rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 15 august
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Pacienta supusă primei proceduri de chemoembolizare a fost externată

Pacienta care a fost supusă, săptămâna trecută, primei proceduri de chemoembolizare, a fost externată având stare generală bună, au anunțat reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. Conform planului terapeutic, peste câteva săptămâni vor avea loc următoarele ședințe. Reamintim că în cursul zilei de joi, 28.06.2018, în cadrul SCJU, a avut loc prima ședință de chemoembolizare. Procedura a durat aproximativ o oră și a fost prima intervenție efectuată cu angiograful primit de către SCJU în cadrul proiectului European “Dezvoltarea infrastructurii publice de cercetare, dezvoltare și crearea de noi infrastructuri – DIPCDCI”. Chemoembolizarea este alternativa la chimioterapia clasică și presupune introducerea selectivă, doar în zonele afectate, de substanțe embolizante și cistostatice, urmărindu-se distrugerea tumorilor. Alături de colectivul din cadrul SCJU, la procedura de săptămâna trecută a participat o echipă de medici din cadrul Institutului Clinic Fundeni, care va lua parte și la următoarele intervenții.

miercuri, 4 iulie 20181477
Comentarii

01Catalin(21 iul 10:08)
Atiiita si atiita lauda de ma apuca scirba da chiar ma apuca.Nu vb nimeni in schimb de acel amarit care se tooot vintura pe holurile spit sa induplece poate poate pe cineva sa ii faca acea investigatie cardio.Poate si pt ca este pers cu handicap ete respins repetataaat.Poate dar si asa acesti bolnavi handicapati sa nu aiba nici un drept oare?.Zic intreb poate din punctul de vedere al menegerului GRASA CATALIN tre sa crape si sa nu mai fie deranjat.Sper ca DUMNEZEU sa ii dea acestui NEom doar si doar dupa suflet.
02Dede(6 iul 15:06)
Grasa mai nemernicule sa o regulez tu la mata Rusine sa iti fie
00opozant(6 iul 07:02)
cei mai multi hoti sunt in opozitie si va da-ti fete mari dar nu prostiti pa nimeni.
23carl(4 iul 11:53)
cit cit ia luat marele grasa catalin.ma gindesc asa doar asta nu face nimiiiic gratis.nemerniculeeee.
mai mult...Sănătate
10 aug 03:12SănătatePoliclinica 1 a Spitalului Județean Constanța, ÎNCHISĂ în minivacanța de Sfânta Maria

Conducerea Spitalulului Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Constanța informează pacienții că în...737

9 aug 02:03SănătateBani pentru renovarea Secției de Terapie Intensivă Nou Născuți a Spitalului Județean Constanța, câștigați la Swimathon București600
7 aug 01:38SănătateCum poate fi efectuat GRATUIT testul Babeș Papanicolau, în Constanța1561
7 aug 02:31SănătateStatistică îngrijorătoare, la Constanţa: cazurile de hepatită B şi C, în creştere!

Pentru a scădea incidenţa cazurilor de infecţie cu virusuri hepatitice B şi C reprezentanţii Fundaţiei Baylor...603

7 aug 00:05SănătateCardurile de sănătatea iar îi pun în încurcătură pe pacienți!637
6 aug 23:34SănătateMarea Britanie cere închiderea farmaciilor românești din online936
1 aug 21:43SănătateUNICEF atrage atenția: trei din cinci nou-născuți nu sunt alăptați la sân în prima oră de viață

Alăptarea la sân în prima oră după naștere este esențială pentru salvarea vieții nou-născuților. Aproximativ...822

30 iul 00:00SănătateAproape 100 de pacienți cu hepatită, tratați la Spitalul Județean Constanța anul acesta635
29 iul 01:06SănătateMinisterul Sănătății, veste URIAȘĂ pentru toți bolnavii de hepatită1140
28 iul 23:23SănătateRaed Arafat: Câteva sute de noi ambulanţe, până în decembrie

Câteva sute de noi ambulanţe vor intra în dotarea serviciului de specialitate şi a SMURD-ului până în decembrie,...797

28 iul 01:09SănătateSTUDIU: 50% dintre salariații din sănătate sunt nemulțumiți de venituri684
27 iul 03:15SănătateTestări gratuie pentru HIV şi hepatitele virale B şi C, la Fundaţia Baylor Marea Neagră, cu ocazia Zilei Mondiale a Hepatitei!1162
Vremea
32°26.1° - 32° miercuri, 15 august 2018
câțiva noriUmiditate: 82%
Vânt: 4.41 m/s din ENE
Presiune: 1024.33 milibari

Loto
6/4931012162345
5/406814161730
joker42529384511
Horoscop
mai mult...SPSportRT
15 aug 00:00SportSimona Halep dezvăluie: "Fratele meu mi-a spus că mă pot retrage. În acel moment, i-am zis: În cazul ăsta, da! Accept"

Simona Halep, locul 1 WTA, este prima jucătoare care se califică în acest an la Turneul Campioanelor, competiție...864

15 aug 00:00SportPAOK s-a calificat în playoff-ul Ligii Campionilor! Adversar de temut pentru Lucescu Jr

PAOK Salonic s-a calificat în playoff-ul Ligii Campionilor după ce a remizat la Moscova, scor 0-0, în compania lui...403

15 aug 00:00SportMișcare stranie la Poli Iași: cel mai bun jucător pleacă împrumut la BATE Borisov pentru 50.000 de euro

Poli Iași se desparte de cel mai bun jucător al echipei în debutul sezonului, William Kizito. Mijlocașul lateral de...290

15 aug 00:00SportCampionatele Spaniei şi Italiei se vor vedea pe Facebook

Conducerea celei mai importante reţele de socializare ar fi cumpărat cu 90 de milioane de euro drepturile pentru...237

Local
15 aug 15:10LocalAccident rutier în Valu lui Traian. FOTO!

Un accident rutier a avut loc pe DN3, în comuna Valu lui Traian. Un pieton a fost lovit de un autoturism. La faţa...715

15 aug 03:30LocalAmbarcaţiune în derivă, în zona hotelului Rex - VIDEO!

Avalanşă de solicitări la ISU Dobrogea! Pompierii au fost solicitaţi marţi, 14 august, în staţiunea Mamaia, în...815

15 aug 03:27LocalCampania ECOTIC „Orașe Curate” staţionează la Constanța

Orașe Curate, campania itinerantă ECOTIC, dedicată colectării echipamentelor electrice și electronice uzate din...292

15 aug 03:25LocalIoan Deneş, despre plajele din sudul litoralului: ‘Plajele de pe litoral arată chiar foarte bine!’

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş s-a aflat zilele acestea pe litoralul românesc, iar marţi, 14 august...703

15 aug 03:21LocalMeniu deosebit pentru pacienții din spitalele constănțene, de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului

Pacienții care se află internați în spitalele constănțene vor primi, cu ocazia sărbătorii Adormirea Maicii...325

15 aug 03:21LocalTânăr bănuit că a tâlhărit un bărbat în Costineşti, identificat de polițiștii constănțeni!

În urma cercetărilor în cazul comiterii unei infracțiuni de tâlhărie, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii...269

15 aug 03:20LocalClipe de PANICĂ în VIVO! din Constanța din cauza unei alarme false

Mai mulți clienți aflați, în după-amiaza zilei de marți, 14 august a.c., la cumpărături în mall-ul VIVO! din...2438

15 aug 01:48LocalVIDEO. Ce spune Poliția Rutieră despre accidentul de pe Tomis, în care două mașini s-au făcut praf

Un accident rutier soldat cu victime și pagube materiale însemnate a avut loc, luni seara, 13 august a.c., în jurul...4313

15 aug 03:15LocalAtenţie, turişti! Hoţ prins pe plaja din Mamaia! VIDEO

La data de 13 august a.c., în jurul orelor 16.50, poliţiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliţia Locală...391

15 aug 03:12LocalATENȚIE! Programul autobuzelor RATC Constanța în minivacanța de Sfânta Maria

Miercuri, 15 august a.c., Regia Autonomă de Transport în Comun Constanța (RATC) anunță că autobuzele ce deservesc...604

Politică
15 aug 15:11PoliticăVIDEO. Cucoş: Oamenii în uniformă îşi merită respectul nostru şi al dumneavoastră

Inspectorul general al Jandarmeriei Române (la data declaraţiilor - n.r.), colonel Sebastian Cucoş, a afirmat marţi...528

15 aug 03:31PoliticăPropunere în Parlamentul European pentru excluderea PSD din Grupul Socialistilor Europeni

Europarlamentarul Cătălin Ivan a anunţat marţi că va depune la începutul sesiunii de toamnă o solicitare de...697

15 aug 03:28PoliticăAndronescu: Preşedintele PSD trebuie să facă un pas în spate

Senatorul PSD Ecaterina Andronescu i-a solicitat, marţi, liderului formaţiunii, Liviu Dragnea, să facă un pas în...531

15 aug 03:24PoliticăAsociația Elevilor din Constanța a acționat în instanță 20 de primării din județul Constanța!

Început de săptămână în forţă la Constanţa! Luni, 13 august a.c., Asociația Elevilor din Constanța (AEC) a...1482

15 aug 03:23PoliticăNava-școală Palinuro participă la activitățile prilejute de Ziua Marinei!

Prefectul judeţului Constanţa, Dumitru Jeacă a primit marţi, 14 august a.c., vizita protocolară a unei delegaţii...337

15 aug 03:22PoliticăProgramul de lucru al Primăriei Constanţa în minivacanţa de Ziua Marinei

Primăria Municipiului Constanța anunță că zilele de miercuri, 15 august, joi, 16 august, și vineri, 17 august...328

15 aug 03:22PoliticăConsilierii judeţeni, convocaţi în şedinţă. Iată convocatorul!

Consiliul Judeţean Constanţa este convocat în şedinţă ordinară, pe data de 22 August 2018, începând cu ora...366

15 aug 03:20PoliticăPaginile web ale Forțelor Navale, PSD-ului și Ministerului Afacerilor Interne, ținta unor hackeri minori

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Serviciul Teritorial...334

15 aug 03:16PoliticăVIDEO/FOTO. Primarul Decebal Făgădău și președintele Consiliului Județean, Marius Țuțuianu, au adus omagiu eroilor marinari, de Ziua Recunoștinței

La fel ca în fiecare an, cu o zi înainte de aniversarea Zilei Marinei Române, marinarii militari aduc un pios omagiu...674

15 aug 03:14PoliticăSe va moderniza drumul comunal 27 din satul Siminoc, orașul Murfatlar

Lista proiectelor de modernizare și reabilitare de drumuri comunale continuă.În orașul Murfatlar se va reabilita DC...352

Monden
14 aug 00:00MondenConnect-R și Misha au divorțat de mai bine de un an!

Connect-R și Misha au divorțat. Artistul a făcut anunțul pe contul de socializare. Sătul să mintă că are o...383

14 aug 13:29MondenArtiști de renume la Zilele orașului Cernavodă. Iată programul manifestărilor

În anul Centenarului Marii Uniri, orașul Cernavoda va îmbrăca haine de sărbătoare în săptămâna 14-19 august cu...634

14 aug 13:29MondenAlbum cu muzică liturgică, înregistrat la Constanța, de îndrăgita soprană armeană Armine Khachatryan

Soprana armeană Armine Khachatryan, cunoscută publicului constănțean pentru recitalurile pe care le susține pe...480

14 aug 00:00MondenAretha Franklin este în stare gravă

Cântăreaţa americană Aretha Franklin, interpreta melodiilor de succes precum "Respect" şi "I Say a Little Prayer",...281

14 aug 00:00MondenInterviu cu Marius Ţeicu

Îi plac copiii şi tinerii cu talent muzical şi compune pentru ei. Îi place să fie profesor şi a avut întotdeauna...275

14 aug 01:38MondenElena Gheorghe va concerta la Mangalia, de Ziua Marinei!

Ziua Marinei va fi sărbătorită la Mangalia prin ample manifestări militare, dar și prin spectacole artistice...481

14 aug 13:32MondenVica Blochina s-a despărțit de bărbatul care a cerut-o de soție în urmă cu un an

Vica Blochina s-a despărțit de bărbatul care a cerut-o de soție în urmă cu un an, deși la un moment dat, vedeta a...646

14 aug 13:34MondenVedetele se acoperă cu bronz la mare, Chilian cu nămol. Artistul se recuperează la Eforie

Mai toate vedetele vor să întâlnească soarele la malul mării.La fel și Florin Chilian, dar cu ceva în plus....364

14 aug 14:28MondenOvidiu Komornyik s-a mutat la mare. În loc de bagaje, studioul său de înregistrări

Mutat de cum se decretează vara până toamna pe litoral, Ovidiu Komornyik nu ascultă cum ”Vorbește marea”,...468

14 aug 14:26MondenLavinia Pîrva a încins atmosfera la plajă. Cât de bine arată soția lui Ștefan Bănică Jr.

Lavinia Pîrva a încins atmosfera la plajă. Soția lui Ștefan Bănică Jr. s-a pozat în costum de baie și a postat...816

Mapamond
15 aug 15:12MapamondCine este românul care a murit în urma prăbușirii unui pod, în Italia

Marian Roșca de 36 ani, din localitatea Curtișoara, Gorj, se afla pe podul din Genova Italia atunci când acesta s-a...687

15 aug 15:12MapamondUn român a murit în urma prăbuşirii unui viaduct de autostradă din Italia

Ministerul Afacerilor Externe face noi precizări referitoare la incidentul produs la data de 14 august 2018, pe...727

15 aug 03:28MapamondTRAGEDIE în Ecuador: Cel puțin 23 de MORŢI într-un accident de autocar în apropiere de Quito!

Cel puţin 23 de persoane şi-au pierdut viaţa marţi într-un accident de autocar, în apropiere de capitala Quito, au...185

15 aug 01:10MapamondTRAGEDIE în Italia: un pod S-A PRĂBUŞIT! MAI MULŢI MORŢI

Prăbuşirea unui pod pe autostradă în apropierea oraşului Genova din nord-vestul Italiei pare să fie o "tragedie...1339

15 aug 03:27MapamondComisia Europeană, AVERTSIMENT DUR pentru România după violențele de la protestele diaspora

Comisia Europeană urmăreşte cu "preocupare" situaţia din România şi consideră că independenţa justiţiei şi...375

14 aug 00:00MapamondUn afgan solicitant de azil în Franţa a înjunghiat patru persoane

Un tânăr afgan solicitant de azil în Franţa, aflat în stare de ebrietate, a atacat cu un cuţit şi a rănit luni...171

14 aug 13:28MapamondJurnalistă din Italia, in România: Suntem aici pentru a înţelege motivele protestelor anticorupţie

O jurnalista din Italia a venit în România pentru a urmări desfășurarea protestelor anti-guvernamentale, Maria...346

14 aug 00:00MapamondFluxurile de migranţi spre UE au scăzut semnificativ

Numărul trecerilor ilegale ale frontierei pe cele patru rute de acces în Uniunea Europeană au scăzut cu 43% în...223

14 aug 00:00MapamondUn avion a aterizat de urgenţă în Spania, după ce unei pasagere care ingerase săculeţi cu cocaină i s-a făcut rău

Un avion al companiei italiene Blue Panorama, care zbura dinspre Republica Dominicană către Milano, a efectuat...256

14 aug 00:00MapamondO bandă de infractori români, suspectată de implicare într-un incident violent în centrul oraşului Dublin

O bandă de infractori români este suspectată de implicare într-un incident violent în centrul oraşului Dublin,...257