REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

ONG-urile pentru consumatori: "Am putea avea surpriza unor falimente, iar consumatorii rămân cu ochii în soare"

ONG-urile pentru consumatori: "Am putea avea surpriza unor falimente, iar consumatorii rămân cu ochii în soare"

Replica API 26 mai 2014 | 00:00 149

Scrisoarea anuală privind pensiile private nu asigură o informare corectă

Scrisoarea anuală privind pensiile private nu asigură o informare corectă

Scrisoarea anuală nu asigură o informare corectă a participanţilor la fondurile private de pensii nici anul acesta. Consumatorii au avut surpriza neplăcută să nu ştie ce s-a întâmplat cu contribuţiile plătite, cât de eficient au fost investite şi în ce măsură sumele acumulate sunt suficiente pentru a asigura un venit decent la pensie. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), care ar trebui, tocmai, să supravegheze aceste informări, nu a reglementat nici anul acesta conţinutul acestei scrisori, trimisă nouă, cei care contribuim la fondurile de pensii fără să avem nici cea mai mica idee cu privire la pensia de care am putea beneficia.

Despre riscurile acestor derapaje ne-a oferit mai multe detalii preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor din România, conf. univ. dr. Costel Stanciu şi a tras un grav semnal de alarmă: consumatorii nu şi-ar mai putea recupera niciodată banii, după "modelul" Ungariei. "Se încalcă un drept fundamental al consumatorului, dreptul la informare. Ei trebuie să fie informaţi în legătură cu caracteristicile esenţiale ale acestui serviciu. În plus, acele societăţi au obligativitea prin lege să le trimită anual o scrisoare din care să rezulte care a fost randamentul, unde s-au investit sumele respective. Înseamnă că ceva nu e în regulă şi acele societăţi au obligaţia să facă investiţii numai în anumite zone ale pieţei de capital şi nu e exclus să folosească banii şi pentru investiţii cu risc ridicat. Deci, s-ar putea să avem surpriza unor falimente pe această zonă şi oamenii să rămână descoperiţi, să nu mai beneficieze de acele pensii private. S-a întâmplat acest fenomen prin Ungaria, falimentul unor societăţi de pensii private. În această situaţie, consumatorii rămân cu ochii în soare, mecanismul nu este bine pus la punct. Nu există o supraveghere eficientă din partea instituţiei statului, ASF. ASF ar trebui să stea cu ochii pe ei, să îi controleze periodic, de două ori pe an. În situaţia în care observă demaraje de felul acesta să ia măsurile necesare. Respectivele societăţi, dacă încalcă legea, trebuie să li se retragă autorizaţia de funcţionare şi banii respectivi să fie deplasaţi la societăţi care îşi fac treaba, respectă legea", a declarat Stanciu, pentru "Replica". Scrisoarea de informare de anul acesta conţine contribuţiile lunare plătite de participant, comisionul reţinut din contribuţie, conversia contribuţiilor în unităţi de fond şi numărul de unităţi de fond acumulate şi valoarea acestora la finalul anului anterior. Ea nu conţine, însă, peformanţa fondului, riscurile şi toate costurile suportate de client, iar comisionul reţinut din activul net, de altfel cel mai important suportat de clienţi, este sublim, doar că lipseşte cu desăvârşire. Toate acestea sporesc riscul consumatorilor ca, la pensionare, să constate că au contribuit prea puţin la fond şi situaţia nu ar mai putea fi schimbată.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218