REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.7° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
14.7° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

O şoferiţă băută a intrat într-o fântână. Preluată de poliţişti, a adormit în maşina oamenilor legii!

O şoferiţă băută a intrat într-o fântână. Preluată de poliţişti, a adormit în maşina oamenilor legii!

Replica API 25 noiembrie 2012 | 00:00 114

Poliţiştii postului de Poliţie Târguşor s-au distrat de minune dis-de-dimineaţă, când au depistat o domnişoară băută la volan. Pentru ca distracţia să fie gustată şi de alţii, au anunţat imediat şi presa, care a aflat astfel că Elena B., de 28 de ani, din Constanţa, a condus un autoturism la primele ore ale dimineţii, după ce cu o seară înainte băuse la o petrecere, iar în localitatea Mireasa a pierdut controlul volanului, a ieşit în decor pe partea dreaptă şi a intrat în coliziune cu o fântână. Martorii evenimentului au sunat imediat la 112, iar un echipaj de poliţie s-a prezentat la faţa locului. În maşină se afla şoferiţa de 28 de ani şi o minoră în vârstă de 15 ani. Nici una dintre ele nu a fost rănită.

Şoferiţa a fost testată cu etilotestul, rezultând o alcoolemie de 0,70. Femeia a fost transportată la Spitalul Judeţean Constanţa, pentru recoltarea probelor biologice. Poliţiştii au declarat că femeia a dormit în maşina de poliţie până la spital. Aici, femeia s-a supărat şi nu a dorit să dea decât o singură probă de sânge, şi nu două, potrivit procedurilor. Carnetul acesteia a fost reţinut până la finalizarea cercetărilor.

R.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218