rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 27 februarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Ouăle din ferma de găini din Maramureş, unde există un focar de gripă aviară, nu au ajuns la vânzare

Ouăle din ferma de găini din judeţul Maramureş, unde a fost diagnosticat un focar de gripă aviară, au fost sechestrate încă din faza de suspiciune, în vederea incinerării, susţin reprezentanţii Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR).

Aceştia confirmă că ouăle din ferma din Maramureş nu au ajuns pe piaţa locală la comercializare.

"Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor ne-a informat că, încă din faza de suspiciune, au fost luate măsurile legale, inclusiv cele comerciale, ouăle aflate în stoc fiind sechestrate în vederea incinerării. Din punct de vedere al pieţei ouălor de consum, aceasta nu poate fi afectată întrucât numărul păsărilor aflate în focare şi în zonele de protecţie şi supraveghere este foarte mic. În prezent, autorităţile statului sunt mobilizate pentru izolarea focarului şi aplicarea măsurilor specifice pentru a opri extinderea bolii şi la alte ferme. Dacă lucrurile decurg normal în circa 21-30 de zile focarul de gripă aviară se va stinge şi lucrurile vor reveni la normal", menţionează preşedintele UCPR, Ilie Van, într-un comunicat transmis miercuri.

Potrivit sursei citate, izolarea acestui focar de gripă aviară de restul ţării se poate face mult mai uşor deoarece focarul este într-un judeţ de graniţă.

În tot judeţul Maramureş există un număr de 12 ferme comerciale de găini ouătoare, din care patru sunt membre UCPR.

Efectivul total de găini ouătoare din judeţul Maramureş, conform datelor MADR, este de cea 190.000 de capete, ceea ce reprezintă un procent de 2,1% din totalul de găini existente în fermele comerciale şi 0,6% din totalul găinilor existente în România.

În România există un număr de 246 ferme comerciale de găini care produc ouă pentru consum, cu circa 9 milioane de capete.

"UCPR colaborează în plan profesional cu ANSVSA şi comunică permanent cu fermierii în vederea respectării măsurilor de biosecuritate în fermele comerciale, în conformitate cu Ordinul ANSVSA 21/2018. În astfel de situaţii, pe lângă pierderile directe suferite de fermierii afectaţi, foarte importante sunt pierderile indirecte determinate de restricţionarea mişcărilor de păsări, ouă de incubaţie, pui de o zi sau furaje combinate. De aceea, UCPR va participa profesional, alături de autorităţi, în vederea limitării pierderilor indirecte", menţionează UCPR.

Asociaţia profesională face apel către toţi crescătorii de păsări organizaţi în ferme comerciale, indiferent dacă sunt sau nu membri ai UCPR, să informeze autorităţile abilitate cu privire la orice modificare a stării de sănătate a păsărilor din ferme.

De asemenea, UCPR face apel la autorităţi să crească exigenţa controlului la produsele provenite din comerţul intracomunitar, mai ales din ţările afectate de boală. Polonia este ţara de unde România importă cele mai multe şi cele mai ieftine ouă. Ţara ocupă prima poziţie în comerţul intra-comunitar al României cu ouă, din punct de vedere cantitativ, cu 3.899,16 tone în primele nouă luni din 2019, dar se află pe locul doi din punct de vedere valoric, după Ungaria, cu o sumă de 4,17 milioane de euro, conform datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

În perioada menţionată a fost adusă din Ungaria o cantitate de 1.742,44 tone de ouă, în valoare de 6,32 milioane de euro.

În prezent, gripa aviară evoluează în Polonia, Slovacia, Ungaria şi Irlanda de Nord.

România a raportat miercuri Organizaţiei mondiale pentru sănătate animală (OIE) descoperirea unui focar de gripă aviară H5N8 la o fermă de păsări din Maramureş, acesta fiind primul caz de gripă aviară H5N8 descoperit în România în ultimii trei ani, a transmis Reuters.

Virusul a ucis 11.190 de păsări dintr-un efectiv de 18.699 de păsări existent la fermă din Maramureş, restul păsărilor fiind eutanasiate.

Ţările care descoperă boli animale periculoase precum pesta porcină africană sau gripa aviară înalt patogenă trebuie să avertizeze imediat Organizaţia mondială pentru sănătate animală (OIE) şi să trimită regulat rapoarte de evoluţie.

Săptămâna trecută, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a dispus aplicarea, la nivel naţional, a unor măsuri cu scopul de a preveni introducerea virusului gripei aviare în România, după ce Comisia Europeană a informat despre evoluţia unui număr de 9 focare de gripă aviară, cu subtipul H5N8, înalt patogenă, care evolua în Polonia.

Luni, Autoritatea Sanitar Veterinară din Ungaria (NEBIH) a anunţat că virusul H5N8, o tulpină a virusului de gripă aviară, a fost descoperit la o mare fermă de curcani din judeţul Komarom-Esztergom, nord-vestul Ungariei, iar miercuri a fost descoperit acelaşi virus l ao fermă de gâşte din apropiere de oraşul Letavertes, estul Ungariei, la aproximativ 35 de kilometri de Oradea. AGERPRES

joi, 16 ianuarie 2020433
Comentarii

00MARIA(16 ian 15:28)
Hai ca ne-am mai linistit acum. Deja avem fel de fel de viroze, gripa aviara mai lipseste.
mai mult...Economic
27 feb 00:00EconomicMEEMA: Vacanţele cumpărate în zonele grav afectate de coronavirus pot fi anulate. Sumele plătite vor fi recuperate integral

Persoanele care au încheiat contracte cu agenţiile de turism şi urmau să se deplaseze în zonele grav afectate de...195

27 feb 00:00EconomicDeficitul guvernamental al României va ajunge la 6,1% din PIB în 2021168
27 feb 00:00EconomicComisia Europeană: România a făcut progrese limitate cu recomandările specifice de ţară din 2019175
27 feb 00:00EconomicGustă (Certinvest): Scăderea de la BVB este în trendul burselor europene şi internaţionale

Scăderea de la Bursa de Valori Bucureşti este în trendul burselor europene şi internaţionale, iar perioada de...176

27 feb 00:00EconomicAgricultorii interesaţi de conversia la agricultura ecologică se pot înscrie până pe 15 mai în programul "Creştem România BIO"175
27 feb 00:00EconomicComisia Naţională de Prognoză: Apariţia şi extinderea coronavirusului ar putea avea efecte nefavorabile în ceea ce priveşte cererea globală172
26 feb 00:00EconomicUn angajator român din trei are în plan să recruteze forţă de muncă din străinătate în 2020

Aproape un sfert dintre angajatori iau în calcul să angajeze personal din străinătate în perioada următoare, din...332

26 feb 00:00EconomicEuro ajunge la un nou maxim istoric; cursul stabilit de BNR: 4,8079 lei/euro306
26 feb 00:00EconomicRegistrul Auto Român: Modificările operate în baza RNTR 8 nu afectează semnificativ activitatea service-urilor de tahografe313
26 feb 00:00EconomicMariana Ioniţă, numită director general interimar al CNAIR

Fostul director al Direcţiei Reglementări Tehnice şi Autorizaţii de Construire din Ministerul Transporturilor,...415

26 feb 00:00EconomicBNR: Sistemul bancar a realizat un profit net de 6,392 miliarde de lei în 2019, în scădere cu 7,2% faţă de 2018287
26 feb 00:00EconomicConsumul casnic a crescut în 2019 cu un ritm mai redus decât în anii precedenţi304
Vremea
17.2°17.2° - 17.4° joi, 27 februarie 2020
ConstanțaUmiditate: 43%
Vânt: 10.11 m/s
Presiune: 999 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
27 feb 00:00SportReal Madrid a fost ÎNVINSĂ, acasă, de Manchester City, iar echipa lui Tătărușanu a răpus-o pe Juventus

Formaţia Olympique Lyon, cu Ciprian Tătăruşanu rezervă, a învins, miercuri seară, pe teren propriu, cu scorul de...464

27 feb 00:00SportIanis Hagi a contribuit la calificarea lui Rangers în optimile Europa League: A dat pasă de gol, dar a ratat și un penalti

Ianis Hagi a pasat decisiv la unicul gol al meciului din deplasare al lui Glasgow Rangers cu Sporting Braga, scor 1-0,...540

27 feb 00:00SportTecău şi Rojer au pierdut în primul tur al probei de dublu la Dubai (ATP)

Tenismanul român Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer au fost învinşi de germanii Kevin Krawietz/Andreas Mies...216

27 feb 00:00SportCiprian Deac amenință Sevilla - Vom da 150%

Fotbalistul Ciprian Deac a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că el şi colegii săi de la CFR Cluj...274

Local
27 feb 00:16LocalJocuri în curtea din spate: o poveste inspirată din realitatea Israelului, în PREMIERĂ la Teatrul de Stat Constanţa!

La Teatrul de Stat din Constanța a avut loc miercuri, 26 februarie a.c., începând cu ora 11.00, o conferință de...240

27 feb 00:00LocalAntrenamente pe mare ale marinarilor români și americani

Fregata „Mărășești” a participat marți, 25 februarie, în vestul Mării Negre, la exerciții în comun cu...293

27 feb 00:00LocalContinuă lucrările de dezafectare a stâlpilor goliți de cablurile aeriene

În diferite zone din municipiul Constanța continuă lucrările de dezafectare a stâlpilor care în prealabil au fost...315

27 feb 00:00LocalAutoturism căutat de autoritățile din Spania, indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu polițiști din cadrul I.P.J. Constanța, au...240

27 feb 00:00LocalProcedura de atribuire a lucrărilor de construcții la Liceul Teoretic Ovidius a fost reluată

Procedura de atribuire a lucrărilor de construcții în cadrul proiectului „Creșterea eficienței energetice a...246

27 feb 00:00LocalCondiții îmbunătățite la locurile de joacă din Constanța

Primăria Municipiului Constanța continuă campania de îmbunătățire a aspectului spațiului public urban aferent...272

27 feb 00:00LocalINTRODUȘI în Penitenciarul Poarta Albă, după ce au fost condamnați de magistrați

Doi indivizi condamnați de magistrați au fost depistați și introduși în Penitenciarul Poarta Albă. La data de 25...254

27 feb 00:00LocalUn individ din Medgidia și-a BĂTUT propriul tată

Băutura i-a luat mințile! La data de 25 februarie a.c., în jurul orei 23.15, polițiști din cadrul Poliției...248

27 feb 12:43LocalAu fost ARESTAȚI și complicii răpitorului din Lumina

O femeie în vârstă de 30 de ani a fost răpită de fostul concubin, în vârstă de 22 de ani, chiar de lângă...270

27 feb 00:00LocalPrinși în FLAGRANT în timp ce FURAU motorină dintr-un rezervor

...270

Politică
27 feb 00:00PoliticăFlorin Cîțu este propunerea lui Iohannis pentru premier

„Astăzi am decis să desemnez pe Vasile Florin Cîțu, actualul ministru al Finanțelor Publice“, a declarat...256

27 feb 00:00PoliticăPNL: Solicităm PSD să renunţe la candidatura lui Şerban Nicolae la şefia Senatului

PNL solicită PSD să renunţe la candidatura lui Şerban Nicolae la şefia Senatului, susţinând că această...294

27 feb 00:00PoliticăSenat: Angajaţii din învăţământ - zile libere de Paşti şi de Rusalii potrivit cultului de care aparţin

Angajaţii din învăţâmânt vor beneficia de zile libere pentru a sărbători Vinerea Mare, prima şi a doua zi de...247

27 feb 00:00PoliticăOUG privind stocurile de urgenţă medicală în caz de carantină, adoptată

Plenul Senatului a adoptat miercuri, cu unanimitate de voturi, proiectul privind OUG 11/2020 referitoare la stocurile de...184

27 feb 00:00PoliticăSenat - Proiectul privind reforma în domeniul sănătăţii, aprobat. Coplata pentru servicii medicale private, amânată 5 ani

Senatul a aprobat, miercuri, cu 63 de voturi "pentru", 13 "împotrivă" şi o abţinere, proiectul iniţiat de Guvern...192

27 feb 00:00PoliticăRaed Arafat: Nu intru în politică sub nicio formă

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat miercuri că nu intră "sub nicio formă"...203

27 feb 00:00PoliticăPredoiu, întrebat dacă i s-a propus să fie premier: Am multe de făcut la Justiţie

Ministrul Cătălin Predoiu a afirmat miercuri că "are multe de făcut la Justiţie" şi a negat că i s-ar fi propus...166

27 feb 00:00PoliticăBilanţ la ICCJ - Iohannis: În ciuda provocărilor, sunt incontestabili paşii uriaşi în direcţia unei justiţii independente

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri, la prezentarea bilanţului Înaltei Curţi de Casaţie şi...172

27 feb 00:00PoliticăSecretar de stat în MJ: Orban poate fi nominalizat din nou premier; alegerile anticipate sunt posibile

Secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Diana Morar, vicepreşedinte al Curţii de Arbitraj a PNL, susţine că...194

27 feb 00:00PoliticăCiolacu: Conform statutului, Şerban Nicolae trebuie validat de CExN al partidului

Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că Şerban Nicolae trebuie să fie validat în Comitetul...198

Monden
27 feb 00:00MondenLiviu Vârciu, tată pentru a treia oară! Anda Călin este însărcinată cu al doilea copil

Liviu Vârciu, în vârstă de 38 de ani, şi iubita lui, Anda Călin au toate motivele de bucurie! Fostul solist al...350

27 feb 00:00MondenCât au costat silicoanele Antoniei! Și-a plătit operația cu banii de pe un concert

Solista şi-a remodelat sânii pentru a doua oară la începutul lunii.Antonia (30 de ani) a vrut să îşi facă un...352

27 feb 00:00MondenGeorge Burcea, reacţie acidă în urma mesajelor primite de la fani: „Doar bârfa-i bună?“

Andreea Bălan şi George Burcea nu trec prin cele mai bune momente în calitate de cuplu. În urmă cu câteva zile, a...304

27 feb 00:00MondenVica Blochina a ajuns la spital cu piciorul rupt

Probleme de sănătate pentru Vica Blochina! Blondina a ajuns ieri dimineață la Spitalul Universitar din Capitală cu...291

27 feb 00:00MondenActrița Natalia Oreiro e jurată la „Got Talent Uruguay“

Una dintre cele mai îndrăgite actriţe de telenovele din lume, care a dat lovitura cu serialul „Înger sălbatic”,...233

27 feb 00:00MondenMotivul pentru care Liam Neeson nu mai vrea să fie supererou

Actorul Liam Neeson (67 de ani) exclude să mai joace vreodată în filme cu supereroi. Starul, care a făcut roluri de...344

27 feb 00:00MondenCântăreaţa galeză Duffy a dezvăluit că a fost violată

Cântăreaţa galeză Duffy a dezvăluit marţi că a decis să se retragă din lumina reflectoarelor după ce a fost...287

27 feb 00:00MondenHărţuire sexuală: Primul concert al lui Placido Domingo anulat în Spania după asumarea responsabilităţii sale

Institutul Naţional de Arte Scenice şi Muzică (Inem) din Spania a anunţat anularea primului concert al tenorului...214

27 feb 00:00MondenActorul Olof Thunberg, bunicul Gretei Thunberg, a murit la vârsta de 94 de ani

Cunoscutul actor şi regizor suedez Olof Thunberg, bunicul celebrei activiste pentru climă Greta Thunberg, a murit luni...199

27 feb 00:00MondenCel de-al treilea film din seria „Jurassic World“ va avea titlul „Dominion“

Cel de-al treilea film al seriei "Jurassic World" va purta titlul "Jurassic World: Dominion", conform unei imagini...190

Mapamond
27 feb 00:00MapamondOMS: Numărul cazurilor de noi îmbolnăviri înregistrate zilnic în lume, mai mare decât al celor înregistrate în China

Numărul de noi persoane infectate zilnic cu noul coronavirus în lume este în prezent mai mare decât cel înregistrat...197

27 feb 00:00MapamondCoronavirus - China anunţă cel mai scăzut bilanţ cotidian al deceselor din ultimele trei săptămâni

China a anunţat miercuri 52 de decese provocate de coronavirus în ultimele 24 de ore, ceea ce duce la 2.715 totalul...191

27 feb 00:00MapamondGermania: Interzicerea serviciilor comerciale de asistenţă la sinucidere este neconstituţională

Curtea Constituţională germană a decis miercuri că o lege din 2015 care interzice serviciile comerciale de...170

27 feb 00:00MapamondPacienţi chinezi externaţi după ce s-au vindecat de coronavirus au fost testaţi din nou pozitiv

Circa 14% dintre pacienţii din provincia chineză Guangzhou infectaţi cu noul coronavirus COVID-19 care s-au recuperat...277

27 feb 00:00MapamondSUA: Un judecător validează crearea primei săli de injectare controlată a drogurilor, însă decizia va fi contestată în apel

Un judecător federal din Philadelphia a confirmat joi o decizie care autorizează crearea primei săli de injectare...173

27 feb 00:00MapamondCoronavirus: Un soldat american în Coreea de Sud, testat pozitiv

Un soldat american staţionat în Coreea de Sud a fost testat pozitiv pentru Covid-19, devenind primul militar al...177

27 feb 00:00MapamondGermania: Oraşul Hanau va organiza pe 4 martie o ceremonie în memoria victimelor dublului atac

Autorităţile oraşului german Hanau, unde miercurea trecută a avut loc un dublu atac cu motivaţie rasistă, în care...165

27 feb 00:00MapamondŢânţari, cocaină şi clor: Neadevăruri despre coronavirus dezminţite de OMS

Uscătoarele de mâini nu omoară coronavirusul, consumul de cocaină nu protejează de acest patogen, iar ţânţarii...247

27 feb 16:54MapamondCoronavirus: Primul caz confirmat în Grecia

Grecia a confirmat primul său caz de coronavirus, a anunţat miercuri Ministerul Sănătăţii din această ţară,...176

27 feb 00:00MapamondViolenţe intercomunitare la New Delhi: cel puţin 20 de morţi şi 200 de răniţi, potrivit unui nou bilanţ

Bilanţul violenţelor intercomunitare la New Delhi a crescut la cel puţin 20 de morţi şi 200 de răniţi, conform...188

Sănătate
27 feb 00:00SănătateAlimente cu efect detoxifiant pentru ficat

Ficatul este unul dintre cele mai complexe și solicitate organe din corpul nostru, având numeroase atribuții...283

27 feb 00:00SănătateZece alimente care „ard” grăsimile văzând cu ochii

Din fericire, trăim într-o perioadă în care se fac o mulțime de studii cu privire la proprietățile pe care le au...298

27 feb 19:36SănătateCopiii tăi dorm suficient? Un nou test de sânge ar putea deține răspunsul [studiu]

Printr-un simplu test de sânge, părinții ar putea afla dacă copiii lor dorm suficient, potrivit unei noi...193

27 feb 00:00SănătateCinci sfaturi pentru a nu crește în greutate atunci când iei anticoncepționale

Multe femei spun că se îngrașă din cauza contraceptivelor orale. Medicii le contrazic și spun că de vină pentru...176

27 feb 00:00SănătateDureri musculare la copil? Ar putea fi miozita, o complicație a gripei

Miozita este termenul medical care descrie inflamația musculară. Deși miozita poate provoca dureri musculare și...239

27 feb 18:34SănătateCoronavirusul se propagă în Europa, cu Italia platformă de răspândire a virusului

După Italia, noul coronavirus se propagă în prezent în restul Europei, stârnind teamă şi forţând autorităţile...280

27 feb 18:34SănătateAcțiuni de prevenire a infecției cu coronavirus în unitățile de învățământ din Constanța

Echipe mixte de control formate din reprezentanți ai Primăriei Constanța și ai Poliției Locale au demarat în...357

27 feb 18:35SănătateCoronavirus - China anunţă cel mai scăzut bilanţ cotidian al deceselor din ultimele trei săptămâni

China a anunţat miercuri 52 de decese provocate de coronavirus în ultimele 24 de ore, ceea ce duce la 2.715 totalul...307

27 feb 18:33SănătateAngajații firmei de la care a închiriat mașină italianul bolnav de coronavirus au intrat în carantină

Se iau în continuare măsuri, după ce un italian infectat cu coronavirus a mars în mai multe zone din România....381

27 feb 18:34SănătateMinisterul de Interne prezintă situația oficială a evoluției epidemiei de coronavirus: avem 32 de probe în analiză

Ministerul de Interne a emis un raport oficial prin care se arată că nu există niciun caz confirmat de infecție cu...370