REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.6° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
13.6° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Palaz, despre Centrul de Reumatologie: 'Am convingerea că voi reuși să duc la bun sfârșit acest proiect'

Palaz, despre Centrul de Reumatologie: 'Am convingerea că voi reuși să duc la bun sfârșit acest proiect'

Replica API 21 iunie 2019 | 01:19 416

Curtea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța a fost, mult timp, un focar de infecție, după ce clădirile care, până în 2010, au găzduit mai multe secții ale Spitalului Județean Constanța, dar și laboratorul de anatomie patologică al Universității „Ovidius” Constanța, au ajuns niște dărăpănături în care colcăia mizeria. Ei bine, Consiliul judeţean Constanţa a demarat procedurile cu privire la demolarea clădirilor, ceea ce s-a şi întâmplat, ulterior, mai exact la începutul acestui an, astfel că zona a fost curăţată şi igienizată. Acum, un alt pas a fost făcut: Consiliul Judeţean Constanţa a obţinut certificatul de urbanism în vederea amenajării, consolidării și modernizării imobilelor C1, C2. Lucrările se vor executa în vederea înființării unei secții medicale cu compartiment de reumatologie și centru de excelență în tratarea bolilor reumatice și baza de tratament conform normelor europene. Certificatul de urbanism a fost emis marţi, 18 iunie, şi are valabilitate doi ani.

Iniţiativa îi aparţine lui Claudiu-Iorga Palaz, președinte PMP Constanța și vicepreședinte al Consiliului Județean, care a demarat procedurile pentru înființarea Centrului de Reumatologie Constanța, venind astfel în sprijinul constănțenilor și tuturor celor care vor beneficia de serviciile medicale.

"Astfel, dacă până acum curtea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța era doar un focar de infecție, cu clădiri dărăpănate și multă mizerie, la inițiativa personală am solicitat și am primit certificatul de urbanism cu numărul 2095, din data de 18.06.2019, având o valabilitate de doi ani de la data emiterii, să fac primul pas important în vederea înființării unei secții medicale reumatologice, în clădirea preluată de la Spitalul Clinic de Urgență Sfântul Apostol Andrei Constanța", a transmis Palaz, prin intermediul unui comunicat de presă.

Secția Clinică Medicală III, cu compartiment de reumatologie și Centru de Excelență în diagnosticul bolilor inflamatorii reumatice mediate imun va avea în evidență o patologie diversă de boli medicale, ceea ce va asigura un diagnostic și un tratament corect. Un număr 35 de paturi vor fi în evidența clinicii, dintre care 15 paturi reumatologice, 10 paturi medicină internă, 5 paturi endocrinologie și 5 paturi spitalizare de zi. Pe lângă serviciile medicale, aici se vor desfășura și activități de învățământ medical postliceal, universitar și postuniversitar, precum și activități didactice studențești și de rezidențiat pentru specialitatea de Reumatologie și Medicină Internă.

"Prin înființarea acestui centru de reumatologie vom veni în sprijinul populației din sud-estul țării și vom realiza îmbunătățirea calității și complexității serviciilor medicale de specialitate din județul Constanța. Tratarea și recuperarea medicală se vor asigura pacienților cu patologie reumatologică, ortopedică și neurologică, atât pentru adulți, cât și pentru copii, în sistem de spitalizare ambulatoriu și de zi. Este un pas important pentru sistemul medical al județului Constanța și am convingerea că voi reuși să duc la bun sfârșit acest proiect, oferindu-le constănțenilor garanția unor servicii medicale la înalte standarde. Este o promisiune pe care am facut-o în campania electorală și un proiect de suflet, pe care știu că îl voi încheia cu succes", a mai transmis Palaz.

M.P.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Numai gaozul........?
0
0
palaze futu-te-n gat de hot !!! Te dai fata mare da ai gaozu spart de pesedei !!!
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369