REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.9° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
11.9° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Oprişan îl atacă pe Dragnea, pe tema şefilor de consilii judeţene

Oprişan îl atacă pe Dragnea, pe tema şefilor de consilii judeţene

Replica API 12 decembrie 2014 | 00:04 162

Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, la România TV, că propunerea lui Liviu Dragnea, ca preşedinţii de consilii judeţene să nu mai poată fi şi lideri ai organizaţiilor judeţene ale PSD este oportună doar în măsura în care separarea funcţiilor administrative de cele politice se face până la vârful partidului, astfel încât premierul şi vicepremierul să nu mai deţină funcţii de prim rang în ierarhia PSD.

"Principiul complet este ca de la nivel judeţean, unde preşedintele de consiliu judeţean nu mai poate fi preşedinte de partid, să se meargă la nivel naţional: nici miniştrii să nu mai fie vicepreşedinţi la partid, nici vicepremierul să nu mai fie preşedinte executiv şi nici premierul să nu mai fie preşedintele partidului. Dacă vorbim de acest principiu pe echilibru nu putem vorbi doar de unii. Acest principiu trebuie să funcţioneze de jos până sus", a declarat Marian Oprişan.

Acesta susţine că problemele de imagine ale PSD faţă de chestiunea corupţiei nu au fost generate doar la nivelul judeţelor. "Haideţi să considerăm că şi Bucureştii fac parte din ţara asta şi să nu transmitem mesaje precum că bătrânii sunt problema PSD că nu baronii sunt ăia. Şi ei răspund organelor abilitate pentru faptele lor aşa cum trebuie să răspundă fiecare cetăţean", a argumentat Oprişan.

El a amintit că partidul a mai funcţionat pe acest principiu pe vremea când Oliviu Gherman era preşedinte, Adrian Năstase, iar Nicolae Văcăroiu şef al Guvernului.

"Eu nu am spus că nu există probleme. Există percepţia de corupţie care trebuie rezolvată şi toţi oamenii cu condamnări definitive ale instanţei nu mai au ce căuta în PSD. Problema percepţiei de partid comunist este una falsă, dar n-ai ce face. Totodeauna partidele de dreapta vor acuza partidele social-democrate de apartenenţă la comunism. În ce priveşte problema echilibrului de putere între funcţiile administrative şi funcţiile politice, dacă aplici principii, atunci principiile trebuie să meargă de jos până sus", a mai spus preşedintele CJ Vrancea.

sursa: http://www.romaniatv.net

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218