REPLICA ONLINE CONSTANTA

20° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

O nouă sesiune de înregistrare a cererilor pentru stimularea investițiilor

O nouă sesiune de înregistrare a cererilor pentru stimularea investițiilor

Replica API 12 iulie 2016 | 00:00 158

Anunț

Anunț

sursa foto economica.net

Ministerul Finanțelor Publice anunță că de luni, 11.07.2016, a fost deschisă sesiunea de înregistrare a Cererilor de acord pentru finanțare în baza unor scheme de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor cu impact major în economie. Cererile se înregistrează până în 22.08.2016. Bugetul alocat este de 638 milioane de lei.

Cererile de acord pentru finanțare, însoțite de documentele justificative se transmit prin poștă, prin servicii de curierat cu confirmare de primire sau se depun personal la Registratura generală a Ministerului Finanțelor Publice, str. Apolodor, nr. 17, sector 5, București, menționându-se pe plic: ”Unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat instituită prin H.G. nr. 807/2014. Înregistrarea cererilor la Registratura generală a Ministerului Finanțelor Publice se realizează exclusiv în perioada 11.07-22.08.2016. Cererile de acord pentru finanțare înregistrate în afara perioadei 11.07-22.08.2016 se restituie întreprinderilor și nu sunt luate în considerare în procesul de analiză.

Ministerul Finanțelor Publice finalizează procesul de selecție a cererilor de acord pentru finanțare în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data încheierii sesiunii de depunere și publică pe site-ul său rezultatul procesului de selecție. Ordinea înregistrării cererilor la Registratura generală a Ministerului Finanțelor Publice nu are nicio relevanță în procesul de selecție. Cererile de acord pentru finanțare care nu au fost selectate în limita bugetului alocat sesiunii vor fi restituite întreprinderilor, prin poștă, cu confirmare de primire.

Analiza Cererilor de acord pentru finanțare selectate se realizează în termen de maximum 45 de zile lucrătoare de la data publicării pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice a rezultatului procesului de selecție. Obiectivul schemei de ajutor de stat îl reprezintă dezvoltarea regională prin sprijinirea realizării investițiilor cu importante efecte în economie.

Se acordă sub formă de granturi, de la bugetul de stat, prin cheltuieli eligibile de natura activelor corporale și necorporale, precum și cele legate de închirierea construcțiilor aferente investiției inițiale. Până în prezent, în baza schemei au fost aprobate 8 proiecte de investiții pentru care a fost aprobat un ajutor de stat în valoare de 396,9 milioane lei și care vor genera 2.528 noi locuri de muncă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367