A PHP Error was encountered

Severity: Warning

Message: getimagesize(https://www.replicaonline.ro/rbin/data290000/a06bff32-f45a-4304-a4cc-195d6d11ff1e.jpg): Failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 404 Not Found

Filename: module/modul-header.php

Line Number: 69

Backtrace:

File: /home/replicaonlinero/public_html/ar_application/views/module/modul-header.php
Line: 69
Function: getimagesize

File: /home/replicaonlinero/public_html/ar_application/views/template.php
Line: 2
Function: view

File: /home/replicaonlinero/public_html/ar_application/controllers/Home.php
Line: 184
Function: view

File: /home/replicaonlinero/public_html/ar_application/controllers/Home.php
Line: 71
Function: post

File: /home/replicaonlinero/public_html/index.php
Line: 329
Function: require_once

REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.5° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
15.5° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

ONU: Numărul persoanelor afectate de foamete la nivel mondial, în creştere

ONU: Numărul persoanelor afectate de foamete la nivel mondial, în creştere

Replica API 17 iulie 2019 | 00:00 209

Foametea a afectat 821,6 milioane de persoane la nivel mondial în 2018, comparativ cu 811 de milioane anul precedent, potrivit unui raport anual publicat luni de mai multe organizaţii ONU care deplâng o creştere a numărului celor afectaţi de acest flagel pentru al treilea an consecutiv, relatează AFP şi dpa.

Denumit "Starea securităţii alimentare şi a alimentaţiei în lume", documentul a fost elaborat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), cu sprijinul Fondului Internaţional pentru Dezvoltarea Agricolă (IFAD), Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), UNICEF şi Programul Alimentar Mondial (PAM).

"Pentru a menţine securitatea alimentară şi nutriţia, este esenţial să se instituie politici economice şi sociale pentru a contracara cu orice preţ efectele ciclurilor economice defavorabile, evitând în acelaşi timp reducerea serviciilor esenţiale, precum sănătatea şi educaţia", se arată în raport.

821,6 milioane de persoane au fost afectate de foamete în 2018, comparativ cu 811,7 milioane de persoane în 2017, 796,5 milioane de persoane în 2016 şi 785,4 milioane de persoane în 2015. Cifrele au fost recalculate şi diferă de rapoartele anterioare elaborate de ONU.

În termeni procentuali, puţin sub 11% din populaţia lumii suferă de foamete, au afirmat agenţiile ONU, adăugând că proporţia este aproape neschimbată din 2015.

Foametea rămâne o problemă răspândită pe mai multe continente: Africa (aproape 20% din populaţie), America Latină şi Caraibe (mai puţin de 7%) şi Asia (mai mult de 12%).

În plus, potrivit raportului, peste două miliarde de persoane, dintre care 8% trăiesc în America de Nord şi în Europa, nu au acces cu regularitate la alimente sănătoase, nutritive şi în cantitate suficientă.

De asemenea, FAO consideră că progresele sunt insuficiente pentru a atinge obiectivul pentru 2030 de reducere a numărului de copii care suferă de retard de creştere. În prezent, 149 de milioane de copii sunt afectaţi de această problemă.

În mod paradoxal, raportul constată că excesul de greutate şi obezitatea continuă să crească în toate regiunile, în special în rândul copiilor de vârstă şcolară şi al adulţilor.

În 2018, circa 40 de milioane de copii cu vârste sub cinci ani erau supraponderali. În 2016, 131 milioane de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 9 ani, 207 de milioane de adolescenţi şi 2 miliarde de adulţi erau supraponderali, potrivit raportului. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218