REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
7.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Palaz poate aplica amenzi pentru obstrucţionarea referendumului la Cernavodă, spre uimirea primăriţei

Palaz poate aplica amenzi pentru obstrucţionarea referendumului la Cernavodă, spre uimirea primăriţei

Replica API 5 aprilie 2012 | 00:00 103

Mariana Mircea a formulat recurs

Mariana Mircea a formulat recurs

Prefectul Claudiu Iorga Palaz a câştigat o bătălie împotriva primarului din Cernavodă, Mariana Mircea: Tribunalul Constanţa a admis cererea Prefecturii privind aplicarea de amenzi pentru obstrucţionarea organizării referendumului la Cernavodă. Primăriţa Mariana Mircea a formulat însă recurs şi spune că organizarea unui referendum acum, în pragul alegerilor, este ilegală. Tribunalul Constanţa s-a pronunţat, marţi, în dosarul 487/118/2012 prin care Prefectul Judeţului Constanţa a solicitat aplicarea de amenzi primarului oraşului Cernavodă şi preşedintelui Consiliului Judeţean în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, fiecăruia, pentru neexecutarea deciziei civile 1522/CA/30.11.2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul 2951/118/2010. Întrucât, timp de mai bine de doi ani, atât Primăria Cernavodă, cât şi Consiliul Judeţean s-au sustras obligaţiei de a desemna câte un reprezentant care să facă parte din comisia de organizare a referendumului, prefectul i-a acţionat în instanţă pentru a-i determina să respecte legea. "Tribunalul ne-a dat câştig de cauză şi obligă pe cei doi să plătească amenda până la executarea efectivă a deciziei, adică până la desemnarea reprezentanţilor care să facă parte din Comisia de organizare a referendumului privind demiterea primarului oraşului Cernavodă. Deşi mă aştept ca în continuare cei doi să nu se conformeze, ca de obicei, deciziei instanţei de judecată, întrucât se tem de rezultatul consultării cetăţenilor din Cernavodă, vom urmări dacă sentinţa va fi aplicată şi vom acţiona în consecinţă", a declarat prefectul Palaz. Mariana Mircea spune că nu se aştepta la acest deznodământ, mai ales că prefectul îi spusese, în urmă cu o lună, că "nu este cazul să mai insiste cu referendumul". "Eu sunt uimită. Am fost la audienţă la prefect, acum o lună şi l-am întrebat dacă mai insistă cu ideea organizării referendumului. El a răspuns că nu mai este cazul, având în vedere iminenţa alegerilor. Aşa spune şi legea. Am făcut recurs la hotărâre. Mă voi întâlni cu prefectul şi vom discuta acest subiect", ne-a spus şi Mariana Mircea. Reamintim că, în anul 2010, ca urmare a analizării solicitării unui grup de cetăţeni din Cernavodă, prefectul a demarat procedurile de organizare a unui referendum în acest oraş, având ca obiect demiterea primarului Mariana Mircea.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614