rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 26 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Open Arms a salvat 73 de migranţi aflaţi pe o barcă în derivă pe Marea Mediterană, dintre care 26 minori

Organizaţia umanitară spaniolă Open Arms a salvat joi, în centrul Mediteranei, 73 de migranţi, dintre care doi copii şi mai mulţi răniţi prin împuşcare sau cu simptome de hipotermie şi deshidratare, transmite EFE.

Toţi se aflau pe o barcă în derivă cu risc de naufragiu, fiind descoperiţi la circa 80 km nord de oraşul libian Az Zawiya, la vest de Tripoli, aproape de frontiera cu Tunisia, au precizat pentru EFE surse din cadrul ONG-ului spaniol.

Între cele 73 de persoane salvate, se aflau patru femei, dar şi doi copii de 3 şi, respectiv, 4 ani şi 24 de minori neînsoţiţi.

Unii dintre migranţi au suferit şoc traumatic, arsuri de gradul al doilea şi al treilea, răni prin împuşcare sau hipotermie gravă şi deshidratare, a detaliat organizaţia pe reţelele sociale.

ONG-ul a solicitat un port sigur pentru transferul acestor persoane şi aşteaptă instrucţiuni din partea celor două state europene cele mai apropiate, Italia şi Malta.

La rândul său, nava Ocean Viking, a ONG-urilor Medici Fără Frontiere şi SOS Mediterana, găzduieşte la bord 125 de migranţi salvaţi în ultimele zile în două operaţiuni distincte în Mediterana Centrală.

Miercuri, nava a salvat 30 de migranţi care navigau în direcţia Europa, aceştia adăugându-se celor 95 de persoane care se aflau deja la bordul ambarcaţiunii umanitare după ce au fost salvaţi anterior, între care 11 femei, patru femei însărcinate şi şase copii foarte mici.

Germania, Franţa, Italia şi Malta au ajuns în septembrie la un acord pentru a gestiona fluxurile migratorii doar din Mediterana Centrală, cu un sistem de distribuţie a migranţilor, un acord pe care doresc să-l extindă la restul membrilor Uniunii Europene. AGERPRES

vineri, 22 noiembrie 2019543
Comentarii

00European care va disparea(22 noi 15:08)
Salvatii si ducetii inapoi. Acolo la ei trebuie reparat ce nu merge. In Europa vor doar alt nivel de trai dar sa ne impuna legile si religia lor. Profita de lenea si comoditatea occidentala. Si de prostia politica din UE.
00bine(22 noi 09:14)
Si ce facem cu ei? Acestia vin in Europa pt ajutoare sociale nu sa munceasca.Mai sunt si teroristi.Se victimizeaza special si cersesc ajutor.
mai mult...Mapamond
25 ian 00:00MapamondUE: Comisia şi Consiliul semnează acordul cu privire la Brexit înainte de ratificarea sa în Parlament

Preşedinţii Comisiei Europene şi Consiliului au semnat vineri acordul cu privire la Brexit aprobat de Regatul Unit...349

25 ian 00:00MapamondParlamentul polonez aprobă o lege controversată, denunţată de judecători şi UE387
25 ian 00:00MapamondProgramul nuclear iranian: Ţările semnatare vor avea o reuniune de conciliere cu Iranul în februarie349
25 ian 00:00MapamondBulgaria a demascat alţi doi spioni ruşi

Bulgaria intenţionează să-l convoace pe ambasadorul Rusiei la Sofia după ce a acuzat de spionaj doi diplomaţi...411

25 ian 00:00MapamondProcesul de aderare a Turciei la UE trebuie să continue, susţine raportorul Parlamentului European364
25 ian 00:00MapamondPortughezul Joao Vale de Almeida va fi primul ambasador al UE în Regatul Unit după Brexit348
25 ian 00:00MapamondŞase persoane au fost ucise cu focuri de armă într-un oraş din Germania

Şase persoane au fost ucise cu focuri de armă în Rot am See, un mic oraş din sudul Germaniei, şi presupusul...384

25 ian 00:00MapamondChina - coronavirus: Bilanţul se ridică la 25 de morţi şi 830 de cazuri344
25 ian 00:00MapamondBelgia: 23 de migranţi descoperţi într-un camion frigorific la Zeebrugge354
25 ian 00:00MapamondUtilizarea WhatsApp, nerecomandabilă responsabililor ONU din motive de securitate

Responsabilii Naţiunilor Unite nu mai trebuie să comunice prin WhatsApp din motive de securitate, a declarat joi un...376

25 ian 00:00MapamondMai multe state asiatice au confirmat noi cazuri de infectare cu coronavirus317
24 ian 00:00MapamondMarea Britanie: Acordul privind Brexit-ul a devenit oficial lege, după promulgarea de către regina Elisabeta a II-a439
Vremea
2° - 4.2° duminică, 26 ianuarie 2020
ConstanțaUmiditate: 79%
Vânt: 2 m/s
Presiune: 1023 milibari

Loto
6/4911324323942
5/402814284034
joker1410111420
Horoscop
mai mult...SPSportRT
26 ian 23:47SportAdversara Simonei Halep, Elise Mertens, se simte în mare formă

Simona Halep are un parcurs impecabil la Melbourne - nu a pierdut niciun set la Australian Open, turneu la care a ajuns...437

26 ian 00:00SportReacția Monicăi Niculescu după ce s-a calificat în optimile probei de dublu de la Australian Open 2020

Perechea Monica Niculescu/ Misaki Doi s-a calificat în optimile de finală de la Australian Open 2020, după victoria...376

26 ian 00:00SportIonuț Radu a primit vestea cea mare: „Va veni aici!” Agentul său a făcut anunțul care îl salvează de la Genoa

Ionuț Radu a fost iar rezervă la Genoa. Românul de 22 de ani a privit de pe bancă egalulul reușit de Genoa în...603

26 ian 00:00SportVolei feminin: CSM Volei Alba-Blaj şi CSM Târgovişte au câştigat fără probleme în Divizia A1

CSM Volei Alba-Blaj şi CSM Târgovişte au obţinut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 15-a a Diviziei...258

Local
25 ian 00:00LocalUn camion s-a RĂSTURNAT în județul Constanța!

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați vineri, 24 ianuarie a.c., să intervină la un accident rutier...1467

25 ian 00:00LocalRAZII în TRAFIC: numere expirate, accidente rutiere și alcool la volan!

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța, la data de 23 ianuarie a.c., în jurul orei 03.00, au identificat...541

25 ian 00:00LocalUn VITEZOMAN a făcut RAVAGII: Am mașina praf!

Un șofer constănțean susține că a încercat să evite un accident rutier, însă s-a ales cu mașina distrusă....2508

25 ian 00:00LocalParfumuri susceptibile a fi contrafăcute, confiscate în Vama Veche

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Vama Veche au depistat un cetăţean român care a încercat să introducă...564

25 ian 00:00LocalUnirea Principatelor Române, sărbătorită la Liceul Teoretic Lucian Blaga

Miercuri, 22 ianuarie 2020, La Liceul Teoretic ,,Lucian Blaga” din Constanța, elevii au desfășurat activitatea În...412

25 ian 00:00LocalContinuă lucrările de toaletare și corecție a arborilor, în Constanța!

Continuă lucrările de toaletare și corecție a arborilor în municipiul Constanța. Săptămâna aceasta echipele...516

25 ian 00:00LocalMai mulți bani pentru pensionarii constănțeni! Crește valoarea tranșei tichetelor valorice

În ședința de Consiliu Local din această lună, aleșii vor supune la vot proiectul inițiat de primarul Decebal...1023

25 ian 00:00LocalPește confiscat de poliţiştii de frontieră

Poliţiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina, în data de 23.01.2020, în urma unei sesizări din...486

25 ian 00:00LocalAcțiuni ale polițiștilor pentru siguranța transporturilor

La activitățile coordonate de Direcția de Poliție Transporturi, în perioada 15 decembrie 2019 – 15 ianuarie 2020,...429

25 ian 00:00LocalActivități preventive desfășurate de polițiștii constănțeni

Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au continuat seria activităților preventive la...417

Politică
26 ian 15:43PoliticăCătălin Predoiu, la Consiliul JAI: „Ar fi bine ca toate țările membre ale UE să combată corupția așa cum o face România“

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, care a fost prezent la Consiliul JAI din Zagreb, Croaţia, a lăudat lupta...240

25 ian 00:00PoliticăLudovic Orban: PNL va câştiga alegerile parlamentare, indiferent când vor avea loc

Liderul liberalilor, premierul Ludovic Orban, este convins că PNL se va impune în alegerile parlamentare din acest an,...442

25 ian 00:00PoliticăBăsescu: Nu există obiectiv mai mare acum pentru România decât reunificarea cu Republica Moldova

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat vineri că nu există obiectiv mai mare acum pentru România decât...437

25 ian 00:00PoliticăIohannis despre faptul că a fost huiduit la Iaşi: Sunt foarte bucuros că în România avem o democraţie vie

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că huiduielile apărute în timpul discursului său de la Iaşi, la...487

25 ian 00:00PoliticăOrban: Nu trebuie să îi uităm niciodată pe fraţii noştri din Republica Moldova

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, la Iaşi, unde a participat la manifestările dedicate Unirii Principatelor...418

25 ian 00:00PoliticăGîtman: Reputaţia României de partener de încredere în plan extern - datorată inclusiv diasporei

Reputaţia României de partener de încredere în plan extern se datorează inclusiv diasporei, a declarat secretarul...375

25 ian 00:00PoliticăAurescu: Fără o politică de extindere activă, Uniunea Europeană riscă să nu mai fie un actor credibil

Fără o politică de extindere activă, fără o decizie care să fie luată cât mai curând posibil privind Macedonia...366

25 ian 00:00PoliticăRareş Bogdan: Foarte curând cel puţin vom dubla numărul parlamentarilor de diaspora

Europarlamentarul Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte al PNL, a declarat, vineri, la Convenţia Românilor de...416

25 ian 00:00PoliticăTomac: România - o ţară puternică şi prin contribuţia formidabilă a românilor din diaspora veche

România este o ţară puternică, membră a UE şi a NATO şi prin ''contribuţia formidabilă'' a românilor din...389

25 ian 00:00PoliticăAurescu: Am găsit în MAE o lipsă de motivaţie; 54% din personalul din serviciul exterior era detaşat

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat la Digi 24 că a găsit în minister o ''lipsă de motivaţie'' şi că...411

Monden
25 ian 00:00MondenÎn ce palat s-au mutat Alex Velea și Antonia! Noua lor casă a costat peste 500.000 de euro

Anul 2019 a fost cu siguranţă anul realizărilor pentru Alex Velea şi Antonia. Celebrii cântăreţi au strâns o...665

25 ian 00:00MondenDelia, sechestrată în resortul de lux din Singapore din cauza virusului ucigaş: „Venim acasă“

Vacanţa exotică a Deliei se încheie sub semnul îngrijorării. Vedeta care e plecată de mai bine de trei...488

25 ian 00:00MondenEmisiunea „Românii au talent” revine pe micile ecrane. Sezonul 10 începe din 7 februarie

Cel de-al zecelea sezon al show-ului de divertisment „Românii au talent” va debuta vineri, 7 februarie, de la...356

25 ian 00:00MondenValentina Pelinel și Cristi Borcea, vacanță exotică și declarații de dragoste ca în filme

Fericiți, zâmbitori și extrem de îndrăgostiți, așa par Valentina Pelinel și Cristi Borcea în cea mai recentă...506

25 ian 00:00MondenAlina Eremia, primul clip după ce și-a operat nasul: „Îmi dădea multe bătăi de cap“

Alina Eremia începe anul în forță cu lansarea videoclipului piesei „Aripi de Vis” – o poveste despre iubire...419

25 ian 00:00MondenOana, cu Viorel Lis la stomatolog: „Vrea să-și pună dinți să mă muște“

Oana Lis (40 de ani) este apreciată de fanii ei pentru postările amuzante. În urmă cu două zile, blondina și-a...448

25 ian 00:00MondenCe fericită e fetița lui Laurette la noua școală! Micuța Serena a scăpat de colegii care au umilit-o

În noiembrie, anul trecut, Laurette Atindehou (36 de ani) a trecut prin clipe de coșmar după ce fiica ei a fost...435

25 ian 00:00MondenCele mai obraznice poze din vacanțele vedetelor. Anna Lesko și Delia, în slipi minusculi

Vedetele noastre s-au întrecut în fotografii, în vacanţele petrecute în locuri exotice. Cea mai obraznică a fost,...655

25 ian 00:00MondenCompania de divertisment Cirque du Soleil şi-a anulat reprezentaţiile în China

Compania de divertisment Cirque du Soleil a anunţat joi anularea,"până la o notificare ulterioară", a tuturor...342

25 ian 00:00MondenGoya 2020: Pregătiri febrile înainte de gala premiilor cinematografiei spaniole de sâmbătă seara

Prezenţa celebrei Pepa Flores, supranumită Marisol, care va fi recompensată cu un Goya onorific, nu este deocamdată...349

Sănătate
23 ian 07:25SănătateDupă ce a blocat timp de doi ani legea, PSD cere acum vaccinare obligatorie: „Este o necesitate și o urgență”

Legea care prevede obligativitatea vaccinării este blocată de mai bine de doi ani în comisiile parlamentare de la...539

23 ian 07:24SănătateO pacientă le-a luat foc pe masă, dar Ministerul Sănătății dă avizul de funcționare Spitalului Floreasca

Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București respectă normele de siguranță a pacientului, este concluzia...593

24 ian 00:00SănătateUnsprezece metode eficiente prin care poti tine gripa la distanta

Temperaturile scazute si virusurile gripale iti pun sanatatea in pericol, iar daca vrei sa previi gripa fara sa iti faci...503

24 ian 00:00SănătateCum trebuie gestionate fracturile osoase la vârstnici

Pentru vârstnici, accidentele soldate cu oase fracturate reprezintă o adevărată provocare. În timp ce pentru copii...437

24 ian 16:57SănătateApa minerală: Beneficii și contraindicații

Apa minerală, carbogazoasă sau plată, provine din izvoare de mare adâncime și are o compoziție chimică deosebit...521

24 ian 00:00SănătateBeneficiile antistres ale unui acvariu cu pești

Dacă te gândești să îți iei un acvariu cu pești în casă, atunci te poți aștepta la mai mult decât la un...411

23 ian 00:00SănătateNouă plante care purifică aerul din casă

Unele specii de plante, cum ar fi iedera sau crizantema, îmbunătățesc calitatea aerului prin absorbția anumitor...582

23 ian 07:18SănătateȘcolile și grădinițele din Constanța au primit dezinfectanți și covorașe pentru prevenirea gripei

Școlile și grădinițele din Constanța au primit dezinfectanți și covorașe pentru prevenirea gripei. Cadrele...399

23 ian 00:00SănătateCoronavirusului din China: Seamănă foarte mult cu gripa, iar medicii spun că, dacă vor exista cazuri în România, bolnavii pot fi tratați în țară

Boala provocată de noul coronavirus care a ucis 9 oameni în China se aseamănă foarte mult cu gripa, principalele...490

22 ian 00:00SănătateAmeliorarea prognosticului în melanomul malign

Melanomul malign reprezintă o formă de cancer dezvoltat în țesuturile pigmentate, precum piele, ochi, intestine,...509