REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
12.1° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Organizăm fapte bune!

Organizăm fapte bune!

Replica API 24 august 2018 | 00:00 298

Cu o istorie de peste 27 ani, Fundația M.G.H. Casa Speranța din Constanța oferă un mediu familial copiilor ai căror familii nu au reușit să o facă. Pe lângă responsabilitate, educație, respect și iubire, Fundația își mai propune să ofere copiilor noi oportunități de recreere și socializare într-un mediu diferit de cel de acasă. Și cum nici o vacanță școlară nu e completă fără o tabără, ne-am gândit să organizăm și în acest an o tabără, de neuitat! După cum probabil bine știți, fondurile unei Fundații pentru organizarea unor astfel de evenimente sunt limitate, astfel că, orice contribuție financiară va contribui la bucuria acestor copii! Și pentru că nici o faptă bună nu rămâne nerăsplătită, celor ce ne vor lasă date de contact, copiii le vor întoarce bucuria printr-un “suvenir” realizat de ei însuși!

Pentru cei ce nu ne cunosc încă, dar doresc să o facă, vor găși mai jos un scurt istoric al Fundației; pe cei și mai curioși, îi invităm să ne viziteze!

ISTORICUL FUNDAȚIEI M.G.H. – CONSTANȚA

Fundația Morning Glory House pentru Copii Bolnavi de SIDA - Casa Speranța din Constanța a fost fondată în 17 ianuarie 1991 de către Starcross Community, o comunitate monastică din Statele Unite ale Americii, cu sprijin din partea autorităților locale și a unui grup de persoane din județul Constanța.

Casa Speranța este o rezidență de tip familial care servește nevoile de dezvoltare și maturizare ale copiilor abandonați și cu infecție HIV din județul Constanța. Activitatea Casei Speranta se bazează pe Convenția Națiunilor Unite pentru Drepturile Copilului.

Casa Speranța a fost prima fundație din România care a demonstrat o alternativă la îngrijirea instituționalizată a copiilor pentru care reunificarea cu familia naturală, îngrijirea temporară sau adopția, nu sunt posibile.

Casa Speranța este situată în Constanța, unul dintre orașele cele mai afectate din România în ceea ce privește epidemia de SIDA la copii. Datele statistice prezintă România ca fiind țara cu cea mai mare incidență de SIDA pediatrică din lume. Copiii reprezinta 85% din totalul de cazuri de SIDA din România iar 50% din copiii cu SIDA sunt abandonați sau orfani. (Strategia Naționala HIV/SIDA România 2000 – 2003 – Guvernul României)

Casa Speranța este o organizație neguvernamentală, non-profit, având scop umanitar fiind acreditată de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice să acorde servicii sociale copiilor aflați în dificultate și infectați HIV/SIDA.

Înca din 1991 Casa Speranța și-a propus, și a reușit, să demonstreze superioritatea modelului de îngrijire de tip familial și să servească drept model comunității naționale și internaționale pentru replicarea modelului de îngrijire în toate instituțiile de ocrotire pentru copii.

În cursul celor 27 ani de activitate, numeroase organizații și fundații din România și din lume au copiat modelul de îngrijire de tip familial, cu asistență din partea Casei Speranța.

Personalul care lucrează în diverse centre de plasament a participat la instruire la Casa Speranța. Numeroase materiale au fost elaborate și distribuite de Casa Speranța pentru a facilita replicarea modelului de îngrijire practicat.

Astfel, din 1991 și până în prezent în județul Constanța s-au înființat, sau au fost transformate în rezidențe de tip familial, un număr de 7 case de tip familial pentru copiii abandonați și cu infecție HIV (Casa de Viață Nouă, Casa Rachel, Casa Laura, Casa Valentina ,Casa Fericirii, Casa Rebecca, Casa Florilor, Casa Ashitanoie și Centrul de Plasament Sf. Laurențiu).

Mai multe centre de plasament aflate în subordinea D.G.A.S.P.C. Constanța și care se ocupă de îngrijirea copiilor abandonați (Casa Voinicelul, Casa Antonio) au fost transformate în rezidențe de tip familial, cu asistență din partea Casei Speranța.

Modelul de îngrijire de tip familial a fost copiat și de o organizație italiană și astfel a luat ființă Casa Doru din București.

La cererea Fundației pentru Dezvoltarea Popoarelor, Casa Speranța a furnizat instruire în model de îngrijire de tip familial și materiale pentru duplicarea modelului pentru copii de la Căminul Spital Vidra.

În 2003 organizația “Alături de voi” din Iași dorește replicarea modelului de îngrijire de tip familial pentru centrul de plasament “Guliver” din Iași. În acest centru sunt îngrijiți 90 de copii și adolescenți abandonați și cu infecție HIV.

Casa Speranța a fost solicitată să se implice în analiza și evaluarea posibilității de transformare a centrului de plasament într- o rezidență de tip familial. De asemenea Casa Speranța a furnizat material scris și instruire pentru personalul din acest centru în vederea replicării principiilor de îngrijire a copiilor.

În luna iunie 2003, în cadrul unei Conferințe Naționale, s-a finalizat de către Federația ProChild România un proiect de identificare a serviciilor model de buna practica.

Din cele 219 fundații și asociații care au aplicat pentru a deveni model de bună practică în protecția copilului, USAID, World Learning și Guvernului României au selecționat Casa Speranța drept “Model de Bună Practică în Protecția Copilului” la categoria “Servicii de protecție rezidențială de tip familial”.

Casa Speranța are o experiență îndelungată și în organizarea de ateliere de instruire pentru personalul din diverse centre de plasament, educatori din grădinițe și personal al Inspectoratelor Școlare, care au ales să copieze metoda de educație Montessori practicată în gradinița de la Casa Speranța.

Parteneri:

Colaborarea dintre Fundația M.G.H. Casa “Speranța” și D.G.A.S.P.C. Constanța este exemplu elocvent de colaborare între un organism al autorității locale și un ONG, în interesul major al copiilor aflați în dificultate.

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța este partener tradițional al Casei Speranța, încă de la înființarea casei în 1991.

Inspectoratul Școlar Constanța este un alt partener din sfera guvernamentală care colaborează cu Casa Speranța. Cu sprijinul Inspectoratului Școlar, copiii abandonați și cu infecție HIV care trăiesc în Casa Speranța au putut fi integrați în sistemul public de învățământ.

Colaborarea dintre Casa Speranța și reprezentanța UNICEF România este un exemplu de parteneriat care ne onorează și care a contribuit esențial în asigurarea unor standarde de îngrijire înalte pentru copiii rezidenți în Casa Speranța. Sprijinul financiar pe care UNICEF l-a acordat mulți ani Casei Speranța, a condus la menținerea unor standarde de îngrijire ridicate pentru copii, iar ajutorul în editarea diverselor lucrări elaborate în Casa Speranța contribuie la promovarea modelului de îngrijire de tip familial și al metodei de educație Montessori.

Colaborarea dintre Fundația M.G.H.- Casa Speranța și Asociația “Noi și Ceilalți” – Filiala - Constanța, a avut și are un rol deosebit în integrarea socio- profesională a tinerilor protejați din aceasta casă, deoarece mai multe tinere au finalizat cursurile de cameriste și operator calculatoare electronice și rețea.

Un numar mare de organizații internaționale au fost parteneri (finanțatori) ai Casei Speranța pentru proiecte specifice. Fundatia Lift the Children din California, SUA, a contribuit în ultimii ani la finanțarea taberei de vară pentru copiii din Casa Speranța. Fundația Cherish Our Children Internațional din Texas a fost un partener al Casei Speranța în evaluarea statusului nutrițional al copiilor și finanțarea unui program de dezvoltare a abilităților practice pentru adolescenți. Fundația RISCH Francy din Belgia s-a implicat în asigurarea de fonduri pentru asigurarea unei nutriții corespunzatoare pentru copii.

O mulțime de alte organizații naționale și internaționale sunt colaboratori ai Casei Speranța: Federatia UNOPA, Asociația Speranța Constanța, Holt România, T’Huis in t’tehuis Belgia, COTW –SUA, Rotary Club Constanța România.

Sustenabilitate / continuitate:

În prezent în Casa Speranța sunt protejați un număr de 15 copii/tineri seropozitivi și care au vârsta cuprinsă înte 6 luni si 30 ani, aceștia provin din mai multe județe ale țării și din familii defavorizate , care până în prezent nu au menținut legatura cu aceștia.

• Număr copii / tineri protejati in cadrul Fundatiai M.G.H. este de 12, dupa cum urmează:

Probleme cu care se confruntă Fundația M.G.H./Casa Speranța:

- lipsa fondurilor -

Pentru mulți ani, Casa Speranța a fost sprijinită financiar cu fonduri din SUA.

Fundația M.G.H. se confruntă cu problema delicată de a asigura cu certitudine condițiile optime conform standardelor minime obligatorii privind continuarea procesului de creștere, educație și integrare socio-profesională a tinerilor aflați în plasament.

Acest fenomen se perpetuează și se accentuează din păcate cu fiecare zi, deoarece finanțatorii care susțin Fundația M.G.H.(din 1991) sunt și ei la rândul lor în situația de a se desființa și în imposibilitatea de a mai finanța activitatea din Constanța.

Pentru fiecare copil care a fost admis sa trăiască la Casa Speranța există un plan pe termen lung în ceea ce privește nevoile lui de dezvoltare, educație și integrare socio-profesională, din punct de vedere teoretic, dar din perspectiva financiară suntem în impas.

Administrator Fundația M.G.H.,

Elena Cișmașu

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614