rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 25 martie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Pacienții constănțeni care suferă de HIV, fără tratament! Nu există contract de achiziție pentru medicamente

Pacienţii români care suferă de HIV au rămas fără tratament, probleme majore cu lipsa medicaţiei fiind înregistrate și în județul Constanța. Problema, spune Iulian Petre, directorul executiv al Uniunii Naţionale a Persoanelor Afectate de HIV/SIDA, este faptul că, la Constanța, nu a fost finalizată procedura de achiziție, iar spitalele nu mai au fonduri pentru a cumpăra tratamentul, acesta fiind disponibil strict prin circuit închis, adică prin farmacia unităţilor sanitare. ”O parte din pacienții cu HIV din Constanța au fost nevoiți să întrerupă tratamentul antiretroviral, din cauza faptului că din farmacia spitalului lipsește o parte din medicamentele necesare lor. Spitalul are fonduri, nu poate achiziționa medicamentele pentru că nu a reușit să finalizeze procedura legală de achiziție”, a spus Petre. Spitalul a achiziționat tratament cât i-a permis legea prin procedura de urgență, spune managerul spitalului din Constanța. La Constanța sunt aproximativ 1000 de pacienți în tratament, câteva zeci sunt deja afectate, în următoarele zile numărul lor va crește. Ministerul Sănătății știe de problema, nu-i poate ajută rapid nefiind un contract de achiziție pentru medicamente la Constanța. ”Se pare că mâine va semna Ministerul Sănătății contractul pe procedura de achiziție națională pentru tratamentul pacienților cu HIV, pe care va putea comandă și spitalul din Constanța, dar asta înseamnă încă cel puțin o săptămâna de așteptare până se onorează comandă, dacă distribuitorii de medicamente au marfă în stoc și o duc repede la Constanța. Nici un alt spital nu poate prelua pacienții, pentru că sunt pe sfârșite cu stocurile proprii de medicamente, toată țară așteaptă o suplimentare de buget pentru luna decembrie și începutul lui 2019. Din păcate și rectificarea bugetară întârzie, dacă nu vine până la sfârșitul lunii noiembrie, vom avea alte județe cu întreruperi de tratament. Soluția parțială pe care am propus-o Ministrului Sănătății a fost că să suplimenteze acum/azi bugetul de tratament pentru INBI Matei Balș din București, care ar putea astfel să ajute pacienții care ar veni de la Constanța să ridice tratamentul din București. Nu știm dacă va reuși Ministerul să facă asta, depinde de resursele de fonduri pe care le mai are, Ministerul fiind primul care așteaptă rectificarea bugetară zilele astea”, a conchis Iulian Petre.

miercuri, 21 noiembrie 20181118
Comentarii

01janel(12 dec 08:26)
ioane te pot ajuta si eu in treaba pe care ti-o propui. zic deh ca stela ii multa si tare iar place prinsa intrun rotisor.dihania ii mareee cum spuneam si barbasu unflatu ala nu cred sa aiba timp de ia.sa nu mai vb aici ca nici nu prea are cu ce. ii vai steaua lui. ii facem un bine foci si o regulam
01Cd4(10 dec 22:12)
Nici astazi 10 decembrie anca nu sa rezolvat situatia medicamentelor ana sunt probleme cred ca menegeru are alsaimar a uitat sa faca comanda
14ion(2 dec 14:30)
sa o regulam pa mata stela. da da si pa bulanetu de barbatetu.tu esti grasa nu meriti deranjata dintre sunci
00Nedetectabil(1 dec 09:07)
NEMEEEERNICILOR FACETI ACEA LICITATIE NU VA MAI JUCATI CU RESTUL DE VIATA A BOLNAVILOR.ASA SA VA DEA DZEU VOUA SI FAMILIILOR VOASTRE.INCEPIND CU TINE ARICHIDIS STELA.
02ion(24 noi 08:50)
Faceti achizitia acea de medicamente ARV da da si nu o mai lalaiti.Dvs dna meneger de la inf Cta inteviuri peste interviuri si nimic faptic concret.Guvernul spune ca a alocat bani dvs faceti nimic.Sau propuneti o EUTANASIE in masa ii mai convenabil pt toti, si pt dvs ca PNLista.Faceti drc ceva nu va mai jucati cu resturile de vieti ale suferinzilor.Nu mai vb de externalizarea distributiei med de catre spital la Baylor care sincer face da da muuuult NIMIC.In schimb incaseaza daaa.
01Cd4(23 noi 13:03)
Cei de la beylor asi apara interesele lor nu ale voaste daca tot e ong care sa va ajute atunci so faca nu doate donatile care vin se folosesc doar ei de ele mai amageste cate unu cu cate ceva undes medicamentele care au zis ca le a primir din donati ca ceati primit pana acu a fost de la ministeru sanatati era de datoria lor daca va apara interesele sa iasa sa faca anuntata lipsa medicamentelor la presa si unde trebuie chiar si la minister
03ion(22 noi 17:46)
puneti mina si faceti acea licitatie. nu o mai lalaiti. sinteti constienti ca orce intirziere a medicatiei face ca virusul sa devina mai rezistent la medicatie. dna arichidis factiva treaba de meneger. intelegem rugina sorin era cum era. aratati ca va pasa. sau daca nu ii posibil DEMISIAAA.nu sinteti de NEinlocuit. sa nu mai vb de externalizarea distributiei medicametelor ARV se puteau da f bine si la spital,excluzind Baylor care nu face mai nimic. ii de inteles parandaratul
03Cd4(21 noi 15:30)
Bine ca au bani pentru catedrala iar pentru cei care ei ia anbolnavit nu au nu ramaneti nepasator an asemenea situati ca ei o sa se anvete cu asta si vi suferiti fiti uniti si reactionati aparativa drepturile e dreptu vostru la viata
06nedetectabil(21 noi 08:18)
sa va ia tooooti draci. sa vedeti cind acesti bolnavi vor inmulti si pe alti cu aceasta maladie.sa vedeti cind va vor lua mamele si bunicile la stanga,atunci sa vedeti fericiriii.
05Apocalipsa(20 noi 11:03)
Sistemul de sanatate a facut cumva contract cu moartea?Asa se pare dupa modul cum suntem tratati.Juramantul lui Hipocrate nu mai e de actualitate.
mai mult...Sănătate
25 mar 03:47SănătateActivitatea managerului Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, verificată! Cine sunt membrii comisiei!

Regulamentul de organizare și desfășurare a evaluării anuale a activității managerului Spitalului de Boli...1068

20 mar 00:24SănătateSorina Pintea: 'S-au făcut pași importanți pentru realizarea Spitalului Regional Constanța'2627
19 mar 01:31SănătateProgram preventiv pentru depistarea bolilor prostatei, la Hârșova541
14 mar 00:00SănătateLecție de prim ajutor oftalmologic susținută de medicii de la Mrini Eye Hospital elevilor Liceului Internațional de Informatică

Mrini Eye Hospital a desfășurat miercuri, 13 martie a.c., prima acțiune în domeniul învățământului medical de...634

11 mar 00:37SănătateSemnal de alarmă: numărul MAMELOR MINORE, în creștere la Constanța!1391
11 mar 01:17SănătateRUJEOLA – peste 100 de cazuri raportate în ultima săptămână!675
9 mar 00:07SănătateAmbasada SUA investește 320.000 de dolari în reabilitarea Maternității din Medgidia

Ambasada Statelor Unite ale Americii la București va investi 320.000 de dolari în reabilitarea blocului...842

7 mar 09:22SănătateConcurs pentru funcția de medic șef Clinica TBC Osteoarticular Agigea1016
4 mar 02:18SănătateLegea salarizării discriminează o parte din salariaţii din sistemul sanitar1713
4 mar 02:20SănătateEPIDEMIE DE GRIPĂ. Creștere îngrijorătoare a deceselor! Ultima victimă din Constanța: o femeie de 39 de ani

Numărul deceselor în cazul cărora specialiștii au confirmat virusul gripal a ajuns la 159, potrivit ultimei...1239

27 feb 01:54SănătateInfecţiile respiratorii acute, gripa şi infecţiile respiratorii acute severe în scădere951
27 feb 01:54SănătateVezi Raportul DSP privind decesele la Constanţa din cauza gripei943
Vremea
7.1°6.8° - 7.1° luni, 25 martie 2019
cer seninUmiditate: 80%
Vânt: 9.06 m/s din S
Presiune: 1009.73 milibari

Loto
6/49131826284549
5/407162036372
joker4132235394
Horoscop
mai mult...SPSportRT
25 mar 00:00SportOlanda - Germania: 2-3. Final dramatic la Amsterdam, în preliminariile EURO 2020

Olanda și Germania au făcut spectacol pe arena Johan Cruijff, din Amsterdam, în preliminariile pentru EURO 2020. A...386

25 mar 00:00SportEuro 2020. Victorii pentru Germania, Polonia și Belgia. Surpriză în Ungaria. Rezultatele și marcatorii

Meciurile din preliminariile Euro 2020 au început joi şi au continuat vineri cu alte 7 meciuri din prima etapă....489

25 mar 00:08SportSimona Halep merge în 'optimi' la Miami după un meci de aproape 3 ore

Simona Halep (3 WTA) s-a calificat în optimile de finală de la Miami, după ce a învins-o pe slovena Polona Hercog...685

25 mar 00:00SportAngelique Kerber (4 WTA), după ce a fost bătută de două ori în câteva zile de Bianca Andreescu: „Ești cea mai melodramatică jucătoare din istorie!”

Bianca Andreescu (18 ani, 24 WTA) a trecut de Angelique Kerber(4 WTA) scor 6-4, 4-6, 6-1, și s-a calificat în...786

Local
25 mar 11:06LocalApel UMANITAR! O fetiță are nevoie de ajutorul nostru!

O fetiță de doar două luni are nevoie de ajutorul nostru. În urmă cu două luni, o familie din Tulcea a fost...1509

25 mar 03:56LocalActivitatea rutieră a polițiștilor constănțeni: mai mulți bărbați PRINȘI băuți la volan

Poliștii rutieri constănțeni au înteprins în acest sfârșit de săptămănă, mai precis vineri 22 martie-...430

25 mar 03:55LocalDoi bărbați din Constanța prinși în timp ce transportau 25 de arbori, fără documente legale

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Valu lui Traian au depistat sâmbătă, 23 martie a.c., în jurul orei...631

25 mar 03:25LocalUn constănțean BĂTUT DE NEVASTĂ a sunat la 112!

Sâmbătă, 23 martie a.c., în jurul orei 18:30, polițiștii din cadrul Secției 5 au fost sesizați de către un...3351

25 mar 03:55LocalFemeie din Culmea, bătută de un individ chiar la domiciliul acesteia

Un bărbat de 29 de ani din localitatea Culmea a sesizat poliţiştilor faptul că, în timp ce se afla la domiciliu, un...807

25 mar 03:54LocalBărbat pe numele căruia era emis un mandat cu executare, depistat pe polițiștii constănțeni

Un bărbat în vârstă de 32 de ani din Mangalia, pe numele căruia Judecătoria Mangalia e emis un mandat de executare...939

25 mar 03:53LocalMESAJ DE CONDOLEANȚE în urma morții judecătoarei Mihaela Șerban. „Un OM DEVOTAT și DE ÎNCREDERE”

Magistrații Curții de Apel Constanța deplâng trecerea în neființă a colegei lor, Mihaela Șerban, care s-a stins...5131

25 mar 03:52LocalPește braconat, scos la vânzare în târgurile din Mangalia, Cobadin și General Scărișoreanu

O cantitate de peste 370 kg de peşte comercializat ilegal a fost scoasă din circulaţie de către jandarmii...1153

25 mar 03:51LocalPieton lovit de mașină pe strada Soveja

Serie de accidente la Constanța! Duminică, 24 martie, un autoturism a fost implicat într-un accident. Șoferul...865

25 mar 03:43LocalUn nou parc în Constanța, OVIDIUS PARK! Iată cum va arăta!

Desfășurare impresionantă de forțe, sâmbătă, 23 martie a.c., în fața corpului B din Campusul Universității...2536

Politică
25 mar 03:58PoliticăDăncilă: Cetăţenie română pentru evreii ce au părăsit ţara sub comunism şi pensii pentru supravieţuitorii Holocaustului

Premierul Viorica Dăncilă, prezentă duminică la Conferinţa Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice...508

25 mar 03:56PoliticăGuvernul face marele anunţ: Cea mai controversată ordonanţă de urgenţă va fi modificată joi

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat duminică, la Braşov, că un proiect de modificare a OUG 114/2018...446

25 mar 03:24PoliticăEXPLOZIV! Dăncilă: Ambasada României va fi mutată la Ierusalim

Premierul Viorica Dăncilă, declarații importante din SUA. Aceasta a anunțat o ședință comună a României cu...981

25 mar 03:50PoliticăPSD a luat FOC după jignirile lui Weber - Un europarlamentar îl SOMEAZĂ să vină cu DOVEZI sau să își ceară scuze

Reacție vehementă din PSD după ce liderul PPE Manfred Weber a atacat dur social - democrații din România, acuzând...802

25 mar 03:50PoliticăDan Barna visează MĂREȚ: 'Avem mai degrabă în vedere o grupare nouă europeană, după europarlamentare'

Alianța USR-PLUS are în vedere, după europarlamentare, afilierea mai degrabă la o grupare politică europeană nouă...382

25 mar 03:49PoliticăCălin Popescu Tăriceanu Îl BAGĂ ÎN CORZI pe Klaus Iohannis: Practică un discurs de DEFĂIMARE a României

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, sâmbătă, că e dezamăgit de faptul că mulți politicieni, printre care și...543

25 mar 03:48PoliticăVictor Ponta: 'Fondul Suveran e metoda TelDrum extinsă la nivel naţional. Dăncilă şi Teodorovici vor avea de făcut o sută de ani de închisoare'

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că Fondul Suveran e...592

25 mar 03:44PoliticăPrimăria Constanța vinde un teren în stațiunea Mamaia. Vezi despre ce este vorba!

În martie 2018, societatea care administrează restaurantul Sirena din stațiunea Mamaia a formulat o solicitare la...844

25 mar 03:56PoliticăAsistații social, puși la muncă de Primăria Constanța

Spațiul verde din Constanța este diversificat și are o suprafață mare care se poate extinde sau restrânge în...982

25 mar 03:48PoliticăVești IMENSE! Pensiile vor fi MAJORATE

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a făcut un anunț important, vineri, la Brașov! Acesta a vorbit despre recalcularea...821

Monden
25 mar 00:00MondenCu ce se ocupa Antonia înainte de a deveni faimoasă în România

Antonia și-a forit mult să devină cunoscută în România, iar visul acesta i s-a îndeplinit fără doar și poate....471

25 mar 00:00MondenOase, accident dur la Asia Express: „M-a lovit o durere incredibilă“

Deși au trecut de jumătatea traseului, aventura nu se oprește aici, iar concurenții vor fi nevoiți să...282

25 mar 00:00MondenAlex Bodi a cheltuit sume astronomice pentru a o recuceri pe Bianca Drăguşanu

“Împăcarea costă, nu glumă!” ne pot spune, cu mâna pe inimă, Alex Bodi, iubitul Biancăi Drăguşanu, Ilie...465

25 mar 00:00MondenMonica Bârlădeanu şi-a scos la înaintare decolteul de infarct, în serialul „Vlad“

Actriţa Monica Bârlădeanu (40 de ani) din „Lost” şi „Nip/Tuck” se va alătura, de mâine, distribuţiei...347

25 mar 00:00MondenCe mănâncă musculosul de la "Românii au talent" ca să arate aşa la 68 de ani?!

În timp ce unii bărbaţi trecuţi de 65 de ani îşi trăiesc viaţa între pensie, crescut nepoţi şi vizite la...405

25 mar 00:00MondenAlesia Semerenko a rămas fără titlul de „Miss Moscova” după ce a fost prinsă cu minciuna

Alesia Semerenko a pierdut titlul de „Miss Moscova”, pe care îl câștigase recent. Tânăra clasată pe locul doi...378

25 mar 00:00MondenCe spun casele de pariuri despre bebeluşul lui Harry şi Meghan: Va fi fetiţă şi se va numi Diana

Casele de pariuri britanice sunt în plină efervescenţă datorită importantului eveniment care se apropie pentru casa...238

25 mar 00:00MondenSolistul grupului East 17, arestat şi spitalizat după ce a ameninţat într-un live stream că urma să se automutileze

Brian Harvey, solistul grupului East 17, o trupă pop-dance care a avut succes în anii 1990, a fost arestat şi...201

25 mar 00:00MondenGwyneth Paltrow şi Jessica Lange vor juca într-un nou serial produs de Netflix

Actriţele Gwyneth Paltrow şi Jessica Lange vor juca împreună în "The Politician", un nou serial de comedie produs...208

25 mar 00:00MondenMel B susţine că a avut o aventură de o noapte cu Geri Horner în perioada de glorie a Spice Girls

Melanie Brown, cunoscută sub numele de Mel B, a susţinut că a avut o aventură de o noapte cu colega sa din trupa...270

Mapamond
25 mar 00:00MapamondMarea Britanie: 11 miniştri vor ca premierul Theresa May să plece din fruntea guvernului britanic

Mai mulţi miniştri importanţi ai cabinetului britanic urmăresc să o înlăture pe Theresa May de la conducerea...203

25 mar 00:00MapamondForţele Democratice Siriene anunţă eliminarea totală a califatului grupării Stat Islamic în Siria

Forţele Democratice Siriene (SDF), alianţă militară condusă de kurzi, a anunţat sâmbătă înfrângerea...200

25 mar 14:51MapamondNouă manifestaţie tensionată „vestelor galbene“ în Franţa: 31 de arestări şi o femeie grav rănită

"Vestele galbene" manifestează din nou sâmbătă în Franţa, într-un climat de tensiune exacerbată de teama de noi...205

25 mar 00:00MapamondManifestaţie uriaşă la Londra împotriva Brexitului

Mai multe sute de mii de persoane care nu doresc retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană au manifestat...208

25 mar 00:00MapamondProteste în Germania împotriva reformelor privind drepturile de autor în UE

Zeci de mii de manifestanţi au defilat sâmbătă în Germania pentru a "salva internetul", cerând eurodeputaţilor...193

25 mar 00:00MapamondScandal de pedofilie: Papa Francisc acceptă demisia cardinalului chilian Riccardo Ezzati

Papa Francisc a acceptat demisia cardinalului chilian Riccardo Ezzati, arhiepiscop de Santiago, care şi-a prezentat...212

25 mar 00:00MapamondJakarta a inaugurat prima sa linie de metrou

Jakarta a inaugurat duminică prima sa linie de metrou, un proiect în valoare de 1,1 miliarde de dolari mult aşteptat...196

25 mar 00:00MapamondNorvegia: Evacuare a navei de croazieră Viking Sky ca urmare a defectării motorului, 16 răniţi

La bordul navei de croazieră Viking Sky care a suferit sâmbătă o defecţiune a motorului în largul coastei de vest...267

25 mar 00:00MapamondSuedia: Lanţ uman format în jurul moscheii din Stockholm, în onoarea victimelor de la Christchurch

Mai multe sute de persoane au format vineri un lanţ uman în jurul principalei moschei din capitala suedeză Stockholm,...195

25 mar 00:00MapamondGermania: 11 persoane reţinute sub suspiciunea de planificare a unui atentat 'terorist islamist'

Un număr de 11 persoane au fost reţinute la Frankfurt şi sunt anchetate sub suspiciunea de planificare a unui atentat...205