandul.info. Acestea sunt punctele fierbinţi ale unui proiect de lege publicat marţi pe site-ul Ministerului Sănătăţii. Actul normativ prevede limite mult mai stricte şi în ceea ce priveşte comercializarea ţigărilor electronice sau a produselor de fumat din plante şi, în ciuda reglementărilor destul de dure, nu uită să menţioneze că Ministerul Sănătăţii poate, ulterior, scoate de pe piaţă orice produs din tutun, atât timp cât interdicţia este „justificată de necesitatea protecţiei sănătăţii publice”. Legea vine să aplice în ţara noastră Directiva 2014/40/UE şi urmăreşte să facă ţigările mult mai puţin atrăgătoare în ochii tinerilor, principala populaţie fumătoare din Europa, reuşind, deopotrivă, să le dea fiori reci giganţilor din industria tutunului. Proiectul de lege al MS vine la scurt timp după ce Parlamentul a adoptat o lege antifumat, stabilind că nu se mai poate fuma în spaţiile publice închise.

Proiectul de lege publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii atrage atenţia asupra ingredientelor pe care le conţin ţigaretele aflate la raft şi interzice produsele din tutun care sunt îmbogăţite cu arome deosebite ce se diferenţiază de cea a tutunului simplu, fie că acestea se găsesc în compoziţia ţigării sau în filtre, hârtie, ambalaj, pentru cele din urmă fiind interzis să conţină nicotină. Mai mult, se precizează că producătorii de ţigări vor raporta Ministerului Sănătăţii date precum emisiile ţigărilor şi ingredientele folosite în procesul de fabricaţie a produselor din tutun.

„În acest sens, se interzice punerea pe piaţă a ţigărilor şi tutunului de rulat ce au o aromă caracteristică (adică au un miros sau un gust diferit de cel al tutunului, care este perceptibil în mod clar, care este determinat de un aditiv sau de o combinaţie de aditivi, incluzând neexhaustiv fructe, condimente, ierburi, alcool, dulciuri, mentol sau vanilie, şi care este perceptibil înainte sau în timpul consumării produsului din tutun), sau care au arome în filtre, hârtie, ambalaj, capsule sau în orice caracteristică tehnică care permite modificarea mirosului sau a gustului produselor din tutun respective sau modificarea intensităţii arderii”, se arată în proiectul de act normativ de pe site-ul ministerului.

În afara legii sunt scoase şi substanţele numite „aditivi speciali”, de genul vitaminelor, al taurinei sau al cofeinei, asociate de cetăţeanul de rând cu energia şi vitalitatea. Acestea oferă fumătorului senzaţii suplimentare şi încurajează, practic, actul de a fuma, fie pentru că dau impresia că ţigareta nu este periculoasă pentru sănătate, fie pentru că proprietăţile lor determină inhalarea şi absorbţia mai rapidă a nicotinei, iar astfel efectul toxic este mult mai puternic.

„Se interzice punerea pe piaţă şi a tuturor produselor din tutun care conţin aditivi “speciali” (precum vitamine, cofeină, taurină, aditivi care creează impresia că un produs din tutun are un efect benefic asupra sănătăţii sau că prezintă riscuri mai mici pentru sănătate, sau care sunt asociaţi cu energia şi vitalitatea, care colorează fumul, care facilitează inhalarea sau absorbţia nicotinei”, scrie în expunerea de motive.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614