REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
18.2° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Opozantul rus Alexei Navalnîi a postat pe Instagram o fotografie cu el mergând

Opozantul rus Alexei Navalnîi a postat pe Instagram o fotografie cu el mergând

Replica API 21 septembrie 2020 | 00:00 829

Politicianul rus de opoziţie Alexei Navalnîi este văzut coborând scările într-o fotografie postată sâmbătă pe contul său de Instagram, la cinci zile după ce spitalul din Berlin unde este internat a anunţat că a fost deconectat de la aparatul de ventilare pulmonară şi poate respira singur, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Alexei Navalnîi

"Să vă spun cum merge recuperarea. Este deja un drum clar, deşi e unul lung", a scris Navalnîi.

Într-o postare ulterioară, el a precizat că încă nu îşi poate folosi telefonul şi are dificultăţi să-şi toarne apă în pahar sau să urce scări din cauză că îi tremură picioarele.

"Mai sunt multe probleme de rezolvat, însă medicii extraordinari de la Spitalul Charite au rezolvat-o pe cea mai importantă", a scris opozantul.

"M-au transformat dintr-o 'fiinţă umană vie tehnic' în cineva care mari şanse să devină un om care poate da scroll pe Instragram şi înţelege fără să se gândească la ce să dea like", a adăugat el.

Navalnîi, principalul critic al preşedintelui rus Vladimir Putin şi un proeminent militant anti-corupţie, s-a îmbolnăvit în timpul unui zbor intern din Siberia pe 20 august şi a fost transportat în Germania pentru tratament, în comă indusă, două zile mai târziu.

Teste de laborator realizate separat în Germania, Franţa şi Suedia au ajuns la concluzia că el a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok, creat de sovietici în anii '70. Liderii europeni au cerut o explicaţie din partea Kremlinului, care neagă orice implicare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102