REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

OPRIȚI CIUMA TOXICĂ! Deșeuri contaminate, trecute în acte ca produse SECOND HAND!

OPRIȚI CIUMA TOXICĂ! Deșeuri contaminate, trecute în acte ca produse SECOND HAND!

Replica API 21 februarie 2020 | 00:00 378

O nouă bombă toxică a ajuns la malul mării! Este vorba despre un vapor sosit din Anglia, cu 17 containere pline cu deșeuri, tratate chimic cu substanțe periculoase! În acte, însă, apărea că este vorba despre produse second hand.

Potrivit informațiilor noastre, joi, 20 februarie, era mare zarvă în Portul Constanța Sud - Agigea, acolo unde a sosit o navă din Anglia, care conținea 17 containere pline cu deșeuri. Şi nu orice deșeuri, ci tratate chimic cu substanțe periculoase.

Printre acestea se află inclusiv biberoane pentru bebeluși! Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța s-au sesizat în cauză, declanșând cercetările în ceea ce privește exportul ilegal de deșeuri. De asemenea, potrivit informațiilor noastre, există un buletin de analiză, care atestă că deșeurile conțin acele substanțe periculoase.

Ce spun oamenii legii: cine este cercetat și ce scria în acte

În urma unor activități informative desfășurate de către polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Serviciul Prevenirea și Combaterea Migrației Ilegale și Infracționalității Transfrontaliere, a fost identificată o societate comercială de pe raza municipiului București care efectua activități de import ilegal de deșeuri în România, ce erau declarate în fals la autoritatea vamală ca fiind produse second hand.

În data de 20.02.2020, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, polițiștii de frontieră în cooperare cu lucrători din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, Garda de Mediu, Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud Agigea și Direcția de Sănătate Publică Constanța au efectuat controlul fizic la 16 containere descărcate de pe o navă, pavilion Olanda, sosită din direcția Marea Britanie, în Portul Constanța Sud Agigea. Astfel, s-a constatat că, deși în documentele prezentate la autoritatea vamală figurează ca fiind obiecte de uz casnic second hand, acestea erau deșeuri inutilizabile.Totodată, au fost desfășurate activități specifice de către polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră în colaborare cu lucrători din cadrul Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București la sediul și trei puncte de lucru ale societății comerciale aflate pe raza municipiului București și județului Ilfov. În cauză, sunt cercetați doi cetățeni români, în vârstă de 36, respectiv 33 de ani și un cetățean britanic, în vârstă de 34 de ani, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta învestit în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de exportul sau importul de deșeuri cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu și folosirea de acte nereale la autoritatea vamală, iar bunurile vor fi returnate la expeditor.

Constanța, groapa de gunoi a Europei

Amintim că județul de la malul mării nu este străin de situații de acest gen. Recent, chiar a fost făcută o analiză pe acest palier, amintindu-se de o grupare italiană, care a încercat să construiască, la Năvodari, la mai puțin de 1 kilometru de apă, un monstru toxic: un depozit de 6.500.000 de tone de gunoi, întins pe 150.000 de mp, acolo unde urmau să vină zilnic tone de deșeuri. Apoi, în 2013, o navă cu deșeuri toxice ajunge în Portul Constanța, iar în aceeași perioada nava Flaminia a luat foc în timp ce se afla în Atlantic.

A plutit în derivă, pentru că nimeni nu a fost dispus să primească 2000 de tone de deșeuri rezultate din incendiu sau să repare vaporul contaminat, dar s-a oferit să fie gazdă România, pentru câteva zeci de milioane de euro. Și aici, procurorii sunt pe urmele afacerii.

Liliana IONIȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Foarte bine, deseuri prafuite
0
0
SA.L INCHIDEM PE FAGADAU IN CONTAINER O LUNA SA VEDEM DACA E CONTAMINAT
2
0
Someone's garbage is another man's treasure
0
1
Vreau si eu un palet sa il vand pe Olx !
2
0
daca aveam bani luam si noi NOI suntem un popor de mana a2a
1
0
pe langa amenzi,vasul sa fie trimis inapoi
5
2
Englezii nu vou in Europa dar ne trimit deseurile lor. Niste nesimtiti.
5
2
Nu erau de ajuns gunoaiele noastre , ne mai trimit si altii . Procurosii si politia trebuie sa mearga pana in panzele albe si sa-i gaseasca pe toti cei implicati . In fata au fost bagati doi p...i de 30 ani care probabil nici numele nu stiu sa si-l scrie . Padurile,campurile ,apele noastre , toate sunt pline de gunoaie .Nici unul dintre noi nu se apleaca sa ridice nimic , toti stim sa aruncam . atat !
9
1
lasa-i pe englezi ! Vezi ca buba e in tara pulii plina de hoti pesedei rrromania !!!
8
1
Niste nenorociti. Noroc cu brexitul altfel.inghiteam in continuare gunoaiele astea si masinile cu volan pe dreapta
15
1

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920