rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 23 august
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Oraşul în care trăiesc 270.000 de oameni în cel mai cumplit frig

În momentul în care fotograful Steeve Iuncker a ajuns în oraşul Yakutsk, fata gazdei, care l-a aşteptat la aeroport, l-a întrebat dacă are o căciulă şi mănuşi. Afară erau minus 48 de grade Celsius.Iuncker avea să înţeleagă mai târziu de ce avea nevoie de aceste două lucuri atât de esenţiale într-un loc ca Siberia. Acesta mărturisit că în oraş este foarte frig, iar aparatul foto se blochează din cauza gerului. În plus, o provocare a fost şi ceaţa constantă care ascundea peisajul.

Yakutsk, un oraş îndepărtat din estul Siberiei, este cel mai friguros oraş din lume cu atât de mulţi locuitori. Aflat la 1840 de km depărtare de Irkoustk şi la 5.000 de km de Moscova, oraşul fondat de cazaci în 1632, impune locuitorilor aspre condiţii de viaţă. Dar, chiar şi-aşa, oraşul are 270.000 de locuitori, adică un sfert din întrega populaţie din Siberia. Iarna, temperaturile coboară la minus 40 grade Celsius, dar cea mai mică temperatură înregistrată vreodată a fost de minus 64 de grade Celsius, scrie publicaţia The Time.

Yakutsk este un important centru pentru extracţia diamantelor şi furnizează o cincime din producţia mondială de minerale preţioase. De asemenea, alte industrii importante în acest oraş sunt cea alimentară, cea a producţiei de cherestea, a tăbăcăriei şi până la fabricile care produs materiale de construcţie. Institutul Permafrost analizează soluţii la problemele seriaose şi costisitoare asociate construcţiei de clădiri pe solul îngheţat. Solul din Yakutsk este în permanenţă îngheţat, ceea ce face ca dezvoltările mari sp fie complexe şi periculoase. În plus, copii din întreaga Siberie vin aici la Teatrul de Stat, Operă şi Balet Suorum Omollona, pentru a studia dansul la această renumită şcoală de balet.

sursa: economica.net

luni, 15 aprilie 2013153
Comentarii
mai mult...Mapamond
23 aug 00:00MapamondUniunea Europeană se opune reprimirii Rusiei la discuţiile între liderii G7

Uniunea Europeană se opune invitării necondiţionate a Rusiei să participe din nou la discuţiile liderilor din G7, a...133

23 aug 00:00MapamondKosovo: Parlamentul de la Pristina a votat pentru autodizolvare138
23 aug 00:00MapamondPreşedintele Italiei doreşte ca partidele să ajungă rapid la un acord pentru formarea unui nou guvern122
23 aug 00:00MapamondG7 alimentează inegalităţile din lume, avertizează Oxfam cu două zile înaintea Summitului de la Biarritz

Liderii ţărilor din grupul G7 ''favorizează activ inegalităţile din ţările lor şi din întreaga lume'', o...140

23 aug 17:59MapamondMinistrul de externe german cere Rusiei şi Ucrainei să se reunească pentru noi convorbiri de pace126
23 aug 00:00MapamondBrexit - Macron: Cererile făcute de Johnson "nu sunt o opţiune"162
23 aug 00:00MapamondSpania: Fostul rege Juan Carlos I va fi operat pe cord, sâmbătă

Fostul rege al Spaniei Juan Carlos I, în vârstă de 81 de ani, va suporta sâmbătă o intervenţie chirurgicală pe...136

23 aug 00:00MapamondPremierul polonez doreşte o bază NATO, dar nu şi un transfer masiv de trupe americane din Germania în Polonia131
23 aug 00:00MapamondFacebook angajează ziarişti profesionişti pentru selectarea ştirilor134
23 aug 00:00MapamondRusia: Incendiu la bordul unei nave de croazieră la Sankt-Petersburg; 1 mort, peste 300 de persoane evacuate

Un incendiu izbucnit la bordul unei nave de croazieră la Sankt-Petersburg, al doilea oraş ca mărime din Rusia, s-a...154

23 aug 00:00MapamondCel puţin o persoană a murit într-un incendiu izbucnit într-un spital de la marginea Parisului102
22 aug 00:00MapamondMerkel vrea să discute cu Johnson despre un Brexit cu cât mai puţine fricţiuni236
Vremea
32.8°32.8° - 33.9° vineri, 23 august 2019
ConstantaUmiditate: 32%
Vânt: 7.31 m/s
Presiune: 1018.69 milibari

Loto
6/4982433394647
5/406915333926
joker8172431343
Horoscop
mai mult...SPSportRT
23 aug 00:00SportSimona Halep, traseu ușor la US Open 2019! Serena Williams - Maria Sharapova, șocul din primul tur

Simona Halep (27 de ani, 4 WTA) și-a aflat viitoarele adversare la US Open 2019. Serena Williams și Maria Sharapova se...416

23 aug 00:23SportFCSB - VITORIA GUIMARAES 0-0. Mihai Pintilii, plin de năduf: „Sincer, și eu l-aș aduce pe Mourinho, dacă aș putea, dar asta e situația! Nimic nu e normal în Liga 1”

ihai Pintilii (34 de ani), a preluat banderola de căpitan la meciul cu Guimaraes, scor 0-0 în turul play-off-ului...257

23 aug 00:00SportKevin Rimane, de la PSG la Hermannstadt: „Chiar dacă am jucat cu Neymar, Silva și Di Maria, fotbalul este la fel și aici”

Kevin Rimane (28 de ani), noul fundaș al sibienilor de la Hermannstadt, a oferit prima reacție de la transferul în...203

23 aug 00:00SportCâştigarea campionatului şi accederea în grupele Ligii Campionilor, obiectivele lui Piţurcă la Universitatea Craiova

Reputatul tehnician Victor Piţurcă, numit joi în funcţia de manager al Universităţii Craiova, a declarat că...258

Local
23 aug 13:17LocalEveniment boem la Vama Veche: VAMAdusFolk!

Sub cerul înstelat, lângă nisip şi mare, poeţii cu chitară vor oferi momente de încântare preţ de două zile -...109

23 aug 01:22LocalUn taximetru nu a acordat prioritate în sensul giratoriu: A IEȘIT PRĂPĂD!

Un accident rutier a avut loc joi seara, 22 august, a.c., în municipiul Constanța, în zona Tomis 3. Din primele...1586

23 aug 03:11LocalANPC: Rezultatele controlului privind indicatoarele laser

În urma informațiilor apărute în spațiul public în 29 iulie a.c., referitoare la accidentul suferit de un copil de...497

23 aug 03:13LocalPESTA PORCINĂ. Peste 150 de porci SACRIFICAȚI la Cumpăna

Marți, 20 august, a fost întocmită de către DSVSA o Decizie de plasare sub supravegere în suspiciune de pestă...948

23 aug 01:33LocalAccident rutier pe A2. Un copil a suferit un atac de panică

Medicii constănțeni au fost solicitați să intervină la intrare pe A2, dinspre Valu lui Traian, în urma unui...1600

23 aug 03:10LocalIntervenție în Poarta 6. Bucată de tablă desprinsă de pe un acoperiș, pericol pentru constănțeni

O echipă mixtă a Primăriei Municipiului Constanța, Serviciul Protecție Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă...359

23 aug 01:35LocalAutoutilitară în FLĂCĂRI, lângă o benzinărie din Constanța

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, joi, 22 august, pe strada Interioară nr. 2,...1140

23 aug 03:19LocalDGASPC, curs de educație parentală în Cumpăna!

În vederea întăririi funcțiilor familiei, a reducerii numărului de copii instituționalizați și reintegrării...283

23 aug 03:10LocalȘoferi BEȚI și cu permisele suspendate, pe drumurile din Constanța!

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Constanța, la data de 21 august a.c., în jurul orei 19.30, au depistat un...402

23 aug 01:35LocalPrins cu 'alba –neagra' în stațiunea Costinești

Poliţiştii din cadrul Poliţiei staţiunii Costineşti au depistat în flagrant delict, în zona falezei din...374

Politică
23 aug 03:18PoliticăTraian Băsescu: Nu mi-e jenă să spun că a venit timpul să legalizăm prostituția. Biserica să înțeleagă că România e un mare furnizor de carne vie în Europa

Fostul președinte Traian Băsescu a militat joi seara, la B1TV, pentru legalizarea prostituției în România ca...745

23 aug 03:15PoliticăGuvernul extinde prin OUG competenţele DIICOT, pentru ca dosarul Caracal să rămână la acest parchet

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a anunţat, joi, că între modificările propuse la legislaţia penală pentru a fi...235

23 aug 03:12PoliticăConducerea CET, atac la liberali: 'Sunt informații cu iz politic de care conducerea se delimitează categoric'

Conducerea Electrocentrale Constanța SA a luat act de declarațiile liderilor PNL Constanța, informații apărute în...336

23 aug 03:12PoliticăLucrări de frezare a carosabilului pe strada Soveja

Primăria Municipiului Constanța, prin S.C. Confort Urban, continuă lucrările de frezare a carosabilului pe strada...281

23 aug 03:15PoliticăMaria Grapini duce cazul Caracal la vârful UE: europarlamentarul a cerut în scris o anchetă Europol pe rețelele de trafic de persoane

Europarlamentarul PSD Maria Grapini a transmis o scrisoare președintelui Parlamentului European, David Sassoli, în...310

23 aug 03:18PoliticăSorin Blejnar și soția sa, trimiși în judecată. Acuzații de luare de mită

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în...381

23 aug 03:06PoliticăPrimăria municipiului Constanța anunţă că oferă rechizite școlarilor și preșcolarilor. VIDEO

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, oferă rechizite și ghiozdane tuturor școlarilor și...612

23 aug 03:07PoliticăMihai Tudose, atac INCENDIAR la adresa lui Călin Popescu Tăriceanu: să se mai odihnească un pic, să-și vină în fire

Vicepreședintele Pro România, Mihai Tudose, lansează un atac extrem de dur la adresa liderului ALDE, Călin Popescu...505

23 aug 03:20PoliticăPSD spune că 'bugetarul praf' este Florin Cîțu: Rușine, PNL!

PSD a transmis miercuri poziția oficială a partidului după ce vicepreședintele PNL Florin Cîțu a afirmat că...579

22 aug 02:07PoliticăALDE stabilește în septembrie dacă iese de la guvernare: Dăncilă a refuzat în coaliție restructurarea Guvernului

ALDE a transmis un comunicat de presă după ședința coaliției, în care atrage atenția că nu s-a ajuns la un acord...341

Monden
23 aug 00:00MondenNoul sezon „Vocea României“ începe din 6 septembrie

În numai două săptămâni, una dintre cele mai cunoscute competiții de voce revine cu noi provocări, concurenți...184

23 aug 00:00MondenInna a pozat pentru prima oară goală. Imagini spectaculoase

Vremurile în care solista era ceva mai plinuţă sunt istorie. Inna are un nou look, care aduce cu cel afişat cândva...456

23 aug 00:00MondenFlorin Piersic răspunde criticilor aduse în urma fotografiei cu Pomohaci: „Nişte hiene!“

În urmă cu aproximativ o săptămână un clip video în care marele actor Florin Piersic se strâmbă, pentru a face...244

23 aug 00:00MondenFosta soţie a lui What’s Up a înflorit după divorţ. Cum a slăbit 16 kg

Marius Ivancea, alias What’s Up, după numele de scenă, şi-a surprins fanii, pe 12 august, când a anunţat pe...296

23 aug 18:31MondenJulia Roberts, nefardată în vacanță. Ce bine arată Frumușica la 51 de ani!

Julia Roberts se bucură de ultimele zile de într-o vacanță cu familia în Hawaii. La 51 de ani, nemachiată, cu...313

23 aug 00:00MondenJamie Foxx face declaraţii după ce presa a relatat că s-ar fi despărţit de Katie Holmes

Actorul american Jamie Foxx a negat că ar fi într-o relaţie cu o cântăreaţă de 21 de ani, la câteva zile după...174

23 aug 00:00MondenRockabye Baby - un proiect care transformă piese, inclusiv ale grupului Metallica, în cântece de leagăn

Cântece ale regretatei 'regine Tex-Mex' Selena, precum 'Bidi Bidi Bom Bom' şi 'Dreaming of You', fac parte din...140

23 aug 00:00MondenRegizorul Quentin Tarantino şi soţia lui, Daniella, aşteaptă primul copil

Regizorul american Quentin Tarantino (56 de ani) şi soţia lui, Daniella, aşteaptă primul copil, a informat miercuri...173

23 aug 00:00MondenDwayne Johnson, pe primul loc în topul celor mai bine plătiţi actori din lume

Starul american Dwayne "The Rock" Johnson ocupă din nou prima poziţie în topul celor mai bine plătiţi actori din...157

23 aug 00:00MondenMăştile cu canabis, secretul unui ten perfect al cântăreţei Thalia

Canabisul a început să fie tot mai mult folosit în lumea cosmeticelor, devenind ingredientul preferat al unor...199

Sănătate
22 aug 00:00SănătateSorina Pintea vrea o lege care există deja: să dea posibilitatea psihiatrilor să interneze nevoluntar bolnavii periculoși

Ministrul Sănătății , Sorina Pintea, intenționează să modifice legea în domeniul psihiatriei, propunerile...337

20 aug 01:14SănătateAroape 2000 de pacienți investigați UPU Constanța în minivacanța de Sfânta Maria

Aproape 2000 de persoane au ajuns la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență...540

8 aug 02:33SănătateINSP: 7 cazuri de infecţie cu virusul West Nile

Numărul persoanelor care au fost infectate cu virusul West Nile de la începutul perioadei de raportări (3 iunie) a...773

6 aug 03:50SănătateCNAS: Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate a fost repusă în funcţiune

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anunţă că, începând de marţi, Platforma Informatică a Asigurărilor...1046

5 aug 10:31SănătateO NOUĂ METODĂ DE SLĂBIT: hipnoza! Bani grei în schimbul unor iluzii?

Tot mai mulți oameni apelează la diferite metode pentru slăbit. Suntem destul de preocupați de felul în care...939

1 aug 03:17SănătateEpidemie de OBEZITATE INFANTILĂ în România!

Asociația Pro Consumatori membră a Organizației Europene a Consumatorilor a analizat 32 de produse din lapte...1001

30 iul 00:58SănătateMinistrul Sănătăţii, pe litoral: 'Direcţia de Sănătate Publică a suspendat activitatea pe 2 plaje'. Ce spune Pintea despre Spitalul Judeţean!

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, se află la Constanţa, la o întâlnire cu reprezentanţii Direcţiei de...4099

25 iul 03:29SănătateDOTĂRI la Spitalul Hârșova: echipamente și mobilier medical!

Spitalul Orășenesc Hârșova s-a înnoit: la începutul acestei săptămâni, reprezentanții unității spitalicești...1366

25 iul 01:18SănătateMedicii de pe Secția Chirurgie OMF vor face de gardă la domiciliu!

Consilierii județeni au aprobat, în ședința Consiliului Județean Constanța de miercuri, 24 iulie a.c.,...1270

24 iul 03:18SănătatePremierul l-a demis pe şeful CNAS

Premierul Viorica Dăncilă l-a demis marţi pe şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Răzvan...1121