REPLICA ONLINE CONSTANTA

20° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Octavian Berceanu rupe tăcerea după ce a fost demis: 'Am găsit o presiune enormă'

Octavian Berceanu rupe tăcerea după ce a fost demis: 'Am găsit o presiune enormă'

Replica API 23 septembrie 2021 | 23:18 722

Octavian Berceanu, demis luni de la șefia Gărzii de Mediu în ciuda rezultatelor notabile, spune că pe perioada mandatului său nu a reușit să discute nici cu premierul Florin Cîțu și nici cu președintele Klaus Iohannis, deși și-ar fi dorit „din toată inima” să o facă pentru că activitatea instituției are un impact puternic asupra siguranței cetățenilor și a securității naționale.

Întrebat într-un interviu pentru Libertatea dacă a avut vreo discuție cu prim-ministrul Florin Cîțu, Octavian Berceanu a răspuns: „Nu am avut nicio discuție, deși mi-aș fi dorit din toată inima să am câteva discuții cu premierul și cu Președintele României, pentru că activitatea Gărzii de Mediu are o puternică amprentă asupra siguranței cetățenilor și a securității naționale și poate că trebuia să fim parte din acele structuri înglobate în Consiliul Suprem de Apărare a Țării”.

Fostul comisar general al Gărzii de Mediu susține că a încercat să stabilească astfel de discuții pe toate căile posibile, scrie stiripesurse.ro

„Am încercat pe toate căile posibile. Am avut câteva discuții cu reprezentantul Președintelui României, consilierul pe teme de mediu. În ceea ce-l privește pe premierul României, cred că a fost mereu foarte ocupat. N-am avut niciun ecou. Am avut, însă, ecou la celelalte instituții cu care am lucrat, ministere, instituții de forță. Am lucrat foarte bine împreună. Garda de Mediu a lucrat foarte bine cu alte instituții similare din afară, cu mass-media din străinătate și din țară, dar mai puțin cu factorii politici de decizie care ar fi trebuit să ne susțină”, a adăugat el.

În același interviu, Octavian Berceanu a vorbit și despre presiuni politice și despre faptul că a deranjat.

„Baronii locali s-au obișnuit de 20 de ani, de când e Garda, să dicteze cine va fi șef într-un comisariat județean, ce controale face, pe cine controlează, pe cine trage de urechi și de cine n-are voie să se apropie. Am găsit o presiune enormă pe comisarii care lucrau în teren. Am reușit să stopez toate presiunile politice”, a subliniat fostul oficial.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367