REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.8° ConstanÈ›a Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.8° ConstanÈ›a Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Opozantul rus Alexei Navalnîi urmează să revină duminică la Moscova

Opozantul rus Alexei Navalnîi urmează să revină duminică la Moscova

Replica API 17 ianuarie 2021 | 00:00 901

Opozantul rus Alexei Navalnîi, care acuză Kremlinul că l-a otrăvit vara trecută, urmează să revină duminică la Moscova, în ciuda dorinţei exprimate de autorităţile ruse de a-l aresta şi posibil de a-l condamna la mulţi ani de detenţie, relatează DPA şi Reuters.

În vârstă de 44 de ani, Navalnîi urmează să se îmbarce într-un avion al companiei ruse Pobeda de pe noul aeroport din Berlin, BER, şi să ajungă la ora locală 19.20 (16.20 GMT) pe aeroportul Vnukovo din Moscova.

Opozantul a făcut apel la susţinătorii săi să îl întâmpine acolo. Procuratura din Moscova a atras atenţia să nu aibă loc manifestaţii neautorizate la aeroport şi a ameninţat că, în caz contrar, vor fi luate măsuri.

După o tentativă de a fi asasinat cu agentul neurotoxic Noviciok, Navalnîi s-a recuperat în Germania începând din august.

Critic dur al preşedintelui rus Vladimir Putin, Navalnîi şi-a anunţat miercuri decizia de a se întoarce din Germania în Rusia, spunând că îi este dor de Moscova şi că nu este interesat de ceea ce el a numit procesele fabricate împotriva sa.

El a mai spus că nu a intenţionat niciodată să rămână în afara Rusiei, pentru că nu şi-a părăsit niciodată ţara de origine de bunăvoie şi că a ajuns în Germania "într-o cutie de resuscitare".

Joi, serviciul penitenciar din Moscova a anunţat că va face totul pentru a-l aresta imediat ce va ajunge în Rusia, acuzându-l că nu a respectat condiţiile unei eliberări condiţionate după o condamnare la închisoare cu suspendare pentru delapidare, într-un caz din 2014 despre care Navalnîi spune că a fost fabricat.

Aleksei Navalnîi a fost transferat în august 2020 în Germania, la spitalul Charite din Berlin, după ce i se făcuse rău la bordul unui avion care îl aducea din Siberia la Moscova. El a fost externat la 23 septembrie, după ce, conform spitalului, starea sa "s-a îmbunătăţit suficient".

Germania, sprijinită de aliaţii săi, a afirmat că opozantul preşedintelui rus a fost victima unei otrăviri cu un agent neurotoxic din familia Noviciok.

Navalnîi a dat vine pentru otrăvire pe FSB, serviciul secret al Rusiei, la ordinele lui Putin. Liderul rus a respins acuzaţiile. Oficiali ruşi au refuzat într-o primă fază să accepte şi că Navalnîi a fost otrăvit, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ucigasul putin sa-l matraseasca in stil bolsevic. De data asta nu mai scapa !!!
1
0
Considerati-l mort.
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367