REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Organizaţia "Operatorul Portuar" solicită Ministerului Transporturilor ca statul să reintre în posesia celor 20% din acțiunile APM Constanța

Organizaţia "Operatorul Portuar" solicită Ministerului Transporturilor ca statul să reintre în posesia celor 20% din acțiunile APM Constanța

Replica API 28 decembrie 2014 | 23:18 115

Organizaţia "Operatorul Portuar" Constanţa solicită Ministerului Transporturilor (MT) să repună statul în posesia celor 20% din acţiunile Administraţiei Porturilor Maritime, acestea fiind deţinute până de curând de Consiliul Local Constanţa.

Operatorul Portuar Constanţa solicită, într-un memoriu trimis Ministerului Transporturilor, sub autoritatea căruia funcţionează Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime, ca instituţia să ia act de efectele imediate şi directe ale deciziei Curţii Constituţionale, să iniţieze procedurile legale de punere a acesteia în aplicare, în acord cu prevederile constituţionale şi cu legislaţia relevantă în materie şi să dispună revocarea Consiliul de Administraţie al APMC, conform prevederilor OUG nr.109/2011, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, anunță bursa.ro.

Organizaţia "Operatorul Portuar" Constanţa reaminteşte în acest sens, într-un comunicat de presă, de decizia nr. 574 din 16 octombrie a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 889 din 8 decembrie, referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii nr.216/2008, care prevedea transmiterea cu titlu gratuit către Consiliul Local Constanţa a unui pachet de 1.369.125 de acţiuni deţinute de stat la Compania Naţională APM Constanţa.

"Efectul imediat al acestei decizii, de altfel şi principalul efect al acesteia, a fost conturat în conţinutul său, judecătorii Curţii stabilind că, la data publicării acesteia, «pachetul de 1.369.125 de acţiuni, reprezentând 20% din capitalul social al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime-S.A.Constanta, revine statului»", mai precizează sursa citată.

Conform comunicatului, Ministerul Transporturilor urmează să convoace Adunarea Generală a Acţionarilor, pentru a fi realizate modificări în structura acţionariatului Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa.

"Ministerul Transporturilor urmează să convoace Adunarea Generală a Acţionarilor, care prin hotărâre va lua act de decizia nr.574/2014 şi de efectele obligatorii ale acesteia în privinţa transferului de acţiuni către stat, începând cu data de 08 decembrie. Hotărârea Adunării Generale a acţionarilor va fi transmisă la Oficiul Registrului Comerţului pentru a fi operate modificările ce se impun în privinţa acţionariatului", se mai arată în comunicatul Organizaţiei Patronale "Operatorul Portuar".

"Operatorul Portuar" reuneşte 34 de companii, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul portuar. La companiile membre ale organizaţiei patronale lucrează peste 6.000 de salariaţi, ceea ce reprezintă mai bine de 60 la sută din numărul total de persoane angajate pe domeniul portuar. Contribuţia organizaţiei patronale la bugetul local, prin activitatea desfăşurată, este de aproximativ 2 milioane de euro între 2011-2013, ceea ce reprezintă aproximativ 30 la sută din respectivul buget.

Curtea Constituţională a decis, în 16 noiembrie, că este neconstituţională trecerea la Consiliul Local Constanţa a unui pachet de peste 1,3 milioane de acţiuni, deţinute de stat la Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, ceea ce reprezintă 20% din capitalul social.

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a dorit ca municipalitatea să aibă o treime din acţiunile de la Portul Constanţa. Până în toamna acestui an, Ministerul Transporturilor era acţionar majoritar la Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, cu 60 la sută, iar Fondul Proprietatea şi Primăria Constanţa deţineau câte 20 la sută din capital.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218