REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.5° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
17.5° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Pacienta căreia i-a fost extirpată tumoarea gigant va fi externată vineri - video

Pacienta căreia i-a fost extirpată tumoarea gigant va fi externată vineri - video

Replica API 10 octombrie 2012 | 00:00 97

Chist ovarian

Chist ovarian

Pacienta operată luni, 8 octombrie a.c., de către medicii specialişti ai Secţiei de Obstretică-Ginecologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, respectiv dr. Victorian Păştilă, dr. Costin Niculescu şi dr. Nicolae Zisu, se află în afara oricărui pericol. Medicii i-au extirpat femeii o tumoră gigant de aproximativ 8 kilograme. Gemile Sali, de 52 de ani, din Constanţa, diagnosticată cu un chist ovarian, spune că i-a fost teamă să se prezinte la medic, dar că este bucuroasă că intervenţia chirurgicală a fost o reuşită. "M-am supărat de la ceva şi deodată a început să-mi crească abdomenul. Fetele mele îmi spuneau să merg la spital, dar mă gândeam că poate am mâncat ceva care nu mi-a priit. Soţul meu a murit şi nu aveam cum să rămân însărcinată. Am născut de patru ori, dar până acum nu am mai avut probleme de sănătate. Acum mi-a fost şi frică să vin la medic. Mi s-a spus că tumoarea era foarte mare, aveam burta ca a unei femei gravide şi deşi aveam dureri le-am suportat de frică. Am trecut operaţia cu bine, pot să merg la toaletă, sunt bine şi le mulţumesc medicilor care m-au tratat", a declarat, pentru "Replica", constănţeanca Gemile Sali. Medicul Victorian Păştilă susţine că pacienta urmează să fie externată vineri. "Dacă totul decurge bine, vineri va fi externată", a declarat medicul.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102