rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 1 decembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Orban: Imediat ce se vor încheia litigiile privind construcţia corvetelor, suntem gata să semnăm contractul

Premierul Ludovic Orban, prezent luni la Paris, a declarat că de îndată ce se vor încheia litigiile privind construcţia celor patru corvete multifuncţionale din programul de înzestrare a Armatei va putea fi semnat contractul cu câştigătorul licitaţiei.

Ludovic Orban

"În ceea ce priveşte cooperarea în domeniul militar, am abordat subiecte la zi cum este contractul privitor la corvete. Şi aici am prezentat punctul nostru de vedere. Au fost mai multe procese care au fost declanşate de un competitor împotriva deciziei de adjudecare a contractului care a fost luată de comisia de licitaţie. Imediat ce se vor termina aceste litigii în instanţă, din punctul nostru de vedere, suntem gata să semnăm contractul, pentru noi fiind extrem de importantă semnarea şi realizarea acestui contract, construcţia celor patru corvete, care sunt extrem de importante în dispozitivul strategic al României la Marea Neagră", a arătat premierul, în cadrul unei declaraţii susţinute la sediul Ambasadei României la Paris.

El a menţionat că în cursul vizitei sale în Franţa au fost abordate şi alte detalii legate de posibile colaborări în domeniul militar.

"Interesul de participare la programul de înzestrare îl apreciem, dar sigur că pe multe din programele de înzestrare sunt proceduri competitive în care contează calitatea ofertei şi deciziile se iau în funcţie de aceste oferte care vor fi făcute", a precizat Orban, scrie Agerpres.

Pe 23 iulie, prezent la Constanţa, Ludovic Orban a declarat că, din punctul său de vedere, pot fi demarate negocierile cu consorţiul Naval Group - Şantierul Naval Constanţa pentru semnarea contractului de construcţie a celor patru corvete multifuncţionale din programul de înzestrare a Armatei, având în vedere că instanţa a respins printr-o hotărâre definitivă contestaţia depusă de cei de la Damen.

Orban a calificat drept "o hărţuire greu de acceptat" continuarea litigiului în instanţă.

"Mi se pare o hărţuire greu de acceptat. Procesul principal, şi anume contestaţia împotriva deciziei de adjudecare a contractului către consorţiul Naval Group - Şantierul Naval Constanţa a fost respinsă prin hotărâre judecătorească definitivă. Din punctul meu de vedere, se pot începe negocierile finale în vederea semnării contractului de construcţie, chiar dacă mai există litigiul care, repet, nu mai are niciun fel de temei. Atâta timp cât instanţa s-a pronunţat prin hotărâre definitivă pe subiectul principal, şi anume decizia de adjudecare a consorţiului care realizează contractul, din punctul meu de vedere nu mai există nicio problemă juridică pentru negocierea şi semnarea contractului", declara la acea dată prim-ministrul.

Curtea de Apel Bucureşti a respins definitiv cererea companiei olandeze Damen de anulare a procedurii de atribuire a contractului de 1,6 miliarde euro pentru construcţia corvetelor militare multifuncţionale, contract câştigat de asocierea Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa. CAB a respins ca nefondat recursul introdus de Damen şi a menţinut o decizie a Tribunalului Bucureşti din octombrie 2019.

În iulie 2019, ministrul Apărării de la acea vreme, Gabriel Leş, a anunţat că asocierea dintre compania franceză Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa a câştigat licitaţia referitoare la construcţia corvetelor multifuncţionale.

Câteva zile mai târziu, grupul olandez Damen a înaintat o plângere la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, continuând un litigiu iniţiat anterior de compania italiană Fincantieri şi, în paralel, a sesizat instanţele, invocând multiple nereguli care ar fi afectat rezultatul Programului de înzestrare "Corvetă multifuncţională".

marţi, 27 octombrie 2020768
Comentarii

00Dediu(27 oct 12:03)
E nevoie sa aprei niste romani cu navele,caci cu testarile pentru Covid nu ne pricepem,mastile inca nu se dau unde trebuie,la naiba.
02Pentru ce(27 oct 05:54)
Ca ei nu fac nimic oricum.
mai mult...Politică
1 dec 00:13PoliticăIohannis: Campania de vaccinare va fi una de succes; vaccinurile sunt eficiente şi sigure

Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat convins de succesul campaniei de vaccinare împotriva noului coronavirus,...95

1 dec 00:00PoliticăCiolacu: Iohannis minte, legea cu deschiderea pieţelor este trimisă la promulgare de aproape 20 de zile88
1 dec 00:00PoliticăAEP: Alegătorii din străinătate pot vota chiar dacă documentul de reşedinţă a expirat după 1 martie91
1 dec 00:00PoliticăAlina Gorghiu: Când mergi în Parlament furnizezi expertiză, nu te şcoleşti acolo

Senatoarea liberală de Timiş Alina Gorghiu, care candidează pentru un nou mandat, a declarat, luni, la Timişoara,...93

1 dec 00:00PoliticăCîţu: Voi propune prelungirea termenului de eşalonare a datoriilor companiilor până la 15 ianuarie96
1 dec 00:00PoliticăGrindeanu: PSD va fi reprezentat la ceremonia de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf de Robert Cazanciuc94
1 dec 23:48PoliticăKlaus Iohannis: Toți cei din orașele carantinate au dreptul să meargă la vot

Klaus Iohannis a declarat că la alegerile parlamentare nu va exista nicio piedică pentru alegătorii care sunt în...665

1 dec 23:48PoliticăDeputatul PRO România, Mircea Dobre: 'Nu se poate intra cu bocancii în spiritualitatea românilor!'1132
1 dec 23:48PoliticăÎn prag de Crăciun, Ludovic Orban anunţă CONCEDIERI printre bugetari!731
1 dec 23:47PoliticăKlaus Iohannis anunță că RESPECTĂ MEDICII: sporurile rămân tot promisiuni

Președintele României, Klaus Iohannis, a făcut primele declarații după vizita fulger efectuată la Spitalul...402

1 dec 23:47PoliticăLIVE! Interviu cu Răzvan Filipescu, candidat Pro România la Senat255
1 dec 23:46PoliticăPartidul lui Ponta, interzis să mai distribuie calendarele ortodoxe cu logo-ul Pro România416
Vremea
1.3°1.3° - 2.6° marţi, 1 decembrie 2020
ConstanțaUmiditate: 95%
Vânt: 9.64 m/s
Presiune: 1023 milibari

Loto
6/49
5/40
joker
Horoscop
mai mult...SPSportRT
1 dec 00:00SportPremier League - Leicester City, învinsă de Fulham, scor 2-1

Formaţia Leicester City a fost învinsă, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de echipa Fulham, în etapa a zecea...67

1 dec 00:00SportJoachim Loew, reconfirmat în postul de selecţioner al Germaniei

Selecţionerul Germaniei, Joachim Loew, ameninţat cu demiterea după o serie de rezultate slabe, a fost reconfirmat în...67

1 dec 00:00SportSituație incertă pentru Cosmin Contra: Probabil nu voi mai sta pe bancă la meciul cu FC Argeş

Tehnicianul dinamovist Cosmin Contra nu crede că va mai sta pe bancă la meciul cu FC Argeş, de vineri, din etapa a...108

1 dec 00:00SportPreliminarii EuroBasket 2021: România a fost surclasată de campioana mondială (41-94 vs Spania)

Naţionala masculină de baschet a României a fost surclasată de echipa Spaniei, campioana mondială en titre, cu...108

Local
1 dec 17:10LocalAvocata Şoşoacă NEAGĂ existenţa pandemiei de COVID

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, va săvârşi împreună cu un sobor de preoţi Sfânta...707

1 dec 17:10LocalÎPS Teodosie: Eu nu vreau să-i extermin pe credincioși

Reacţie halucinantă a Înalt Prea Sfințitului Teodosie, confruntat cu pericolul în care chiar el îi pune pe...1100

1 dec 17:09LocalUn TIR a DERAPAT pe Autostrada A2 BUCUREȘTI-CONSTANȚA

640

1 dec 17:08LocalSe modernizează pasajul rutier de pe strada Nicolae Filimon

Circulația autovehiculelor va fi restricționată total pe strada Nicolae Filimon, în zona Halta Traian, în perioada...374

1 dec 17:08LocalTRAFIC DEVIAT pe linia 51B

CT BUS anunță publicul călător că, în perioada 02 - 09.12.2020, linia 51b circulă deviat, doar până la Halta...301

1 dec 17:07LocalIncendiu pe bulevardul 1 Mai: O BARACĂ a luat foc

357

Politică
1 dec 23:48PoliticăKlaus Iohannis: Toți cei din orașele carantinate au dreptul să meargă la vot

Klaus Iohannis a declarat că la alegerile parlamentare nu va exista nicio piedică pentru alegătorii care sunt în...665

1 dec 23:48PoliticăDeputatul PRO România, Mircea Dobre: 'Nu se poate intra cu bocancii în spiritualitatea românilor!'

Fostul ministru al Turismului, Mircea Dobre, candidat PRO România pentru încă un mandat de deputat, propune o mai...1132

1 dec 23:48PoliticăÎn prag de Crăciun, Ludovic Orban anunţă CONCEDIERI printre bugetari!

731

1 dec 23:47PoliticăKlaus Iohannis anunță că RESPECTĂ MEDICII: sporurile rămân tot promisiuni

Președintele României, Klaus Iohannis, a făcut primele declarații după vizita fulger efectuată la Spitalul...402

1 dec 23:47PoliticăLIVE! Interviu cu Răzvan Filipescu, candidat Pro România la Senat

Răzvan Filipescu, candidat din partea partidului Pro România la Senat, a acordat un interviu cotidianului Replica de...255

1 dec 23:46PoliticăPartidul lui Ponta, interzis să mai distribuie calendarele ortodoxe cu logo-ul Pro România

416

Interviuri
12 noi 00:04InterviuriDumitru Caragheorghe, USR-PLUS: CIOLOŞ ar fi GESTIONAT mai BINE fenomenul COVID. Video

Dumitru Caragheorghe, candidat din partea Alianţei USR PLUS pentru alegerile parlamentare, figurează pe loc foarte...2102

11 noi 00:00InterviuriGeorge NICULESCU: PSD nu a avut NICIODATĂ vreo legătură cu BINELE oamenilor

George Niculescu, candidatul PNL pentru un loc în Senat, a spus ”Da” unei noi provocări, aceea de a fi vocea...2655

10 noi 00:38InterviuriSTELIAN ION: Procurorii trebuie SCOȘI de sub AUTORITATEA ministrului JUSTIȚIEI! Video

2635

10 noi 00:39InterviuriLucian Lungoci: Îi reproșez lui FĂGĂDĂU lipsa de COMUNICARE cu membrii PSD! Video

Lucian Lungoci, președintele interimar al Organizației Municipale a PSD Constanța, este candidatul PSD pentru Camera...2902

7 noi 00:09InterviuriMircea DOBRE: DEZASTRUL COVID este CREAT, în mod ARTIFICIAL, de cei care conduc această ţară

Mircea Dobre, candidatul Pro România pentru al treilea mandat în Camera Deputaților, se înscrie în lista celor mai...4668

6 noi 00:11InterviuriSorin Andrei, candidat USR-PLUS la SENAT: Constanța a ajuns un ORAȘ fără VIZIUNE strategică! Video

2836

Monden
1 dec 00:00MondenVedetele și copiii lor, asortate din cap până-n picioare

Fac orice numai să iasă în evidenţă! Vedetele îşi îmbracă odraslele în haine care să se asorteze cu ale lor....100

1 dec 00:00MondenScandal! Glenn Close: „Nu cred că Gwyneth Paltrow merita premiul Oscar, în 1999!”

Scandal! Legendara actriță Glenn Close, în vârstă de 73 de ani a făcut o declarație șocantă la mai bine de 11...92

1 dec 00:00MondenElton John, cel mai mare colecționar din lume! În afară de ochelari, nu vă vine să credeți ce mai strânge artistul

94

1 dec 00:00MondenMireille Mathieu are mari probleme de când cu pandemia și carantina

Legendara cântăreață franceză Mireille Mathieu are mari probleme de când cu pandemia și carantina. Nu mai poate...95

1 dec 00:00MondenDe ce a murit Sean Connery. Iată ce scrie în certificatul de deces. Ultima dorință a actorului

La o lună după moartea actorului Sean Connery, la vârsta de 90 de ani, a fost dezvăluită și cauza decesului. Sean...95

1 dec 00:00Monden"The Croods: A New Age", cel mai bun debut în box-office-ul nord-american pe durata pandemiei

86

Mapamond
1 dec 00:00MapamondSpania: Mii de manifestanţi din sistemul de sănătate publică au protestat la Madrid

Mii de reprezentanţi ai personalului medical afectat de pandemie au mărşăluit la Madrid în sprijinul sistemului de...94

1 dec 00:00MapamondArmenia: Manifestaţii pentru găsirea soldaţilor dispăruţi în Nagorno-Karabah

Circa 1.000 de persoane care cereau autorităţilor să acţioneze pentru a-i găsi pe soldaţii armeni dispăruţi în...94

1 dec 00:00MapamondCel puţin 110 morţi într-un atac jihadist, "cel mai violent din acest an" în Nigeria

98

Sănătate
1 dec 00:00SănătateCopilul născut prematur - ce nevoi are și cum poate fi ajutat

Un copil este considerat prematur dacă este născut înainte că sarcina să împlinească 37 de săptămâni. Copilul...90

1 dec 00:00SănătateInsomnia și bolile cardiovasculare: sfaturi pentru pacienții cu tulburări ale somnului

Insomnia este definită că fiind o problemă în ce privește inițierea somnului, menținerea somnului, trezirea prea...80

1 dec 00:00SănătateCe poți face pentru a preveni ateroscleroza

92

1 dec 18:27SănătateProteina C reactivă: ce este și ce indică valorile ei

Proteina C reactivă este o proteină care ajută medicii să pună diagnosticul corect în multe cazuri, dar și să...96

1 dec 00:00SănătateSarcoidoza: ce este, cauze, simptome și tratament

Sarcoidoza este o afecțiune inflamatorie considerată rară, deși unii oameni de știință afirmă că ar putea fi,...101

1 dec 00:00SănătateMăști naturale pentru tenul matur: ce ingrediente să alegi

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, pielea feței devine mai subțire, mai uscată și mai puțin rezistentă în...91

1 dec 00:00SănătatePlante ajutătoare în afecțiunile sezonului rece: tuse, bronșită, sinuzită, traheită

În tratarea neplăcerilor specifice sezonului rece și a infecțiilor putem apela la farmacia naturistă. Multe din...101

1 dec 00:00SănătateCeaiul de scorțioară: beneficii și efecte uimitoare

Aroma dulce a scorțișoarei ne duce cu gândul la bunătățile dulci bogate în acest condiment. Puțini știu,...88

1 dec 00:00SănătateMierea, eficientă în infecțiile tractului respirator superior

80

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT