REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Ospătarul arestat pentru tentativă de omor a contestat legalitatea rechizitoriului

Ospătarul arestat pentru tentativă de omor a contestat legalitatea rechizitoriului

Replica API 22 octombrie 2014 | 00:03 184

Instanţa l-a „liniştit”

Instanţa l-a „liniştit”

A înjunghiat o persoană, dar se consideră nedreptăţit de procurori. Irfan Aliasan, care a înjunghiat un tânăr în Mamaia în urmă cu două luni, abandonându-şi victima într-o baltă de sânge, a contestat legalitatea rechizitorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Instanţa i-a respins contestaţia ca fiind nefondată. „Constată legalitatea sesizării Tribunalului Constanţa prin rechizitoriul nr. 1228/P/20l4 din 25.09.2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa privind pe inculpatul Aliasan Irfan, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art.188 Cod penal. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Aliasan Irfan”, se arată în decizia instanţei de fond. De asemenea, Tribunalul i-a menţinut individului şi starea de arest preventiv. Reamintim că Irfan Aliasan a fost trimis în judecată pentru omor la sfârşitul lunii septembrie. Potrivit procurorilor, în noaptea de 14 spre 15 august, în jurul orei 3.30, pe faleza Cazinoului din Mamaia, când Aliasan, angajat ca ospătar la un restaurant libanez din staţiune, doar ce scăpase de la serviciu. Acesta era cu un coleg de muncă şi, în drumul lor, s-au intersectat cu alţi trei tineri, care vorbeau cam tare, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Au început să se certe, să se îmbrâncească, după care Irfan Aliasan a scos un cuţit şi i l-a înfipt în spate unui tânăr de 26 de ani, din Ovidiu. Când a văzut că victima s-a prăbuşit într-o baltă de sânge, a fugit, fiind prins de poliţişti la scurt timp. Acesta şi-a recunoscut fapta.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614