REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.3° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
10.3° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Oamenii de ştiinţă au reușit să întârzie răspândirea melanomului la creier

Oamenii de ştiinţă au reușit să întârzie răspândirea melanomului la creier

Replica API 23 septembrie 2022 | 00:00 664

Un studiu condus de cercetători din Israel a identificat o modalitate de prevenire a metastazei cerebrale a melanomului, a anunţat Universitatea Tel Aviv (TAU) din centrul Israelului, informează agenţia Xinhua, potrivit Agerpres.

În cadrul studiului, publicat în jurnalul ştiinţific JCI Insight, cercetătorii de la TAU, alături de colegi din Statele Unite şi Portugalia, au descifrat mecanismul ce permite melanomului să se răspândească la creier şi au reuşit să întârzie acest proces în proporţie de 60 până la 80% cu ajutorul unor tratamente existente.

Până la 90% dintre pacienţii cu melanom în stadiu avansat dezvoltă metastaze cerebrale, în pofida barierei hematoencefalice care protejează creierul. Cercetătorii au căutat mult timp să înţeleagă acest fenomen, însă acum a fost găsit răspunsul la această problemă, potrivit studiului publicat marţi.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că celulele canceroase pot deturna un grup de celule numite astrocite, situate în măduva spinării şi creier, pentru a crea o inflamaţie locală care creşte permeabilitatea prin bariera hematoencefalică, citează stiripesurse.ro.

Cu ajutorul unui anticorp, o moleculă sintetică, şi prin inginerie genetică aplicată modelor de laborator, echipa a reuşit să modifice procesul de interacţiune dintre celulele canceroase şi astrocite şi astfel a putut să inhibe metastazele.

Atât anticorpul, cât şi molecula utilizată de echipă sunt destinate în primul rând tratamentului sclerozei, diabetului, fibrozei hepatice şi bolilor cardiovasculare, dar servesc totodată drept marker biologic pentru alte tipuri de cancer.

Prin urmare, aceste tratamente sunt considerate sigure şi pot fi reutilizate pentru melanom, au concluzionat cercetătorii.

Melanomul este cel mai grav tip de cancer de piele. Atunci când este diagnosticat şi tratat rapid, melanomul este de obicei vindecabil. Cu toate acestea, devine foarte dificil de vindecat şi poate fi chiar fatal odată ce se răspândeşte mai adânc în piele sau în alte regiuni ale corpului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369