REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Orban: Începerea şcolii e o necesitate. Copilul va fi, acolo, mai puţin expus riscului de îmbolnăvire

Orban: Începerea şcolii e o necesitate. Copilul va fi, acolo, mai puţin expus riscului de îmbolnăvire

Replica API 14 septembrie 2020 | 00:00 976

Premierul Ludovic Orban a declarat că începerea cursurilor reprezintă o necesitate şi s-a arătat convins că la şcoală elevii vor fi mai puţin expuşi riscului de îmbolnăvire decât în alte locuri.

"Eu am încredere în dascălii din România, am încredere în sistemul de educaţie din România. Sunt convins că la şcoală copilul va fi mai puţin expus riscului de îmbolnăvire, decât liber în alte locuri, locuri de joacă sau pe terenul de sport. Noi vom urmări respectarea regulilor de protecţie sanitară. De asemenea, vom urmări orice disfuncţionalitate care poate să apară. Am fost într-o comunicare permanentă cu inspectoratele şcolare, cu direcţiile de sănătate publică, cu directorii de şcoli, cu reprezentanţii autorităţilor locale, astfel încât să putem lua toate măsurile care să apere sănătatea elevilor şi a copiilor. Sigur că şi părinţii trebuie să aibă încredere în începerea anului şcolar. Este o necesitate. Şi aşa, din cauza pandemiei, din cauza stării de urgenţă, patru luni de zile cursurile au fost online, într-o adaptare care practic a generat o situaţie în care este necesară începerea şcolii", a spus Orban, aflat în judeţul Călăraşi.

Premierul a afirmat că părinţii ştiu faptul că procesul educaţional este fundamental pentru dezvoltarea fiecărui copil.

"Orice părinte care îşi iubeşte copilul ştie că fiecare copil, fiecare elev, are nevoie de procesul educaţional. Acest proces educaţional este fundamental pentru dezvoltarea fiecărui copil şi fiecărui elev. Decizia de a începe anul şcolar este o decizie care era clară din punctul meu de vedere. Sigur că există temeri, sigur că există aspecte care nu sunt perfecte, că nu au fost puse la punct în detaliu, însă orice aspect poate fi remediat. De regulă, am lăsat la latitudinea consiliilor de administraţie ale şcolilor decizia privind modul în care să înceapă şcoala şi eventualele măsuri care trebuie luate pentru a asigura accesul la învăţământ al copiilor, protejarea sănătăţii acestora. Eu îi rog pe părinţi să aibă încredere", a adăugat Orban.

Şeful Guvernului a mai spus că au existat cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus în rândul copiilor în timpul vacanţei şcolare sau când lecţiile s-au desfăşurat online.

"Dacă ne uităm la datele statistice vom vedea că, pentru vârstele de populaţie şcolară, a existat o rată de infectare de peste 6%. Deci, au existat copii care s-au îmbolnăvit fără să fie la şcoală. Dacă vor apărea cazuri, lucru pe care noi nu îl dorim, este posibil ca la şcoală să vină unii deja infectaţi, nu neapărat să dobândească. Sigur că vom lua toate măsurile, sigur că părinţii trebuie să urmărească atent sănătatea copiilor şi la orice simptom care poate să genereze suspiciune pot să ia decizia ca copilul să nu se ducă fizic la şcoală şi să participe online. Nu trebuie să intrăm în panică şi să privim cu neîncredere tot acest proces", a explicat Orban, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614