REPLICA ONLINE CONSTANTA

1.4° Constanța Joi, 5 Dec. 2024
Anul XX Nr. 6934
1.4° Constanța Joi, 5 Decembrie 2024 Anul XX Nr. 6934
 

Obsesia JOCURILOR DE NOROC: un constănţean a jucat banii de nuntă ai fiicei!

Obsesia JOCURILOR DE NOROC: un constănţean a jucat banii de nuntă ai fiicei!

Replica API 23 ianuarie 2018 | 00:00 4491

Altul a luat de la cămătari, să joace la ruletă!

Altul a luat de la cămătari, să joace la ruletă!

foto Ruleta online

„Să recâștig banii pe care i-am băgat până acum și mă las, gata!” – multe persoane sunt auzite de prieteni și familie spunând vorbele acestea. Sunt dependenți de jocuri de noroc, dar nu vor nici să recunoască, nici să accepte sprijin. Se „trezesc” abia atunci când ajung la fundul sacului, după ce pierd averi, la pariuri sportive, la ruletă ori la păcănele. Unii chiar s-au împrumutat de la cămătari doar pentru a avea bani pentru a-și satisface nevoia bolnăvicioasă. Soluții pentru a scăpa de această dependență sunt. Trebuie doar să accepte ajutorul!

Dependența de jocuri de noroc este din ce în ce mai răspândită în țara noastră. Nu avem nevoie să o aflăm din vreo statistică, o vedem în numărul tot mai mare de localuri de jocuri de noroc (tot felul de „BET”-uri!) care au împânzit cartierele din Constanța. Mai în glumă, mai în serios, deja localurile acestea fac concurență serioasă farmaciilor și cabinetelor de stomatologie!

Fie că este vorba despre păcănele, de pariuri sportive, de ruletă sau ale jocuri de cazino, toate dau dependență. Adrenalina crescută, perspectiva câștigării unor bani, rapid și ușor, distragerea atenției de la preocupările de zi cu zi, o stare de bine, într-un mediu fără griji – toate acestea sunt justificări pe care jucătorii dependenți le invocă drept motive pentru pasiunea lor bolnăvicioasă. Dar mulți dintre ei ajung la fundul sacului. Și, după cum ne-a declarat psihologul Mariana State, coordonatorul Centrului Equitas, ajung să ceară ajutorul abia în ultimul moment.

După magie și adrenalină, apar tentativele de sinucidere

„După ce ies de sub magia momentului, apare regretul, vinovăția, inclusiv tentativele de suicid”, a explicat psihologul. Mai ales că unii ajung să joace averi la jocurile de noroc: potrivit specialiștilor, au fost cazuri în care dependenții s-au împrumutat de la cămătari pentru a juca, au băgat la păcănele până și alocațiile copiilor; sau, unul dintre dependenți a fost în stare să joace până și banii de nuntă ai fiicei.

Adrian este un tânăr de 27 de ani, care a căutat ajutorul specialiștilor de la Centrul Equitas. „Sunt Adrian, dependent de jocuri de noroc, am 27 de ani. Am început cu pariurile sportive, acum șapte ani, continuat cu ruletă, păcănele, până într-o zi când am pierdut tot, bani, familie sprijin și a trebuit să îmi accept dependența. norocul meu a fost familia, care m-a înțeles și a înțeles că singur nu pot. M-au îndrumat către un centru, unde am reușit să ajung pe drumul cel bun. Sper să mă mențin pe acest drum”, a povestit tânărul.

Nouă ani de zile, în patima jocurilor de noroc: a mințit, a furat și a amanetat ce îi pică în mână!

Un alt dependent de jocurile de noroc, o altă poveste. A dat în patima jocurilor de noroc de la 16 ani și ani buni a mințit, a furat din casă tot ce îi pica în mână, a amanetat și și-a dus părinții la disperare. A realizat ce face abia după nouă ani, iar astăzi se numără printre cei care se tratează pentru dependența lui. Nu cu medicamente, ci cu terapie și susținerea specialiștilor, a familiei și a grupului de suport.

„Sunt dependent de jocuri de noroc. (...). Totul a început dintr-o distracție, la început au fost sume foarte mici, care mi-au adus plăceri foarte mari, iar apoi au fost sume foarte mari, care mi-au adus plăceri foarte mici. Pe parcursul dependenței mele, am pierdut toate principiile, ambiția, voința, iubirea față de sine și față de alte persoane. Prieteni, care deja mă vedeau altfel.

Jocurile de noroc m-au dus la sapă de lemn, dar până acolo am trecut prin multe etape. Sunt dependent de aproximativ nouă ani de zile, timp în care am acumulat multe decepții, depresii, stări negative. Mergeam să mă joc cum prindeam niște bani. Credeam că datoriile sunt cauza pentru care joc și că de asta continuu să joc. Dar mi-am dat seama că de fapt era instalată o dependență foarte mare, care îmi controla viața, iar eu nu îmi dădeam seama.

Prin această dependență de jocuri de noroc am ajuns la un moment de saturație. Minciuna era la ordinea zilei. Îi mințeam pe mama și pe tata în fiecare zi, certuri, despărțiri de anumite persoane, despre care credeam că nu sunt în legătură cu dependența. dar de fapt eu eram tot timpul stresat, frustrat. Am furat din casă, datorii peste datorii. Am amanetat tot felul de lucruri.

Într-adevăr au fost și momente frumoase, dar erau false. Ceea ce credeam eu că este plăcere, de fapt era doar mă alimenta cu ceea ce noi jucătorii avem, adrenalina. Îmi creștea nivelul de adrenalină, prin jocuri.

Nu te joci pentru bani, ci pentru a îți hrăni adrenalina. Am mulți prieteni care joacă, dar nu vor să recunoască acest lucru. Probabil cine va vedea acest lucru va spune: „Eu nu sunt dependent!”. Încercați vreo două săptămâni să vă lăsați de jocuri și apoi vă veți da seama la ce nivel de dependență sunteți sau dacă sunteți. Eu am ajuns la acel moment în care mi-am dat seama că am o boală psihică, deși eu eram conștient și relaționam cu toată lumea.

Dar mi-am dat seama că am o boală psihică, ce mi-a distrus toată copilăria și toată viața. Și am hotărât să fac ceva cu viața mea, pentru că am tot viitorul în față, am 25 de ani. Vreau să mă bucur de multe lucruri, de care nu m-am bucurat până acum. Am hotărât să fac ceva, am vorbit și cu părinții mei și astfel am ajuns la centru și ce pot să spun. Aș putea doar să spun că schimbările în decursul a două luni de terapie sunt majore, la nivel de comportament și de gânduri. Mai mult de învățat dar pot spune că după ce mi-am pierdut toate principiile în dependență, acum încerc să le construiesc înapoi.

Primul lucru pe care l-am învățat în centru este să fiu sincer cu mine însumi, iar apoi cu cei din jur. Dacă nu te minți singur și duci să duci o luptă cu propria ta persoană vei avea multe de câștigat.

Sinceritatea a fost primul lucru redobândit și sunt mândru. Sper în continuare să trec peste această dependență. O vom avea în noi toată viața, dar ce facem aici este extraordinar, nu m-am gândit vreodată că putem face, căci îți schimbă viața. Aici nu ești singur în ceea ce faci. Dependența este un lucru cu care trebuie să te lupți, fiecare dintre noi o avem, depinde de fiecare de noi cum privim...”, mărturisește tânărul.

Soluții sunt. Trebuie însă perseverență

Centrul Equitas este unul dintre centrele de tratarea dependențelor, din județul Constanța, unde se pot trata cei care suferă de diferite vicii sau familiile lor. Din 2015 până în prezent, aici s-au adresat aproximativ 600 de persoane, fie pentru consulații, fie pentru terapii. „Dintre acestea, 120 de persoane au beneficiat de servicii de lungă durată. Dintre cei care s-au adresat centrului, 50% erau dependenți de droguri, aproximativ 30% de jocuri de noroc, iar 20% de alcool. Mulți sunt polidependenți. Unii sunt dependenți de medicamente, dar au fost și cazuri de persoane dependente de pornografie sau situații în care părinții ne-au solicitat pentru a știi cum să gestioneze folosirea telefonului în exces de către copii”, ne-a precizat psihologul Mariana State.

Terapiile în cadrul centrului se desfășoară ambulator, dar dacă se impune, specialiștii pot recurge inclusiv la scoaterea din mediu a beneficiarului. Pentru că este vorba despre un centru privat, există și niște costuri. De exemplu, pentru un pachet de 30 de ședințe costul este de 1.700 de lei plus TVA, în vreme ce pentru un pachet de 120 de ședințe costul este de 3.500 de lei plus TVA.

Numărul necesar de ședințe este stabilit de comun acord cu psihoterapeutul, în funcție de gradul de dependență. După urmarea terapiei, beneficiarii pot participa, ori de câte ori doresc, la grupurile de suport, care sunt gratuite. De altfel, după cum a subliniat psihologul, rolul acestor grupuri de suport este foarte important, de multe ori beneficiarii înțelegând că sunt dependenți după ce poartă discuții cu alți beneficiari ai centrului, care au trecut prin ceea ce trec ei. „Drumul este anevoios, dar avem rată de succes. Avem beneficiari cu trei ani de abstinență, de exemplu”, a adăugat coordonatorul centrului.

Cum recunoaștem dependență de jocurile de noroc

Dependența de jocuri de noroc este o preocupare crescută față de joc, însoțită de pierderea controlului, care afectează domeniile importante ale vieții.

Dependența de jocuri de noroc se poate remarca atunci când cineva: este obsedat de jocuri de noroc și de următoarea sesiune de joc, de următorul pariu; pariază sume din ce în ce mai mari; folosește scuze precum “îmi recâștig banii și mă las”; nu reușește să se oprească din jucat; prin acțiunile sale duce la deteriorarea relațiilor cu cei din jur; este iritat și agitat atunci când nu poate juca, manifestând semne de sevraj întocmai ca dependenții de droguri.

„Dependența de jocuri de noroc este tot o boală, ca și dependența de droguri și alcool, iar tratamentul este similar. Persoana trebuie să realizeze că are o problemă iar apoi să învețe să își învingă impulsurile, să se abțină de la orice activitate ce poate conduce la practicarea jocurilor de noroc și să își redobândească autocontrolul”, spun specialiștii Centrului Equitas.

Florentina BOZÎNTAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Asta e reportaj sau reclama?
1
0
impuscat in cap direct !
1
0
Astea sunt mici minciunele...Eu am jucat banii salariatiilor si am distrus vre o trei societati aducandu le in falinent cu jocurile de noroc.Din 1000 de salariati la cele trei firme acum mai am vre o 50.Istet baiat mai sunt !.
11
0
Da oana!!? Le faci tu o hipnoza in chiloti si le iei banii mai repede ca pacanele.Somnica smechera ce esti!
9
3
Am vazut si alt caz la fel de ciudat, unu h4ndicapat si-a bagat banii de nunta la aparate cu o seara inainte de nunta.
4
0
Se rezolva definitiv in cateva sedinte de hipnoza dependentele astea.
3
2

REPLICA



LOTO

6/49
362716462332
5/49
14328401239
joker
1636354139