REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Oil Terminal reduce programul de lucru şi taie din salarii

Oil Terminal reduce programul de lucru şi taie din salarii

Replica API 3 mai 2011 | 00:00 171

Pentru a evita disponibilizarea câtorva sute de muncitori,

Pentru a evita disponibilizarea câtorva sute de muncitori,

Directorul general al Oil Terminal, Silviu Wagner, a precizat, ieri, într-o conferinţă de presă, că se vor lua unele măsuri privind reducerea cheltuielilor şi a fondului de salarii, pentru următoarele 90 de zile, iar muncitorii se vor prezenta la muncă 4 zile din 5 ale săptămânii. Măsurile sunt cauzate, potrivit managerului general, de criza economică şi, mai mult, din cauza preţului ridicat de combustibil la pompă.

"Am făcut o analiză a situaţiei economice din Oil Terminal pe primele 3 luni ale anului şi a măsurilor care se impun. De obicei, primele 3 luni din an, lunile reci, după cum li se mai spun, sunt luni de minim de producţie. Acum, probabil şi din cauza creşterii preţului la pompă a produselor petroliere, această criză a fost şi mai adâncă, în sensul că avem o nerealizare de 700.000 de tone de produse petroliere pe primele 3 luni. De asemenea, această tendinţă de stagnare a producţiei va avea loc şi în următoarele luni, aprilie, mai şi iunie, ceea ce ne-a dat imboldul de a lua nişte măsuri care să menţină societatea pe linia de plutire şi, mai ales, să nu fim nevoiţi să disponibilizăm salariaţii. Altfel spus, trebuia să găsim un echilibru între venituri şi cheltuieli, întrucât, e clar, cheltuielile sunt mai mari decât veniturile. Încă din luna februarie s-a pus în aplicare un plan de reducere a cheltuielilor de reparaţii, întreţinere şi achiziţii, cât şi reducerea celor privind utilităţile, gaze, apă, energie electrică şi altele. Tot pe această linie, a reducerii de cheltuieli, consiliul de administraţie, din data de 29 aprilie, a analizat posibilităţile de reducere a acestor cheltuieli privind reducerea fondului de salarii, care este o cheltuială foarte importantă. Această corelare între venituri şi cheltuieli, vizavi de salarii, a dus la aplicarea prevederilor articolului 52, aliniatul 3 din noul Cod al muncii, care presupune a reducere a activităţii, mai exact, de la 5 zile pe săptămână la 4 zile. Altă posibilitate de recorelare a acestor cheltuieli ar fi fost, conform adresei primită de către Minister, e vorba despe adresa Ministerului Finanţelor Publice cu numărul 445.703 din 9 martie 2011, prin care nu se cere să elaborăm o strategie privind restructurarea tuturor operatorilor economici cu capital majoritar de stat. Cererea expresă adresată nouă era ca, până la data de 15 aprilie, să transmitem o estimare a posturilor care vor fi restructurate, cu 10 până la 15 la sută. Asta ar fi însemnat să disponibilizăm câteva sute de salariaţi sau să găsim o altă metodă ca să fim în continuare rentabili şi, totodată, să păstrăm locurile de muncă. Consiliul de administraţie a ajuns la concluzia că aplicarea acelui articol privind reducerea săptămânii de muncă este cel mai rentabil. De la 1 mai am intrat în acest program pe o perioadă de 90 de zile, însă noi putem întrerupe acest lucru în orice moment, în care se constată atingerea parametrilor normali de funcţionare ai societăţii. Sperăm ca în 2 luni să revenim la programul normal, până atunci oamenii vor lucra 4 zile din 5, cu reducerea corespunzătoare a salariului. Conform noului Cod al muncii, am avut o consultare cu sindicatul, aşteptăm acum şi reacţia lor. Demn de reţinut că au fost cazuri de salariaţi care au spus că vin şi vinerea la serviciu, fără nici o problemă", a declarat directorul general al Oil Terminal.

Sindicaliştii neagă cele spuse de conducerea unităţii

În replică, liderul de sindicat Aurel Gheorghe susţine că nu au fost consultaţi privind măsurile luate. "Este o minciună a domnului director. Pe noi nu ne-a consultat nimeni, e o măsură ilegală pe care o vom contesta. Nu a discutat nimic cu noi. În primul rând, este în defavoarea oamenilor, cei mai afectaţi sunt cei de la tură, care vor pierde circa 500 - 600 de lei pe lună. În al doilea rând, este pusă în pericol siguranţa instalaţiilor, dacă nu sunt destui oameni la serviciu, sau dacă nu vor fi deloc. Referitor la situaţia de criză despre care vorbeşte, nu este chiar aşa. Până în prezent, în primele trimestre din ultimii ani, s-au înregistrat circa 500.000 de tone de produse petroliere lunar. Este o producţie normală. Dacă el vrea producţie mai mare şi nu se ating unele cifre, nu înseamnă că sunt probleme şi să mai trimită şi oamenii acasă. În primul trimestru al acestui an s-a înregistrat profit de 15 miliarde lei. O să întrunim adunarea generală a sindicaliştilor şi o să le cerem o părere", ne-a declarat liderul de sindicat. În altă ordine de idei, referitor la controlul Gărzii Financiare şi al Poliţiei, din luna martie, la cele 3 centre ale companiei, Silviu Wagner susţine că nu s-a constatat nici o neregulă. "Controalele s-au încheiat în mare parte, nu sunt probleme demne de relatat, în sensul de fraude sau nereguli".

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218