REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.9° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
11.9° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

OMV Petrom respinge acuzațiile potrivit cărora ar fi prejudiciat statul român cu 7 miliarde de lei

OMV Petrom respinge acuzațiile potrivit cărora ar fi prejudiciat statul român cu 7 miliarde de lei

Replica API 11 noiembrie 2017 | 00:00 338

OMV Petrom respinge vehement acuzațiile de neplată a obligațiilor către stat, vehiculate în ședința de joi a Comisiei parlamentare de anchetă a activității ANRE, potrivit unui comunicat al companiei, scrie AGERPRES.

Președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, a declarat în cadrul audierilor de joi că a prezentat comisiei un document potrivit căruia OMV Petrom ar fi prejudiciat bugetul de stat cu 7 miliarde de lei.

În replică, oficialii OMV Petrom spun că, de-a lungul anilor, compania a fost subiect al mai multor controale fiscale, care au fost finalizate: "Ultimul control fiscal, care a avut ca scop redevențele la petrol și gaze pentru perioada 2011-2015, s-a finalizat fără constatări în trimestrul al doilea al acestui an. OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat al României. Întotdeauna a plătit corect și la timp obligațiile către bugetul de stat, fapt atestat de certificatele fiscale emise de autoritățile competente".

Reprezentanții companiei prezintă în continuare câteva cifre privind impactul asupra veniturilor la bugetul de stat și asupra economiei în ansamblu, din 2005 până în prezent. Este vorba despre 24,5 miliarde de euro plătiți la stat sub formă de taxe, impozite, contribuții sociale și dividende cuvenite acționarului statul român, precum și 13,5 miliarde de euro investiții.

"Marea majoritate a investițiilor au vizat producția în România de țiței, gaze, carburanți și electricitate, contribuind astfel la menținerea unui grad redus al dependenței României față de importurile energetice", se mai arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, OMV Petrom are o contribuție semnificativă la asigurarea securității energetice a României, acoperind 40% din necesarul național de țiței, gaze ți produse petroliere.

"Nu putem să nu remarcăm faptul că, din ce în ce mai mult, activitatea Comisiei parlamentare de anchetă a activității ANRE creează spațiu pentru denigrarea și acuzarea companiei OMV Petrom, îndepărtându-se de obiectivele stabilite de Parlament. Compania este listată la bursa din București și la cea din Londra, cu investitori locali și internaționali, iar astfel de acuzații nefondate pot aduce prejudicii atât companiei, cât și acționarilor săi, inclusiv statului român", au adăugat oficialii companiei.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Marele prejudiciu l-au facut cei ce au vandut resursele nationale OMV-ului,pe mai nimic.
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218