REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
13.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Palaz lasă liber postul de prefect: în locul lui, PDL îl vrea pe Dina, UNPR - pe Bozdoacă

Palaz lasă liber postul de prefect: în locul lui, PDL îl vrea pe Dina, UNPR - pe Bozdoacă

Replica API 24 aprilie 2012 | 00:00 193

Duelul orgoliilor la Constanţa

Duelul orgoliilor la Constanţa

Claudiu Palaz renunţă la funcţia de prefect şi intră în competiţia pentru alegerile locale. Vestea încetării mandatului acestuia de reprezentant al Guvernului în teritoriu a venit ieri, surse din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor declarând că pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de azi va exista şi un punct privind încetarea unor mandate de prefecţi şi subprefecţi, respectiv numirea altora pe posturile devenite vacante.

Între cei care vor fi "liberi" se numără şi Palaz, au spus ieri sursele noastre, iar acest lucru a fost confirmat şi de liderul PDL Constanţa, Christian Gigi Chiru, el citând "surse de la partid, de la nivel central". Chiar şi aşa, răceala dintre cei doi continuă, Chiru susţinând că PDL Constanţa continuă să îşi caute candidat pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, chiar dacă UNPR a anunţat că "alesul" e Claudiu Palaz. Lucrurile merg mai departe de atât: Chiru a subliniat că "noul prefect va fi un domn, nu o doamnă". La ce s-a referit? Ei bine, la varianta vehiculată în aceste zile, şi anume că, după ce Palaz va elibera funcţia de prefect, ea va fi preluată de Aura Bozdoacă, director în cadrul Prefecturii judeţului Constanţa. Varianta Aura Bozdoacă, susţinută de Claudiu Palaz şi UNPR, din câte spun sursele noastre, ar fi o premieră pentru Constanţa, până acum "galeria prefecţilor" acestui judeţ numărând doar bărbaţi. De cealaltă parte, PDL Constanţa marşează pe varianta ca funcţia de prefect să fie preluată de actualul şef al Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică din Constanţa, Constantin Dina. În cursul zilei de ieri, un CV al lui Constantin Dina era intens consultat la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Mai mult, a existat şi o discuţie cu Dina privind preluarea atribuţiilor de prefect, însă decizia finală vine abia azi, 24 aprilie. Există şi varianta ca nici una dintre propuneri să nu "treacă", iar atunci actualul subprefect Aidun Curt-Mola ar putea prelua, interimar, şi atribuţiile de prefect.

Vom reveni.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614