O PENSIONARĂ a primit o FACTURĂ de aproape 7 milioane de EURO la GAZE
O pensionară din județul Vaslui a primit în luna decembrie a anului trecut o factură la gaze de 33,5 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 6.7 milioane de euro.
Pe factura la gaze naturale a femeii în vârstă de 70 de ani era înregistrat un consum de 146.525,153 MW. Iar asta în condițiile în care singurii "mari consumatori" de gaz sunt aragazul și centrala folosită doar pentru încălzitul apei. Pensioara mărturisește că, de fapt, folosește o sobă cu lemne pentru a-și încălzi locuința.
"Săptămâna trecută, când a primit mama factura, eu eram în alt colț al țării. M-a sunat panicată că a venit factura la gaz, de 33 milioane lei vechi. Săraca, era atât de bulversată citind atâtea cifre și probabil că nu îi venea să creadă că, de fapt, factura e în lei noi", a declarat pentru Ziarul de Vaslui băiatul femeii, Gabriel Mereuță. Speriată, femeia a luat primul mijloc de transport și s-a prezentat la ghișeele Gaz Est, pentru explicații.
"Nu au fost probleme. Au recunoscut că este o eroare și au emis o factură, de 1.700 lei. Normal, și aceea era mult prea mare. În final, după un alt drum, a fost emisă o factură de 200 lei. E bine că totul s-a terminat cu bine, chiar dacă asta a însemnat nervi, timp și câteva drumuri pentru o femeie de 70 ani. Eu m-am întors abia azi în oraș și am fost șocat când am văzut factura inițială", a povestit băiatul femeii.
sursa: Ziarul de Vaslui
Factura uriașă a pensionarei a ajuns subiect de glume pe internet
După ce ce fiul femeii a postat factura pe o rețea de socializare a urmat o avalanșă de ironii din partea internauților:
"Fă lampa mai mică!", "Dar ce faci? Umpli butelii acasă?", "Investește în vreo canistră de antigel, să nu te trezești cu factura mărită și la apă!" sau "Bun platnic, n-ai avut restanţe luna trecută", sunt câteva dintre mesaje.

Auzi ba Pirtule, sa o plateasca si pe asta femeia si dupa ii da statul banii???
Finlanda şi Suedia şi-au depus miercuri cererile de aderare la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO),...59
Pe site-ul agenției de presă Tass rușii sunt îndrumați să obțină pașapoarte care să le asigure statutul de...152
Liverpool a învins, marți, în deplasare, scor 2-1, Southampton, revenind după ce a fost condusă. Prin urmare, lupta...142


ConstanțaUmiditate: 83%
Vânt: 8.86 m/s
Presiune: 1015 milibari

Portughezul José Peseiro, fost antrenor al echipei Rapid București, a fost numit selecţionerul echipei naţionale...135
Andy Murray s-a retras oficial de la Openul Franței, deoarece are în vedere o participare la Wimbledon și sezonul pe...148
Formula 1 poate interzice piloţilor să mai poarte bijuterii în timpul curselor, dar Federaţia internaţională de...179
Antoine Griezmann va fi jucător la Atletico Madrid şi în sezonul viitor, a anunţat preşedintele Enrique Cerezo....154


În urma cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, polițiști...859
Militarii din cadrul ISU Dobrgoea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de marți, 17 mai a.c., în...486
Primăria municipiului Medgidia organizează în perioada 20 - 22 mai 2022, pe Stadionul Municipal „Iftimie Ilisei”,...261
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină marti, 17 mai, în localitatea Cernavodă, pe...338
Japonia oferă un sprijin esenţial pentru persoanele strămutate din cauza invaziei din Ucraina, asigurând transportul...160
Ministerul Justiţiei (MJ) a demarat un proiect finanţat din fonduri norvegiene, prin intermediul căruia vor fi...138
Sorin Oprescu, fostul primar general al Bucureștiului, a fost de negăsit, imediat după condamnarea definitivă la 10...2164
Procesul de redeschidere a minelor de magneziu şi grafit ar putea începe în 2023, cu anumite condiţionări privind...402
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a aflat în studioul Replica de Constanța, unde a vorbit...3460
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2315
Disconfort, haos, nervi în trafic, șantiere peste șantiere… sunt aspecte cunoscute de către administrația locală...11393
Gheorghe Haleț este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune și cultură din Constanța. A cochetat și cu...5045
Divele s-au întrecut în ţinute care mai de care mai decoltate şi mai sexy pentru a cuceri atenţia fotografilor...272
Machine Gun Kelly (MGK) a fost prezent pe scena de la Billboard Music Awards, unde a făcut o afirmație care i-a luat...152
Jerry Bruckheimer, producătorul seriei de filme "Pirates of the Caribbean", a confirmat că Johnny Depp nu va reveni...155
Actriţa americană Amber Heard, cunoscută din filmul ''Aquaman'', a declarat luni în faţa juraţilor că Johnny Depp...167
Minele antipersonal reprezintă principala ameninţare la adresa locuitorilor din teritoriile ucrainene eliberate de sub...122
COVID-19 se poate răspândi rapid în Coreea de Nord, unde programele de vaccinare nu au început încă, a avertizat...141
Franţa "va fi alături de Finlanda şi Suedia" în caz de agresiune, a declarat luni seară Palatul Elysée, după ce...136
Cel puţin zece persoane au fost ucise în bombardamente ruse asupra oraşului Severodoneţk, în estul Ucrainei,...118
Probabil că ai auzit de multe ori, cel puțin în copilărie: ”Nu mânca pepenele cu sâmburi! Nu îți face...194
Cuantumul alocației de hrană pentru bolnavii din spitale se dublează de la 1 iunie. În prezent, valoarea totală a...132
În ultimele 24 de ore nu a fost raportat niciun deces la pacienţi cu COVID-19, a informat, luni, Ministerul...113
Un număr de 5.643 de doze de vaccin Pfizer, Moderna şi Johnson&Johnson au fost administrate în săptămâna 9 - 15...126
Pai daca cei care au terminat profilul gaze si petrol dau cu mopul si femeile de servici sunt angajate functionare de aceea ....