REPLICA ONLINE CONSTANTA

13° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
13° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Omul de afaceri Sorin Strutinsky rămâne în arest

Omul de afaceri Sorin Strutinsky rămâne în arest

Replica API 4 martie 2015 | 23:01 115

Sorin Strutinsky

Tribunalul Constanţa a decis, marţi, menţinerea omului de afaceri Sorin Strutinsky, în arest preventiv. El a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel. Totodată, magistraţii au constatat, în camera de consiliu, legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului. Reamintim că Sorin Strutinsky este acuzat de procurori de patru infracţiuni de trafic de influenţă, două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată şi instigare la săvârşirea a două infracţiuni de spălare a banilor, în formă continuată. Sorin Strutinsky a fost trimis în judecată, dosarul fiind instrumentat de magistraţii Tribunalului Constanţa. DNA precizează că în 2009 Strutinsky a pretins de la un denunţător o sumă de bani reprezentând un procentaj de 10% din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către firma acestuia, în baza a trei contracte încheiate cu Direcţia Apelor Dobrogea Litoral. Procurorii susţin că, în schimbul banilor, Strutinsky, prevalându-se de influenţa exercitată asupra funcţionarilor DADL şi asupra Ministrului Mediului de la acea vreme, a promis că îi va determina să respecte obligaţiile contractuale asumate, referitoare la plata preţului către firma respectivă. Astfel, în perioada 2009 - 2012, Strutinsky a primit de la denunţător suma de 1.286.958,17 lei, banii fiind viraţi din conturile bancare ale societăţii reprezentate de denunţător, în cele ale firmelor indicate de omul de afaceri, respectiv SC New Home Construct SA, SC Mehmetoglu SRL, SC Nefermin SRL, SC Panel Building System SRL şi SC CDS Project. Ulterior, spun procurorii, el i-a determinat pe reprezentanţii firmelor implicate să falsifice mai multe contracte, aceste înscrisuri fiind folosite pentru efectuarea plăţilor corespondente şi justificarea acestora în evidenţele contabile.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218