REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Organizatorii Neversea au investit aproape un milion de euro în plaja unde se va ţine festivalul

Organizatorii Neversea au investit aproape un milion de euro în plaja unde se va ţine festivalul

Replica API 14 iulie 2021 | 23:58 1265

Organizatorii Neversea au investit anul acesta aproape un milion de euro în plaja unde se va ţine festivalul, noutăţile incluzând o zonă de cinema şi una de birouri, pentru cei care vor să lucreze de la mare, potrivit unui comunicat remis, luni, AGERPRES.

"Continuăm să susţinem comunitatea din Constanţa şi să promovăm plaja de aici. Este un loc minunat pe care l-am descoperit acum cinci ani, atunci când am şi făcut promisiunea că ne vom implica şi în a promova turismul la Marea Neagră, în Constanţa, prin toate acţiunile noastre. Anul trecut, pe plaja Neversea, zeci de mii de constănţeni, dar şi turişti s-au relaxat în vibe-uri de festival, în cele mai sigure condiţii. Acum am deschis al doilea an consecutiv Neversea Beach, în care am investit circa 1 milion de euro, în amenajare, şi care redă atmosfera de festival prin decorul special", a declarat Edy Chereji, directorul de comunicare UNTOLD şi Neversea.

Pe circa 21.000 de metri pătraţi de plajă, echipa Neversea Beach a amenajat o zonă care recreează atmosfera de festival, cu 700 de şezlonguri, două terase, două baruri, o zonă VIP cu o amenajare specială, cu baldachine, scoici din ratan şi perdele - inspirată de pe plajele din insulele greceşti.

De asemenea, toţi cei care vin pe plaja Neversea din Constanţa vor putea experimenta mâncare din mai multe colţuri ale lumii, de la cei şase vendori care prepară de la fructe de mare, la grill, pastrami, hummus, pizza sau burger, la deserturi precum gogoşi sau clătite.

O zonă nouă pe plaja Neversea este cea de cinema, amenajată pentru vizionarea meciurilor din timpul campionatului UEFA EURO 2020. Pe un ecran LED imens, iubitorii de fotbal au putut trăi alături de prieteni, la mare, emoţiile fiecărui meci. Întreaga zonă se va transforma într-un cinematograf în aer liber, unde vor avea loc diverse activităţi şi evenimente mici.

De asemenea, cei care vor să lucreze de pe plajă au o zonă special amenajată pentru "biroul de pe plajă".

Pentru cei care îşi doresc doar să se relaxeze va exista şi o zonă de masaj. Vizitatorii dornici de activităţi şi mişcare au la dispoziţie terenuri de volei şi fotbal, dar şi sporturi pe apă, precum stand-up paddle, caiac, surf şi kyte sau cursuri de yoga la răsărit.

Plaja Neversea din Constanţa a fost amenajată prima oară în 2020, după o investiţie de 450.000 de euro, pentru a acomoda câteva sute de turişti dornici să îşi petreacă vacanţa pe litoralul românesc.

Anul trecut, compania care administrează Neversea Beach a raportat o cifră de afaceri de 475.000 de euro şi un profit net de puţin peste 100.000 de euro.

Pentru 2021, se estimează o cifră de afaceri de peste 1,7 milioane de euro şi un profit net de cinci ori mai mare faţă de cel înregistrat în 2020.

Neversea Beach are, în prezent, 60 de angajaţi.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Daca atata -i duce capul sa bage paraiu....
2
0
Sa vina aurolacii si drogatii. Ce castiga punctual Constanta de pe urma lor? Fix nimic. Platesc o suma modica pentru plaja si restul banilor la ei in diversele lor suveici de evaziune fiscala. A pardon, am uitat de tonele de deseuri care raman si poluarea fonica. Multumim slobozsea!
4
0
si cu muzica data la maxim,imi bubuie peretii seara de bass
7
1
asa,bravo, sa se distreze tinerii frumosi si liberi
2
2

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218