REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.3° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.3° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Oraşul Hârşova sărbătoreşte Zilele Oraşului

Oraşul Hârşova sărbătoreşte Zilele Oraşului

Replica API 11 septembrie 2013 | 00:00 2304

Oraşul Hârşova va sărbători în curând Zilele Oraşului care se vor desfăşura pe o perioadă de trei zile consecutiv. Manifestarea, devenită o tradiţie, a ajuns la a X-a ediţie şi a fost programată în această perioadă pentru a coincide cu Ziua Recoltei. Primarul localităţii, împreună cu Consiliul Local au creionat deja calendarul activităţilor care vor avea loc. Pentru a sărbători cum se cuvine au fost invitaţi artişti care vor susţine un spectacole: Fuego, Felipe, Alex Velea, D.J.Project, Ion Amititiloaie, Mariana Edulescu, Ionuţ Galanicu, Laurenţiu Cazan, Mariana Ivănescu Căpitănescu, Laura Lavric, Maria Dragomiroiu, Ansamblul "Baladele Deltei" din Tulcea. "Pe 20, 21 şi 22 septembrie vom sărbători Zilele Oraşului. Manifestarea se află la a X-a ediţie. Sărbătoarea se va desfăşura în centrul civic al oraşului pe care am reuşit să-l placăm cu marmură în vara aceasta", a declarat, pentru "Replica", Tudor Nădrag, primarul oraşului Hârşova. În prima zi a festivităţilor, începând cu ora 10.00, va avea loc în foaierul Casei de Cultură sărbătorirea a 16 familii care împlinesc 50 de ani de căsătorie prin organizarea unei mese festive. "Un eveniment important în cadrul festivităţilor organizate cu prilejul Zilelor Oraşului îl reprezintă întâlnirea de vineri, 20 septembrie, a.c., de la ora 10.00, când vom serba nunta de aur pentru 16 familii. Cu acest prilej organizăm o festivitate la care vor fi prezenţi şi preoţi care vor sluji o slujbă specială. Serbarea va avea loc în foaierul Casei de Cultură unde vom organiza o masă festivă şi vom da fiecărei perechi suma de 300 de lei. În felul acesta bucuria lor nu rămâne indiferentă comunităţii din care fac parte", a adăugat Tudor Nădrag. Festivităţile vor continua sâmbătă, 21 septembrie a.c. şi duminică, 22 septembrie a.c. "Sâmbătă va avea loc întâlnirea cu tinerii oraşului, începând de la ora 13.00, la un restaurant, unde, alături de cei plecaţi în cele patru zări, care au făcut şi fac faimă oraşului, vor participa toţi conducătorii de unităţi economice, foşti conducători ai oraşului, care au făcut ceva pentru această localitate. Cele trei zile de sărbătoare vor culmina duminică, cu Ziua Recoltei, unde am invitat producători agricoli să-şi expună produsele astfel încât gospodinele să-şi îndestuleze cămările toamnei", a conchis Tudor Nădrag, primarul oraşului Hârşova.

Marieta ŞTEFAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614