Pacienți cu tumori maligne, operați la Spitalul Județean Constanța de prof. dr. Irinel Popescu
Pacienți cu tumori maligne, operați la Spitalul Județean Constanța de prof. dr. Irinel Popescu
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestVineri, 9 iunie a.c., la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostol Andrei” Constanța s-a desfășurat workshop-ul “Chirurgia hepato-bilio-pancreatică. Prezent și viitor”.
Evenimentul a debutat cu un curs susținut de către prof. dr. Irinel Popescu. După finalizarea cursului, prof. dr. Irinel Popescu a efectuat două intervenții chirurgicale alături de medicii din cadrul Spitalului Județean Constanța. Este vorba despre doi pacienți cu tumori maligne de colon și rect, cu metastaze care trebuiau eliminate din ficat.
Intervențiile au fost urmărite de medicii chirurgi specialiști și rezidenți din cadrul SCJU, fiind transmise live în sala de raport a secției Chirurgie I. Acțiunea de vineri se datorează parteneriatului dintre Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostol Andrei” Constanța și Asociația Română de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică și Transplant Hepatic. Colaborarea va fi extinsă, astfel de evenimente urmând să fie organizate și în viitor.
Echipa condusă de prof. dr. Irinel Popescu a efectuat primul transplant hepatic din România, în iunie 1997. Prof. dr. Irinel Popescu este șeful Centrului pentru Boli Digestive si Transplant Hepatic din cadrul Institutului Clinic Fundeni și Președintele Academiei de Ştiinţe Medicale din România.
F.B.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News