REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Ofiţerul DNA cercetat alături de Preda era în cărţi să-i ia locul lui Manea în conducerea IPJ Constanţa

Ofiţerul DNA cercetat alături de Preda era în cărţi să-i ia locul lui Manea în conducerea IPJ Constanţa

Replica API 21 februarie 2013 | 00:00 343

Ce ironie:

Ce ironie:

Poliţiştii constănţeni sunt şocaţi de vestea că fostul lor coleg, Dan Emil Manolachi, este urmărit penal de Direcţia Naţională Anticorupţie. Mirarea lor este cu atât mai mare cu cât, anul trecut, se zvonea că Manolachi ar putea deveni adjunct al şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa. El ar fi urmat să îl înlocuiască pe Camil Manea. "Era un tip liniştit. Nu ne aşteptam la aşa ceva. Posibil să fi fost presat să facă aşa ceva. Dar, ştiţi cum e, aveam noi un coleg despre care credeam că e pâinea lui Dumnezeu, până când a "căzut pe aparatură" şi ne-am luat cu mâinile de cap: ameninţa o femeie că vine cu recuperatorii peste ea şi aşa mai departe", au comentat poliţişti din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa.

DNA a anunţat marţi seara că a început urmărirea penală în cazul lui Dan Emil Manolachi, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în sarcina căruia s-a reţinut "infracţiunea de folosire, în mod direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la asemenea informaţii, infracţiunea de divulgare a secretului care periclitează siguranţa statului şi infracţiunea de favorizare a infractorului în legătură cu fapte de corupţie". Manolachi ar fi oferit informaţii din dosare lui Valentin Preda, care a deţinut, până alaltăieri, funcţia de secretar de stat în Ministerul Transporturilor. De altfel, şi împotriva lui Valentin Preda a început urmărirea penală, în sarcina căruia s-a reţinut, conform DNA, "infracţiunea de complicitate la folosirea, în mod direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la asemenea informaţii în legătură cu fapte de corupţie şi infracţiunea de deţinere, în afara îndatoririlor de serviciu, a unui document ce constituie secret de stat". Aşadar, situaţia lui Manolachi este cât se poate de delicată, DNA urmând, dacă nu a făcut-o deja, să renunţe la serviciile lui. Manolachi a lucrat o perioadă ca poliţist cercetări penale în cadrul Poliţiei Municipiului Medgidia, apoi a luat calea Bucureştiului. A fost încadrat pe statele de plată ale IGPR - Resurse Umane, iar de aici a fost repartizat la DNA. Cum DNA va renunţa la el, circuitul va fi următorul: Manolachi va figura din nou pe statul Resurse Umane, de unde nu este exclus să fie repartizat la IPJ Constanţa. Inspectoratul va trebui să îi ofere un post similar cu cel pe care Manolachi l-a deţinut la DNA, iar în cazul în care toate posturile similare sunt ocupate, Manolachi are următoarele variante: fie să semneze că acceptă un post inferior, fie să accepte detaşarea la nivelul unui alt inspectorat din ţară, sau să fie pus la dispoziţie. Revenind la zvonul conform căruia anul trecut Emil Manolachi ar fi fost "în cărţi" să-i ia locul actualului adjunct al IPJ Constanţa, Camil Manea nu a dorit să confirme, dar nici să infirme. Pe de altă parte, o singură "problemă" se iveşte la nivelul acestui zvon: Manolachi ar fi naşul fostului şef al IPJ Constanţa. Prin urmare, ar fi sunat oarecum ciudat ca finul să şi-l ia tocmai pe naş adjunct...

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614