REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
21.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Palaz doreşte anularea parţială a hotărârilor de Consiliu Local, cu privire la eliberarea din funcţie a doi consilieri PNL

Palaz doreşte anularea parţială a hotărârilor de Consiliu Local, cu privire la eliberarea din funcţie a doi consilieri PNL

Replica API 29 noiembrie 2017 | 00:05 378

În cadrul ședinței Consiliului local din data de 27 noiembrie 2017, consilierii Partidului Mișcarea Populară au propus, referitor la două proiecte de hotărâre de consiliu, două amendamente, în scopul de a nu face “o legalitate printr-o ilegalitate”.

Astfel, referitor la proiectele de repunere în funcție a doi consilieri locali PNL și eliberarea altor doi consilieri, tot de la PNL, Partidul Mișcarea Populară a propus ca aceste proiecte să fie votate în mod individual, pentru fiecare consilier în parte, așa cum este corect și cum prevede legea, și să se precizeze concret articolele de lege în baza cărora s-au întocmit aceste proiecte și s-a propus eliberarea celor doi consilieri.

Aceste amendamente vin pe fondul nepronunțării instanței de judecată în contradictoriu cu instituția Consiliului local.

Partidul Mișcarea Populară nu comentează și se supune dispozițiilor din hotărârile judecătorești menționate. Dar nu poți să obligi consiliul local să aplice o sentință dacă acesta nu a fost parte în acel proces și nu a avut posibilitatea să se apere.

Încetarea mandatului unui consilier local printr-o hotărâre a consiliului local se poate face doar în anumite cazuri, clar stabilite de legea 393/2004:

a) Demisie

b) Incompatibilitate

c) Schimbarea domiciliului

d) Lipsa nemotivată de la mai mult de 3 ședințe ordinare

e) Imposibilitatea exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de 6 luni

f) Condamnarea

g) Punerea sub interdicție judecătorească

h) Pierderea drepturilor electorale

h1) Pierderea calității de membru al partidului politic

i) Decesul

Niciunul dintre consilierii excluși nu se încadrează în situațiile prevăzute mai sus.

Amendamentele PMP vizau separarea în două hotărâri distincte a fiecărui proiect, tocmai pentru a înlătura condiționarea votului ce viza punerea în executare a sentințelor civile de cel pentru excluderea fără temei legal a consilierilor PNL.

“Colegii mei, Zabara Alexandru, Cantaragiu Secil și Papuc Cătălin, care sunt consilieri locali ai PMP, au procedat în mod corect și echidistant față de propunerea aberantă a proiectelor de hotărâre, abținându-se de la vot deoarece motivarea acestui proiect nu este legală.

Chiar dacă politic ne avantajează starea de tensiune și degringolada pe care au provocat-o aceste hotărâri în PNL Constanța, noi nu suntem de acord cu încălcarea legii și la fel am fi procedat și pentru orice alt coleg din cadrul oricărei formațiuni politice.

Vom solicita prefectului să supună controlului de legalitate cele două hotărâri și să acționeze în instanță în vederea ANULĂRII PARȚIALE a acestora, doar în privința eliberării din funcție a celor doi consilieri locali PNL, deoarece eliberarea lor s-a făcut fără să se respecte nici cea mai mică urmă de legalitate”, a declarat Claudiu Palaz.

C.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Manglitorule , o sugi!
1
1

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367