Păgubiţii pot spera că-şi recuperează banii
OPC-ul a luat urma ţeparilor cu firmă de casting!
Andreea Balasz (Sursa foto: evz.ro)
Constănţenii au intrat în alertă după ce pe litoral au reapărut agenţiile de casting care promit că le transformă copiii în vedete. După ce mai multe familii şi-au luat ţeapă, au curs reclamaţiile! Una dintre ele a vizat-o pe Andreea Balasz, director de promovare al firmei RGB Foto Promotion, după cum se recomandă, şi-a mutat „activitatea” la malul mării.
Aceasta abordează familii pe plajă şi le spune că poate face din copii adevărate vedete. Însă, înainte este nevoie de o taxă de înscriere şi de realizarea unui album foto. Astfel, ea a reuşit să păcălească mai mulţi oameni. Pentru toţi cei care au reclamat, iată şi prima veste îmbucurătoare: Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor a sancţionat una dintre firmele de casting ţepare! A fost aplicată, conform inspectorilor OPC, o amendă de 30 de mii de lei; în plus, a fost dispusă returnarea sumelor de bani încasate de la familiile care au depus seizări la Protecţia Consumatorilor.
Rocsana CRISTEA

Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 155 alin. 1 Cod...1337
George Luschi a reprezentat pata de culoare de la alegerile locale din Cernavodă. Cu toate că nu a mai candidat,...283
Constănțenii sunt tot mai interesați de procedura de debranșare, însă foarte mulți nu știu la ce se referă...351
Perioada de pandemie a ”bubuit” telefoanele sediului de la Direcția de Sănătate Publică, fiind ”asaltat” cu...183


ConstanțaUmiditate: 83%
Vânt: 1.96 m/s
Presiune: 1019 milibari

Belgianul Eden Hazard este inclus în lotul comunicat joi de Real Madrid pentru finala Ligii Campionilor programată...134
Scandal uriaș în handbalul feminin, cum nu s-a mai întâmplat vreodată! Cea mai bună jucătoare din istorie,...182
CSM Oradea, vicecampioana din sezonul trecut, a obţinut joi, în deplasare, medaliile de bronz ale stagiunii, după ce...129
Irina Begu, locul 63 WTA, s-a calificat în turul al treilea al turneului de la Roland Garros, după ce a învins-o,...131


Meteorologii au emis, pentru intervalul 26 mai, ora 13 - 26 mai, ora 20, cod galben de instabilitate atmosferică...4123
Pe 26 mai 2010 se stingea regele comediei de pe micul ecran. Jean Constantin dăinuie și acum în amintirile și în...362
În seara zilei de 24 mai 2022, polițiștii tulceni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier...392
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a anunţat că se va adresa Guvernului pentru a primi, din Fondul de rezervă,...237
Autorităţile române încearcă de vreo 10-11 ani să îi păcălească pe cei de la Comisia Europeană legat de CFR...322
Fostul primar Cristian Popescu Piedone a depus la Curtea de Apel Bucureşti o contestație la executarea pedepsei de 4...333
Zi grea pentru Traian Băsescu. Mai are la dispoziţie trei zile să elibereze vila de protocol, în caz contrar, riscă...358
Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost prezent în studioul Replica de Constanţa, miercuri, 4 mai, în...1788
Lică Neagu, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Șoferilor din România, s-a aflat marți, 19 aprilie,...2113
De când a ajuns la Guvernare, PSD a reușit să inițieze mai multe proiecte de legi, unele dintre ele fiind și...4306
Este unul dintre acei primari care, dacă nu ar fi existat, ar fi fost inventat. În ciuda contestațiilor venite din...3509
Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union - EBU), care organizează concursul Eurovision,...132
Serialul fantastic de succes "Stranger Things" revine vineri la Netflix cu cel de-al patrulea sezon, penultimul, mai...118
Walter Hamada, responsabil al diviziei DC Comics al studioului Warner Bros., a asigurat marţi că scenele din...119
Starul rock american Iggy Pop şi Ensemble intercontemporain din Franţa sunt laureaţii din acest an ai Premiului Polar...129
Papa Francisc a declarat miercuri că are "inima frântă" după atacul armat de la o şcoală primară din Texas în...128
Autorităţile de la Moscova au declarat încheiat pericolul reprezentat de pandemia de coronavirus şi au anunţat că...116
Cel puţin nouă persoane au fost ucise în trei atentate cu bombă împotriva a trei microbuze miercuri la...117
Rusia urmează să examineze problema unui schimb de prizonieri cu Ucraina - după o judecare a prizonierilor ucraineni...381
Principala agenţie de sănătate publică din Franţa (Haute Autorité de Santé - HAS) a recomandat o nouă vaccinare...119
Angajații din spitale implicați în îngrijirea pacienților cu COVID vor primi sporuri de până la 85% în...112
Institutul Naţional de Sănătate Publică informează că, în săptămâna 16 - 22 mai, au fost confirmate 166 de...123
Executivul a aprobat, prin hotărâre, metodologia de raportare şi circuitul informaţional în Registrul Electronic...131