REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

O şoferiţă cu "texană" a dat peste cap circulaţia de pe Soveja

O şoferiţă cu "texană" a dat peste cap circulaţia de pe Soveja

Replica API 22 ianuarie 2014 | 00:00 179

Neatenţia şi codiţiile de drum, precum carosabilul umed, au făcut victime la Constanţa. Un autoturism cu numere de Bulgaria nu a păstrat distanţa în trafic, lovind un taximetru, care a fost proiectat pe contrasens, intrând în coliziune cu un alt autovehicul, marca Dacia Logan. În urma impactului, un pasager din primul autoturism s-a ales cu traumatism cranio-cerebral, fiind preluat de un echipaj SMURD. Accidentul a avut loc marţi, 21 ianuarie, în jurul orelor 09.00, când Irina Duţă, de 28 de ani, a condus un autoturism pe strada Soveja, dinspre strada Eliberării către bulevardul Tomis, pe banda numărul 3 de circulaţie şi, din cauza nerespectării distanţei în trafic, a intrat în coliziune faţă - spate cu un taximetru condus de Marem Duran, de 60 de ani, care era oprit pentru a vira la stânga. Din impact, taximetrul a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de Mădălina Cornelia Gornea, de 60 de ani, care se deplasa pe strada Soveja, dinspre bulevardul Tomis către strada Eliberării. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a Mădălinei Vlad, de 22 de ani, pasageră în primul autoturism.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367