REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.2° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.2° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

OMS doreşte să lărgească accesul la tratamentele pentru diabet

OMS doreşte să lărgească accesul la tratamentele pentru diabet

Replica API 14 noiembrie 2019 | 00:00 278

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va analiza pentru prima dată posibilitatea includerii insulinei umane, utilizată în tratamentul diabetului, pe lista de medicamente precalificate, în scopul lărgirii accesului la acest medicament salvator, potrivit AFP.

Agenţia specializată a ONU a făcut acest anunţ cu prilejul Zilei Mondiale a Diabetului, marcată în fiecare an pe 14 noiembrie. La scară mondială, sunt peste 42 de milioane de adulţi cu diabet, faţă de 108 milioane în 1980, potrivit OMS, Numărul acestora ar putea creşte la 629 de milioane în 2045, potrivit unor estimări ale Federaţiei internaţionale pentru diabet (FID).

"Cazurile de diabet sunt în creştere în lumea întreagă, progresând mult mai rapid în ţările cu venituri mici", a declarat directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat într-un comunicat.

"Prea multe persoane care au nevoie de insulină nu au acces la aceasta din cauza dificultăţilor financiare (...), iar acest lucru le poate pune viaţa în pericol. Iniţiativa OMS de precalificare a insulinei este o etapă vitală pentru a asigura ca toţi cei care au nevoie de acest tratament salvator să poată avea acces la el", a adăugat acesta.

Diabetul reprezintă asimilarea defectuoasă a zaharurilor de către organism şi poate exista sub două forme. Diabetul de tip 2, care reprezintă în prezent cea mai mare parte a acestor cazuri şi care progresează cel mai mult, corespunde unei creşteri prelungite a nivelului de zaharuri din sânge, deseori asociată obezităţii şi stilului de viaţă (sedentarism, alimentaţie necorespunzătoare...)

În ceea ce priveşte diabetul de tip 1, de origine genetică, apare deseori în copilărie şi se caracterizează prin absenţa totală a insulinei, hormon produs în mod obişnuit de pancreas şi care reglează glicemia.

Cei mai mulţi diabetici trăiesc în ţările cu venituri mici sau medii, iar mulţi dintre aceştia au nevoie de insulină, dar nu au întotdeauna acces, de cele mai multe ori din cauza costurilor ridicate. Doar o persoană din două diagnosticată cu diabet de tip 2 are astfel acces la insulină, potrivit OMS.

"Unul dintre motivele care o face să fie indisponibilă este preţul ridicat. Suntem dependenţi de un număr limitat de companii care fabrică insulină", a explicat directoarea departamentului de Reglementare a medicamentelor din cadrul OMS, Emer Cooke, cu ocazia unei conferinţe de presă la Geneva.

Potrivit OMS, trei fabricanţi controlează cea mai mare parte a pieţei mondiale de insulină, "fixând preţuri prohibitive pentru numeroase persoane şi numeroase ţări".

Înainte să se lanseze în perioada de precalificare, OMS va trebui să examineze produsele candidate, în cadrul unei prime evaluări care ar trebui să dureze doi ani, a precizat Cooke. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920