REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
11.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Oferte pentru sărbătorile de iarnă în Mauritius, Kenya şi Laponia. Ce pachete oferă agenţiile de turism

Oferte pentru sărbătorile de iarnă în Mauritius, Kenya şi Laponia. Ce pachete oferă agenţiile de turism

Replica API 23 iulie 2013 | 00:00 185

Agenţiile de turism au lansat deja, din luna iulie, oferte pentru chartere care vor zbura în perioada Crăciunului şi Revelionului în destinaţii exotice precum Mauritius, Kenya şi Laponia, la preţuri cuprinse între 1.400 şi 3.500 de euro de persoană. Agenţia Paralela 45 a scos la vânzare, împreună cu turoperatorii Dertour şi Prestige Tours, pachetele pentru un charter care va zbura către insulele Mauritius pe 27 decembrie şi se va întoarce pe 3 ianuarie. Avionul este închiriat de la Tarom şi are 209 locuri.

"Preţurile pornesc de la 2.400 de euro de persoană şi ajung până la 3.500 de euro, incluzând zborul cu avionul, şapte nopţi de cazare la cinci stele cu demipensiune şi masa de Revelion", a declarat agenţiei MEDIAFAX Alin Burcea, proprietarul Paralela 45.

Tot Paralela 45, Dertour şi Prestige Tours au lansat un charter spre Kenya, pentru perioada 4-11 ianuarie 2013, tot cu un avion de 209 locuri de la Tarom. Preţurile sunt cuprinse între 2.000 şi 3.000 de euro de persoană şi includ cazarea la hoteluri de patru şi cinci stele, două zile de safari şi două mese pe zi.

"Le-am lansat de vara pentru că românii încep să îşi facă planuri de vacanţă din timp. Turiştii sunt în general familişti cu copii", a spus Burcea.

Perfect Tour lansează, la rândul său, pentru al optulea an consecutiv două chartere pentru Laponia, în perioada 22-25 decembrie. Avionul care face cele două curse este închiriat de la firma Air Bucharest şi are 148 de locuri.

"Preţurile sunt cuprinse între 1.400 şi 1.600 de euro şi includ biletul de avion, transferurile de la şi spre aeroport, patru nopţi de cazare la hoteluri de patru stele în oraşul Levi şi mic dejun", a spus Sorin Văduvoiu, directorul general al Perfect Tour.

El a adăugat că în fiecare an charterele spre Laponia au fost pline, iar turiştii au fost, în general, familii cu copii, cu venituri medii şi mari.

Tot spre Laponia va lansa un charter de Crăciun şi agenţia Interra. Avionul, închiriat de la Tarom, va pleca pe 23 decembrie şi se va întoarce pe data de 27.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614