REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.5° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.5° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

OMS - Coronavirus: Cel puţin o jumătate de milion de vieţi, salvate de vaccinuri în Europa

OMS - Coronavirus: Cel puţin o jumătate de milion de vieţi, salvate de vaccinuri în Europa

Replica API 27 noiembrie 2021 | 00:03 633

Cel puţin o jumătate de milion de vieţi au fost deja salvate de vaccinurile anti-Covid în Europa, potrivit unui raport publicat joi de filiala europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), relatează AFP, citată de Agerpres.

Studiul, realizat pentru persoanele cu vârsta de peste 60 de ani în aproximativ 30 de ţări europene cu aproximativ 460 de milioane de locuitori, indică faptul că de la începutul campaniei de vaccinare au fost salvate 470.000 de vieţi.

Această estimare este prudentă deoarece nu ţine cont de numărul de vieţi salvate în rândul celor sub 60 de ani şi nici datorită reducerii transmiterii.

Realizat pe baza datelor colectate în mai mult de jumătate din 53 de ţări din regiunea europeană a OMS, studiul estimează că aproape 160.000 de vieţi au fost salvate în Anglia şi aproximativ 39.000 în Franţa.

Datele nu sunt disponibile pentru 20 de ţări din zonă, între care Rusia, Turcia, Germania şi Ţările de Jos.

''Ceea ce arată acest studiu este că (vaccinurile) fac ceea ce au promis, şi anume să salveze vieţi, oferind o protecţie foarte ridicată împotriva formelor severe şi a morţii'', a afirmat directorul regional al instituţiei pentru Europa, Hans Kluge, cerând ţărilor să îşi continue campaniile de imunizare.

În unele ţări, numărul deceselor ar fi fost dublu faţă de cel de astăzi fără vaccinuri'', a spus Kluge.

În Uniunea Europeană, 67,7% din populaţie a primit două doze de vaccin, dar diferenţele sunt uluitoare între ţări. Astfel, doar 25% dintre bulgari sunt vaccinaţi, faţă de 86,7% dintre portughezi.

În total, de la începutul pandemiei, peste 1,5 milioane de oameni au murit din cauza Covid în regiune, dintre care 90% aveau peste 60 de ani. Vaccinurile trebuie să fie însoţite de o serie de măsuri preventive pentru a menţine nivelurile de transmitere scăzute şi pentru a menţine societatea deschisă'', a insistat Hans Kluge.

OMS a avertizat marţi despre riscul de a avea încă 700.000 de decese în Europa până în primăvară şi a cerut o abordare ''vaccin plus'', care combină vaccinarea, purtarea măştii, măsurile de igienă şi distanţarea fizică.

Totodată, OMS a avertizat miercuri că varianta Delta, extrem de contagioasă, reduce la 40% eficacitatea vaccinurilor împotriva transmiterii bolii.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218