rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 23 octombrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Orban: Demisia mea din funcţia de preşedinte al Camerei - luni, la ora 9:00, înaintată liderului PNL

Fostul lider al PNL Ludovic Orban a precizat că luni dimineaţă îi va înainta preşedintelui PNL, Florin Cîţu, demisia sa din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor pentru ca acesta să o poată înainta atunci când va exista posibilitatea refacerii majorităţii, astfel încât să existe garanţia că această funcţie va rămâne la liberali.

"Eu sunt un om de onoare şi un om de cuvânt. Am spus că îmi dau demisia. Luni dimineaţă, la ora 9,00, preşedintele PNL va avea demisia mea la dispoziţie, cu posibilitatea de a o înainta când consideră că există posibilitatea refacerii majorităţii şi câştigării funcţiei de preşedinte al Camerei Deputaţilor de către PNL cu un alt candidat", a declarat Orban, duminică, după ce a votat la Consiliul Naţional al PNL.

El a explicat că, dacă şi-ar depune demisia la Camera Deputaţilor, funcţia de preşedinte ar putea să fie pierdută de PNL.

"Dacă eu îmi depun demisia la Cameră, luni, marţi sau miercuri se organizează alegeri pentru funcţia de preşedinte. Cum e situaţia în Camera Deputaţilor astăzi şi în Parlament, în general, ca urmare a crizei politice provocate, există riscul major ca PNL să piardă poziţia de preşedinte al Camerei. Eu sunt membru PNL şi obiectivul meu este ca şi după ce demisia mea va intra în vigoare funcţia de preşedinte al Camerei să rămână unui deputat al PNL. (...) Demisia este un act unilateral, decizia mea de a demisiona este irevocabilă, dar sunt membru PNL şi nu vreau să creez şansa să se aleagă Ciolacu preşedinte al Camerei sau vreun alt pesedist care va candida. La ora actuală, dacă se fac alegeri în Cameră, PNL nu are nicio garanţie că poate să păstreze preşedinţia", a afirmat Ludovic Orban.

Fostul lider PNL a arătat că demisia lui este un gest normal. "Nu rămân la mâna lui Florin Cîţu. Este un gest normal şi firesc să laşi la dispoziţia preşedintelui partidului care a fost ales să decidă când depune demisia respectivă", a subliniat Orban.

"Eu, luni dimineaţă, la ora 9,00, mi-am depus demisia în mâna preşedintelui PNL. Este o decizie irevocabilă şi care va opera în momentul în care preşedintele PNL va depune demisia respectivă. (...) Când îmi va cere, atunci îmi voi depune demisia. Demisia este dată, nu mai există cale de întoarcere. Eu sunt un om de onoare. O să rămân în funcţie până se formează o majoritate parlamentară care să împiedice alegerea unui pesedist în funcţia de preşedinte al Camerei. (...) Cum va putea funcţiona Parlamentul în sprijinul unui Guvern cu un preşedinte de la PSD? Eu asta nu o să accept niciodată. Eu nu fac cadouri PSD, din cauza asta demisia este la dispoziţia domnului Cîţu pentru a o opera în momentul în care avem majoritate şi garanţia că PNL va avea funcţia", a reiterat Ludovic Orban.

Întrebat dacă Florin Cîţu îi va cere luni să-şi depună demisia, el a spus că o va face cu siguranţă, scrie agerpres.ro

duminică, 26 septembrie 2021346
SKINMED CLINIC, Centrul de Excelență Dermatologie București
GANDUL.RO
'De ce nu te-ai vaccinat, mamaie?'- Răspunsul incredibil dat de o bătrânică de 80 de ani medicului de la Urgențe
Comentarii
mai mult...Ultima oră
23 oct 00:00Ultima orăPERICOL de EXPLOZIE: o BUTELIE a luat FOC în NĂVODARI!

Militarii din cadrul ISU DObrogea au fost solicitați să intervină sâmbătă, 23 octombrie, în Năvodari, pe strada...90

23 oct 00:00Ultima orăEliza şi Cosmin Natanticu, moment de cumpănă în căsnicie!286
23 oct 00:00Ultima orăMedicul Şerban Bubenek: Mortalitatea în Terapia Intensivă este în acest moment de 58-59%110
23 oct 00:00Ultima orăPatronii turneului de tenis Transylvania Open cer ca meciurile să aibă loc cu spectatori, sfidând reglementările naționale

Măsurile anti-Covid anunţate de autorităţi şi care ar urma să intre în vigoare din 25 octombrie pentru 30 de zile...93

23 oct 00:00Ultima orăIncendiu de proporții la clubul Expirat din Capitală190
23 oct 00:00Ultima orăBEȚI și FĂRĂ PERMIS, pe drumurile din Constanța88
23 oct 14:36Ultima orăAMENZI pe BANDĂ RULANTĂ la Constanța pentru nerespectarea măsurilor impuse de pandemie Video

La data de 22 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța (Secțiile de poliție urbană...232

23 oct 13:49Ultima orăCARAMBOL în MEDGIDIA: Accident cu 3 MAȘINI IMPLICATE și o VICTIMĂ, conștientă Video641
23 oct 00:00Ultima orăCosmin CIOBANU, noul președinte al Organizației de Tineret a PSD Constanța577
23 oct 00:00Ultima orăALERTĂ de incendiu la Spitalul Județean din Timișoara: Zeci de pompieri intervin

O alarmă de incendiu a fost lansată sâmbătă, la Spitalul Județean din Timișoara. O persoană a sunat la 112 și a...403

23 oct 00:00Ultima orăSituația PATURILOR ATI, în județul Constanța247
23 oct 00:00Ultima orăUn copil de doar doi ani a căzut de la etajul unui bloc373
Vremea
19°16.2° - 19° sâmbătă, 23 octombrie 2021
ConstanțaUmiditate: 65%
Vânt: 3.5 m/s
Presiune: 1019 milibari

Loto
6/49252124482
5/40392012342436
joker21918273920
Horoscop
mai mult...SPSportRT
23 oct 23:55SportTenis: Simona Halep, învinsă de Maria Sakkari în sferturi, la Moscova

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost învinsă de grecoaica Maria Sakkari, cu 6-4, 6-4, vineri, în...507

23 oct 23:56SportTenis: Irina Begu s-a oprit în sferturile turneului de la Tenerife

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de americanca Ann Li, cu 7-5, 7-5, vineri, în sferturile de...204

23 oct 23:54SportCine este Maria Sakkari, adversara Simonei Halep în sferturi la Moscova

Are toate motivele să fie fericită, calificarea în premieră la Turneul Campioanelor fiind rodul celui mai bun sezon...351

23 oct 23:53SportMitică Dragomir: 'Dar ăia care beau cola și mănâncă parizer știu ce conțin aceste produse?'

Fostul președinte LPF, Dumitru Dragomir, a declarat pentru GSP.ro că Liga 1 trebuie să accelereze vaccinarea, care...913

Local
23 oct 22:35LocalUniversitatea Ovidius organizează concurs de fotografie în cadrul unui proiect european

Universitatea Ovidius din Constanța, în calitate de partener în cadrul proiectului „Health, Solidarity and Social...250

23 oct 22:36LocalȘedință de Consiliu Local: S-a APROBAT predarea a două TERENURI către CNI. VIDEO

Consiliul local al municipiului Constanţa va fi convocat în şedinţă extraordinară, cu convocare de îndată,...756

23 oct 22:36LocalRAZII ale POLIŢIEI TRANSPORTURI! LEMN CONFISCAT în valoare de 28.500 de lei

617

23 oct 00:06LocalCOVID-19: 27 NOI DECESE, la Constanța

Până vineri, 22 octombrie a.c. 43.844 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, la...631

23 oct 13:38Local10 ani de ÎNCHISOARE, după ce și-a LEGAT tatăl cu LESA CÂINELUI și l-a OMORÂT în BĂTAIE

Mihai Andrei a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracțiunilor de lovire sau vătămări cauzatoare de...758

23 oct 22:35LocalCOADĂ la CENTRUL de VACCINARE de la City Mall

La centrul de vaccinare deschis la City Mall mai multe persoane așteaptă la coadă pentru a primi doza de vaccin,...1103

23 oct 22:36LocalPERCHEZIȚII după ce HOȚII au dat IAMA la Liceul TELECOM!

Polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă...1195

23 oct 22:36LocalCovid-19 la Constanța: 625 de NOI CAZURI de INFECTARE; Incidența pe municipiu este de 12,40

Până vineri, 22 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.534.942 de cazuri de infectare cu noul...1007

23 oct 22:36LocalAMENZI pe BANDĂ RULANTĂ la Constanța pentru nerespectarea măsurilor impuse de pandemie

693

Politică
23 oct 00:00PoliticăUSR: 'Crizatorii' sunt Florin Cîţu, echipa câştigătoare şi preşedintele Klaus Iohannis

Uniunea Salvaţi România i-a răspuns vineri preşedintelui Klaus Iohannis, susţinând că "crizatorii" despre care...147

23 oct 00:00PoliticăStelian Ion: Domnule Iohannis, vă puteţi afişa fără să vă mai ascundeţi chipul uselist

Deputatul USR Stelian Ion l-a acuzat, vineri, pe preşedintele Klaus Iohannis că, alături de Florin Cîţu şi echipa...198

23 oct 00:00PoliticăSimonis: Până în acest moment, premierul desemnat nu a solicitat PSD niciun fel de sprijin

128

23 oct 00:00PoliticăCseke Attila: Normele metodologice pentru legea care reglementează preţul locuinţelor ANL, aprobate

Guvernul a aprobat, vineri, normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor legii care vin în sprijinul...288

23 oct 00:00PoliticăGuvernul a aprobat Programul de iarnă în domeniul energetic

Executivul a aprobat vineri, la propunerea Ministerului Energiei, Hotărârea de Guvern pentru aprobarea programului de...146

23 oct 00:06PoliticăParlamentarii ar trebui vaccinați obligatoriu? Răspunsul lui Raed Arafat

863

Interviuri
16 oct 00:08InterviuriDr. Constantin DINA: VACCINUL pe bază de ARN Mesager oferă cea mai mare PROTECȚIE! Video

Medicul Constantin Dina, consilierul personal al președintelui Comisiei de Sănătate din cadrul Camerei Deputaţilor,...7353

16 oct 00:08InterviuriBOURCEANU, PNL: Am avut un primar Mazăre care se ocupa de Mamaia și un Făgădău care se BARICADA în BIROU! VIDEO

Septimiu Bourceanu, senator și președintele Organizației Municipale a PNL Constanța, este dezamăgit de ceea ce se...2688

8 oct 00:09InterviuriPrefectul COȘA: Constanța va intra în CARANTINĂ de NOAPTE deocamdată, nu în LOCKDOWN! Video

8505

7 oct 00:07InterviuriLucian LUNGOCI, un posibil CANDIDAT la Primăria Constanța. VIDEO

Moțiunea de cenzură depusă de PSD, pentru dărâmarea Guvernului Cîțu a trecut, așa că premierul și miniștrii...2064

24 sep 23:56InterviuriCÎRJALIU: Ciobanu a CUMPĂRAT un SUV cu 3.000 de lei și l-a vândut cu 65.000 de lei! Video

Primarul din Agigea, Cristian Maricel Cîrjaliu, a fost prezent în studioul Replica, unde a discutat, în cadrul unui...4541

22 sep 00:03InterviuriDETALII INTERESANTE din CARIERA PROCURORULUI CRIMINALIST Zafer SADÎC! Video

4296

Monden
23 oct 00:00MondenRomânia merge la Oscar 2022 cu filmul lui Radu Jude: Babardeală cu bucluc sau porno balamuc

„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, de Radu Jude, marele câştigător al Berlinalei de anul acesta, este...165

23 oct 00:00MondenCel de-al treilea sezon din serialul 'Succesiunea' va putea fi urmărit pe HBO GO

Cel de-al treilea sezon din serialul „Succesiunea/ Succession”, producţie recompensată până în prezent cu nouă...127

23 oct 00:00MondenLa ediţia din 2022 a concursului Eurovision din Italia vor participa 41 de ţări

114

23 oct 00:00MondenAngelina Jolie, în izolare din cauza coronavirusului. A fost expusă la el la premiera noului film

Actriţa Angelina Jolie a intrat la ”superizolare” după ce s-a expus la COVID-19 la lansarea filmului...158

23 oct 00:00MondenFiul lui Clint Eastwood se joacă cu moartea. Cum s-a fotografiat Scott în timpul vacanței

Scott Eastwood este dependent de senzațiile tari! Actorul de 35 de ani care a îmbrățișat meseria de actor la...195

23 oct 00:00MondenBryan Adams a cântat la chitară până i-a dat sângele. Starul a postat o fotografie șocantă

Bryan Adams, în vârstă de 61 de ani, știe mai bine ca oricine că arta presupune sacrificiu, după aproape 40 de ani...143

23 oct 00:00MondenFilmul 'A Hero' al realizatorului iranian Asghar Farhadi va reprezenta Iranul la Oscar

Filmul "A Hero" al realizatorului iranian Asghar Farhadi, care a obţinut în luna iulie Marele Premiu al Festivalului...114

23 oct 01:23MondenIlie Năstase, primele declarații despre posibilul divorț de soția sa

Ilie Năstase a oferit primele declarații după ce soția sa, Ioana Simion, a anunțat, pe rețelele sociale, că un...585

23 oct 01:23MondenCatherine Zeta-Jones, impresionată de Castelul Peleș

557

Mapamond
23 oct 00:00MapamondCoronavirus: Moscova închide între 28 octombrie şi 7 noiembrie toate serviciile neesenţiale

Primăria Moscovei a dispus joi ca toate serviciile neesenţiale să se închidă în perioada 28 octombrie - 7...118

23 oct 00:00MapamondFacebook va remunera o parte din presa franceză în baza 'drepturilor conexe'

Compania Facebook a încheiat un acord cu o parte a presei franceze pentru o remunerare a acesteia din urmă în baza...108

23 oct 00:00MapamondRasism: Compania austriacă Meinl îşi abandonează controversatul logo

150

23 oct 23:14MapamondALERTĂ nucleară în Rusia! Un REACTOR a fost oprit în urma unei SCURGERI de vapori

Un reactor de la o staţie situată în apropiere de Rostov-pe-Don, în sudul Rusiei, a fost oprit ca măsură de...485

23 oct 21:30MapamondPandemia de Covid-19 ar putea dura un an în plus la nivel global pentru că țările sărace nu au acces la vaccinuri

Pandemia de Covid-19 ar putea dura cu un an mai mult decât era estimat din cauza faptului că țările sărace nu au...331

23 oct 21:30MapamondDonald Trump a anunţat lansarea propriei reţele sociale. Cum va funcționa `Truth Social`

241

Sănătate
23 oct 00:00SănătateStudiu: Cofeina în exces poate crește riscul de osteoporoză

Consumul de cofeină poate avea atât beneficii, cât și riscuri pentru sănătate. O echipă de cercetare australiană...112

23 oct 00:00SănătateMedic psihiatru: COVID 19 declanșează BOLI NEUROLOGIE și PSIHICE la o treime din infectați

COVID-19 declanşează boli neurologice sau psihice la circa o treime din persoanele care au trecut prin infecţia cu...299

23 oct 00:00SănătateRaport INSP: 92,1% din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate

Institutul Naţional de Sănătate Publică informează joi că, în săptămâna 11 - 17 octombrie, 37,1% din totalul...107

23 oct 00:00SănătateMS: Încă 2.686 de flacoane de Remdesivir distribuite în spitale pentru tratamentul pacienţilor COVID

Ministerul Sănătăţii anunţă joi că a distribuit o nouă tranşă de Remdesivir în unităţile sanitare cu paturi...105

23 oct 00:00SănătateMinisterul Sănătăţii: 3 pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, în stare critică, transferaţi în Polonia

Ministerul Sănătăţii informează că, în cursul zilei de joi, trei pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, aflaţi în...106

23 oct 00:00SănătateMedic: Mulţi adolescenţi nu au avut acordul părinţilor pentru a se vaccina anti-COVID

123

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT