PALAZ așteaptă DEMISIA lui Colesniuc, directorul MUZEULUI de ISTORIE
PALAZ așteaptă DEMISIA lui Colesniuc, directorul MUZEULUI de ISTORIE
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMajoritatea consilierilor județeni reuniți marți, 30 iunie, în ședință ordinară a CJC, a decis să nu aprobe rezultatul evaluării anuale a managementului lui Sorin Marcel Colesniuc, directorul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Acesta a obținut ca rezultat al evaluării finale nota 9,60.
„Directorul MINAC are o moralitate îndoielnică și voi prezenta aceste fapte”
Claudiu Palaz, vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, așteaptă demisia directorului MINAC, acuzându-l pe acesta de o moralitate îndoielnică și că și-ar fi rotunjit veniturile în mod dubios prin funcția dobândită.
Claudiu Palaz
„Este a doua oară când el nu se mai bucură de încrederea și de sprijinul consilierilor județeni. Eu cred că ar fi corect și normal să-și dea demisia. La această oră nu putem vorbi doar de un simplu vot, pentru că este destul de clar că este o analiză corectă și pertinentă a consilierilor județeni și nu se mai bucură de încrederea pentru a ocupa această funcție. Din materialele pe care le am, dânsul are și alte fapte care sunt de o moralitate îndoielnică și voi prezenta aceste fapte. Mai exact, în activitatea pe care o desfășoară nu este atât de integru cum vrea să pară prin mimica feței. Concret, mă refer la modalitatea în care își rotunjește veniturile. Nu știu de ce nu i s-a cerut demisia din partea președintelui CJC.”, a declarat, pentru “Replica”, Claudiu Palaz, vicepreședintele CJC.
„Ar fi o pierdere de timp să le mai explic unor consilieri PNL...”
În replică, Horia Țuțuianu, președintele CJC, este convins că unii consilieri liberali n-au călcat în viața lor în Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și le readuce aminte consilierilor județeni că s-a implicat în problematica instituțiilor din subordine, fapt ce ar fi condus la creșterea calității vieții constănțenilor.
„Consider că ar fi o pierdere de timp să le mai explic unor consilieri PNL, care au gândit strict politic, ce a reușit să realizeze Sorin Coleșniuc pentru muzeu și îi invit și la MINAC, instituție în care am convingerea că nu le-au călcat picioarele nici măcar înaintea votului de astăzi (n.r. marți, 30 iunie). Vreau să va mai spun că dacă atitudini precum cele de astăzi (n.r. marți, 30 iunie) înseamnă unificarea dreptei, cu regret și strângere de inimă îi anunț pe cetățenii județului Constanța că posibilitatea ca acest hibrid politic să preia frâiele administrative se va dovedi o catastrofă în toate aspectele vieții lor.”, a precizat Horia Țuțuianu, președintele CJC.
Sorin HULUBEI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News